La una dintre școlile din conferința noastră, profesorii au determinat interesul elevilor lor în vânzarea cărții Parabolele Domnului Hristos. După studierea cu rugăciune a acestei cărți, grupuri de elevi au mers împreună cu profesorii lor într-un oraș mare din vecinătate, câștigând, în lucrarea lor, o experiență solidă, pe care au declarat-o mai valoroasă decât argintul sau aurul. Acest gen de lucrare este, de fapt, unul dintre mijloacele pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru pregătirea misionară a tinerilor noștri. Cei care neglijează valorificarea acestor posibilități refuză vieții un capitol de experiență de cea mai mare valoare. Angajându-se cu toată inima în această lucrare, elevii pot învăța cum să-i abordeze cu tact și discreție pe oameni în orice ipostază a vieții lor, cum să-i trateze cu diferență și cum să-i determine să acorde o atenție considerabilă adevărurilor aflate în cărțile pe care le vând. SP 529.1
Elevi, glasul, influența și timpul vostru sunt, toate, daruri de la Dumnezeu și trebuie folosite în câștigarea de suflete. Când se angajează cu însuflețire în lucrarea de vânzare a cărții Parabolele Domnului Hristos, profesorii și elevii obțin o experiență care îi va pregăti pentru o bună slujire în ceea ce privește adunările de evanghelizare. Prin învățătura pe care o pot da participanților și prin vânzarea de cărți în locurile unde sunt ținute aceste adunări, foștii elevi vor fi capabili să-și facă partea în sensibilizarea inimii mulțimilor de oameni care trebuie să primească solia îngerului al treilea. Profesorii și elevii trebuie să-și poarte partea de povară ce le revine în a arăta poporului advent cum să transmită această solie prietenilor și vecinilor lor. SP 529.2
Atunci când urmăm planurile lui Dumnezeu, noi suntem “împreună lucrători cu El”. Oricare ne-ar fi postura — președinte de conferință, pastor, profesor, elev sau membru laic, suntem răspunzători înaintea Domnului pentru o cât mai bună valorificare a posibilităților noastre în ceea ce privește luminarea celor ce au nevoie de adevărul prezent. Iar unul dintre principalele mijloace rânduite de El să le folosim este cuvântul tipărit. În școlile și sanatoriile noastre, în comunitățile noastre locale și, în special, în adunările noastre anuale, în natură, trebuie să învățăm să folosim în mod înțelept acest prețios mijloc. Cu silință și răbdare, lucrători aleși ar trebui să-i instruiască pe frații noștri cum să-i abordeze, la rândul lor, pe necredincioși într-o manieră blândă, cuceritoare, și cum să le pună în mână literatura în care adevărul pentru acest timp este prezentat cu claritate și putere. SP 530.1
*****
Numai cu ajutorul acelui Duh care, la început, “se mișca pe deasupra apelor”, al acelui Cuvânt prin care “toate lucrurile au fost făcute”, al acelei adevărate Lumini “care luminează pe orice om, venind în lume” (Geneza 1, 2; Ioan 1, 3.9), mărturia științei poate fi corect interpretată. Numai sub directa îndrumare a celui Atotștiutor și prin studierea lucrurilor create de El putem fi făcuți să gândim asemenea Lui. SP 530.2