Îndrumările referitoare la daruri, date de Duhul Sfânt prin apostolul Pavel, conțin un principiu valabil și pentru zecime: “În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui.” Se avea în vedere participarea părinților și a copiilor, fiind vizați și cei bogați, și cei săraci. “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.” Când punem deoparte daruri, trebuie să avem în vedere marea bunătate a lui Dumnezeu față de noi. SA 80.1
Ce moment mai potrivit putea fi ales pentru a pune deoparte zecimea și pentru a-l prezenta darurile lui Dumnezeu? În Sabat ne gândim la bunătatea Sa. Contemplăm lucrarea Sa de creație ca o dovadă a puterii Sale de a ne răscumpăra. Inimile noastre sunt pline de recunoștință față de marea Sa dragoste. Și, înainte de a începe truda săptămânii, îi restituim ceea ce îi aparține și totodată îi oferim un dar care să ateste recunoștința noastră. În acest fel, acest obicei va fi o predică săptămânală prin care declarăm că Dumnezeu este proprietarul tuturor lucrurilor pe care le deținem și că ne-a numit administratori ai lor, spre slava Sa. Fiecare recunoaștere a obligației pe care o avem față de Dumnezeu ne va întări simțul răspunderii. Recunoștința se aprofundează pe măsură ce o exprimăm, iar bucuria pe care ne-o dă acest lucru înseamnă viață pentru suflet și trup. — The Review and Herald, 4 februarie, 1902. SA 80.2