Go to full page →

Greșelile trecutului să nu se mai repete SA 282

Mintea unora este stăpânită de un fel de nebunie care îi determină să investească într-o direcție de unde nu pare să existe speranța că vor obține vreun profit. Dacă ar fi folosit acei bani în modul prevăzut de Dumnezeu, acești oameni ar fi fost susținuți și ar fi fost pregătiți să împlinească lucrarea ce trebuie încheiată înainte de venirea Domnului. Întrebuințarea greșită a banilor dovedește necesitatea avertizării date de Domnul cu privire la faptul că lucrarea Sa nu trebuie să depindă de planurile omenești, ci trebuie realizată în așa fel, încât cauza Lui să fie consolidată. SA 282.2

Din cauza faptului că s-au conceput planuri greșite, oamenii au împovărat lucrarea lui Dumnezeu cu datorii. Acest lucru nu ar trebui să se mai repete. Cei care se află la conducere să acționeze cu precauție, refuzând să îngroape în datorii cauza lui Dumnezeu. Nimeni să nu acționeze în mod necugetat, neatent, ci să ia în considerare binele lucrării. — Testimonies for the Church 7:283, 284. SA 282.3