Dumnezeu îi încredințează omului bogății pentru ca acesta să poată înfrumuseța învățătura lui Hristos, Mântuitorul nostru, întrebuințând comorile pământești pentru avansarea împărăției Sale în lumea aceasta. El trebuie să-L reprezinte pe Hristos și, prin urmare, nu trebuie să trăiască pentru a-și satisface dorințele, pentru a se înălța pe sine sau pentru a primi lauda pentru bogățiile pe care le are. SA 27.4
După ce inima este curățată de păcat, Hristos se așază pe tronul ce a fost odată ocupat de îngăduința de sine și de iubirea pentru bogățiile pământești. Chipul lui Hristos se observă în expresia feței. Lucrarea de sfințire este continuată în suflet. Îndreptățirea de sine dispare. Omul devine o ființă nouă, asemănătoare cu Hristos — îmbrăcat în neprihănire și sfințenie adevărată. — The Review and Herald, 11 septembrie, 1900. SA 27.5