Darurile celor săraci, aduse prin tăgăduire de sine pentru a ajuta la răspândirea luminii adevărului mântuitor, vor fi o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu și întru totul acceptate de El ca un dar sfânt. Chiar mai mult decât atât, însuși actul dăruirii îl face pe dătător să fie mai mărinimos și îl unește mai mult cu Răscumpărătorul lumii. El era bogat, însă S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogățim. Sumele cele mai mici de bani aduse cu bucurie de cei care au o situație limitată sunt pe deplin acceptate de Dumnezeu și chiar mai valoroase în ochii Săi decât darurile celor bogați, care pot să ofere bani cu miile, însă fără să dea dovadă de renunțare la sine și fără să simtă vreo lipsă. — The Review and Herald, 31 octombrie, 1878. SA 30.1