Dumnezeu îi cheamă pe profesori să privească cerul și să studieze lucrările Sale din natură. “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit.” (Psalmii 19, 1-3.) Să nu ne străduim noi să înțelegem minunatele lucrări ale lui Dumnezeu? Am face bine să citim mai des Psalmul 19, pentru a putea înțelege cum face Domnul legătură între Legea Sa și lucrurile create de El. SP 453.1
Putem găsi pentru școlile noastre un alt manual mai plin de adânci și serioase informații, decât este Cuvântul viului Dumnezeu? Atunci de ce să fie dată la o parte această Carte, în favoarea scrierilor unor autori profani? Ce carte mai de valoare ar putea fi pusă în mâna elevilor decât aceea care îi învață cum să poată moșteni viața veșnică? Lecțiile istoriei biblice trebuie prezentate tinerilor în școlile noastre, pentru ca aceia care nu au dragoste pentru Dumnezeu și interes în cele spirituale să poată deveni interesați și să învețe să iubească Cuvântul. SP 453.2
Hristos este centrul adevăratei doctrine. Toată adevărata religie se află în Cuvântul Său și în natură. El este centrul speranțelor noastre de viață veșnică. Profesorul care învață de la Isus găsește o ancorare sigură. SP 453.3
Tot ce poate cuprinde mintea este desfășurat înaintea noastră de Biblie. Ea este hrana noastră spirituală. Noi trebuie să contemplăm minunatele lucrări ale lui Dumnezeu și să repetăm copiilor noștri lecțiile învățate, pentru a-i putea face să vadă iscusința, puterea și măreția Lui în lucrarea mâinilor Sale. SP 453.4
Ce Dumnezeu avem! El Își conduce Împărăția cu grijă și a construit un gard — Cele Zece Porunci — pentru a-i feri pe supușii acestei împărății de rezultatele păcatului. Prin respectarea legilor Împărăției, Dumnezeu oferă poporului Său sănătate, fericire, pace și bucurie. El îi învață că perfecțiunea caracterului pe care le-o cere poate fi atinsă numai prin cunoașterea Cuvântului Său. SP 454.1
Stă scris în profeți: “Nenorocito, bătuto de furtună, și nemângâiato! Iată, îți voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu, și-ți voi da temelii de safir. Îți voi face crestele zidurilor de rubin, porțile de pietre scumpe, și tot ocolul de nestemate. Toți fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, și mare va fi propășirea fiilor tăi. Vei fi întărită prin neprihănire. Izgonește neliniștea, căci nu ai nimic de temut, și spaima, căci nu se va apropia de tine.” (Isaia 54, 11-14.) SP 454.2
“Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31, 33.34.) SP 454.3
“Neamurile se vor duce cu grămada la el, și vor zice: ‘Veniți, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim Cuvântul Domnului.’” (Mica 4, 2.) SP 455.1
Scrierile Vechiului Testament erau manualul Israelului. Sunt lecții practice în Cuvântul lui Dumnezeu, lecții pe care Hristos dorește ca educatorii și părinții să le prezinte copiilor în școală și în cămin. Cuvântul învață principii vii, sfinte, care cer oamenilor să facă altora ceea ce ar dori și ei ca alții să le facă — principii pe care să le adopte în viața de zi cu zi aici, pe pământ, și pe care să le ia cu ei în școala de sus. Aceasta este înalta educație. Învățătura de obârșie omenească nu poate ajunge aceste înălțimi care ating veșnicia și sunt nemuritoare. Cunoaștem, totuși, prea puțin din măreția dragostei și compasiunii lui Dumnezeu. SP 455.2
Pentru a înțelege capitolul 45 din Isaia, elevii trebuie să-și solicite toate capacitățile mintale. Capitole ca acesta trebuie să constituie studii valoroase în școlile noastre. Ele sunt mai bune decât romanele și fabulațiile. De ce au devenit școlile noastre atât de dependente de cărți ce spun atât de puțin despre orașul pe care pretindem că îl căutăm și al cărui ziditor este Dumnezeu? Manualele noastre trebuie să conțină cele mai înalte teme de meditație. Cerul este căminul nostru. Cetățenia noastră e sus, iar viețile noastre nu trebuie închinate unei lumi ce în curând va fi distrusă.... SP 455.3
