Se află printre noi dintre aceia care, fără să se străduiască să învețe o limbă străină, ar putea fi buni să proclame adevărul altor națiuni. În biserica primară, misionarii au fost în chip miraculos înzestrați cu o cunoaștere a limbilor în care era nevoie să prezinte bogățiile nepătrunse ale lui Hristos. Și dacă Dumnezeu a fost dispus să-și ajute atunci servii în acest chip, putem noi să ne îndoim că binecuvântarea Sa va însoți eforturile noastre de a-i califica pe cei care, în mod natural, posedă cunoașterea unor limbi străine și care, încurajați cum trebuie, vor duce conaționalilor lor adevărul? Am fi putut avea mai mulți lucrători în câmpurile misionare străine, dacă cei angajați în aceste câmpuri s-ar fi folosit de orice talent aflat la dispoziția lor. SP 515.2
În unele cazuri, ar putea fi nevoie ca tinerii să învețe limbi străine. Ei pot face aceasta cu cea mai mare eficiență, intrând în legătură cu vorbitorii respectivei limbi și, în același timp, dedicând în fiecare zi un timp studiului ei. Aceasta trebuie făcută, totuși, doar ca un pas pregătitor, necesar învățării celor care, ei înșiși, se află în câmpurile misionare și care, cu o pregătire adecvată, pot deveni, la rândul lor, lucrători. Este important să fie îndemnați spre lucrare aceia care pot vorbi diferitelor națiuni în limba lor maternă. Este un mare efort pentru un bărbat de vârstă medie să învețe o limbă străină. Cu toate strădaniile lui, îi va fi aproape imposibil să vorbească ușor și corect în măsura în care să se dovedească un lucrător eficient. SP 515.3