Luați Biblia drept carte de studiu și vedeți dacă sunteți plini cu dragostea lui Dumnezeu. Inima voastră poate fi aridă, mintea slabă; dar, dacă veți studia în rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, lumina vă va inunda mintea. Dumnezeu lucrează cu orice elev silitor. Profesorii care vor învăța de la Marele Învățător vor primi ajutorul lui Dumnezeu, precum Daniel și tovarășii lui despre care raportul spune: “Dumnezeu a dat acestor patru tineri știință și pricepere pentru tot felul de scrieri și înțelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile și în toate visele.” (Daniel 1, 17.) SP 455.4
Aș putea face referință la fiecare capitol din Scripturile Vechiului Testament, care conțin multă încurajare. Acestea sunt o trezorerie cu perle prețioase și toți au nevoie de ele. Cât timp este petrecut de inteligentele ființe umane la curse de cai, meciuri de crichet și jocuri cu mingea! Dar le va crea aceste distracții o dorință de a cunoaște adevărul și neprihănirea? Li-L vor păstra ele în gând pe Dumnezeu? Îi vor face ele să se întrebe: “Ce este cu sufletul meu?” SP 456.1
Toate forțele lui Satana sunt în acțiune pentru a reține atenția asupra distracțiilor frivole și el are succes. El își interpune invențiile între Dumnezeu și sufletul omului și va crea diversiuni prin care să-i facă pe oameni să nu se mai gândească la Dumnezeu. Plină de distracții și iubire de plăceri, lumea însetează întotdeauna după ceva nou. Dar cât de puțin timp și cât de puțină gândire sunt acordate Creatorului cerurilor și al pământului! SP 456.2
Dumnezeu îi cheamă pe oameni să-L vadă în minunile cerurilor. “Ridicați-vă ochii”, spune El, “și priviți. Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.” (Isaia 40, 26.) Dumnezeu vrea ca noi să cercetăm lucrurile infinitului și, din acest studiu, să învățăm să-L iubim, să-L respectăm și să-L ascultăm. Cerurile și pământul, cu bogățiile lor, trebuie să ne învețe lecțiile dragostei, ale purtării de grijă și ale puterii lui Dumnezeu. SP 456.3
Dumnezeu Își cheamă creaturile să-și întoarcă privirea de la confuzia din jurul lor și să admire lucrarea mâinilor Lui. Când cercetăm lucrările Sale, îngerii cerului vor fi în preajma noastră pentru a ne lumina mintea și a ne păzi de amăgirile lui Satana. Când priviți la minunatele lucruri pe care le-a făcut mâna lui Dumnezeu, lăsați ca inima voastră mândră și neînțeleaptă să-și simtă inferioritatea și dependența. Ce groaznic este când recunoașterea lui Dumnezeu nu este făcută la timpul ei! Cât de rău este să te smerești când este prea târziu! SP 457.1
Psalmistul declară: “Inima îmi zice din partea Ta: ‘Caută fața Mea!’ și fața Ta, Doamne, o caut”. (Psalmii 27, 8.) Întregul psalm trebuie să-și găsească loc între lecțiile de citit și învățat în școala noastră. Psalmii 28, 29 și 78 vorbesc despre bogatele binecuvântări revărsate de Dumnezeu asupra poporului Său și despre săracele lor răspunsuri la tot acest bine. Psalmul 81 explică de ce a fost împrăștiat Israel — pentru că L-a uitat pe Dumnezeu, așa cum și bisericile noastre Îl uită azi. Vedeți, de asemenea, Psalmii 89, 90, 92 și 93. SP 457.2
Aceste lucruri au fost scrise pentru avertizarea noastră, în legătură cu evenimente care vor avea loc în vremea sfârșitului. Să nu fie ele studiate în școlile noastre? Cuvântul lui Dumnezeu conține lecții instructive, date spre mustrare, avertizare, încurajare și cu făgăduințe bogate. Să nu constituie aceasta hrană la timpul potrivit pentru tineretul nostru? SP 457.3