“Dar, deși slava divină a lui Hristos a fost acoperită pentru un timp și eclipsată prin acceptarea umanității, totuși El nu a încetat să fie Dumnezeu, atunci când a devenit om. Umanitatea nu a luat locul divinității și nici divinitatea locul umanității. Aceasta este taina evlaviei. Umanitatea și divinitatea au fost în Hristos una, strânse și inseparabile și totuși, ele au o individualitate distinctă. Deși Hristos s-a umilit pe Sine pentru a deveni om, dumnezeirea era totuși proprietatea Sa. Divinitatea Sa nu putea fi pierdută atâta timp cât El a rămas credincios și drept loialității Sale.... GA 242.3
Au existat ocazii când Isus a stat ca Fiu al lui Dumnezeu, în timp ce purta trupul omenesc. Divinitatea a străbătut prin umanitate și a fost văzută de preoții batjocoritori și de conducători. A fost ea recunoscută? Unii au recunoscut că El era Hristosul, dar cea mai mare parte a celor care, în aceste ocazii speciale au fost obligați să-L vadă ca Fiu al lui Dumnezeu, au refuzat să-L primească. Orbirea lor corespundea cu hotărârea de a rezista convingerii. GA 242.4
“Când s-a dat pe față slava care locuia în Hristos, aceasta era prea puternică ca să-I poată ascunde pe deplin puritatea și perfecțiunea. Cărturarii și fariseii nu L-au recunoscut, dar dușmănia și ura lor a fost dejucată de maiestatea Sa descoperită. Adevărul, așa cum era ascuns de vălul umilinței, vorbea fiecărei inimi cu dovezi de netăgăduit. Aceasta a condus la cuvintele lui Hristos: ‘Știți cine sunt Eu.’ Oamenii și demonii erau constrânși să mărturisească, datorită manifestării slavei Sale, că: ‘Adevărat, acesta este Fiul lui Dumnezeu’. Astfel, Dumnezeu a fost descoperii; astfel Hristos a fost glorificat.” — (The S. D. A. Bible Commentary 5:1129.) GA 243.1
“A fost schimbată natura omenească a Fiului Mariei în natura divină a Fiului Iui Dumnezeu? Nu; cele două naturi au fost amestecate tainic într-o singură Persoană, Omul Isus Hristos, în El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii. Când Hristos a fost crucificat, a murit natura Sa umană. Divinitatea nu putea cădea și muri; aceasta era imposibil. Hristos, Cel fără de păcat, va salva fiecare fiu și fiică a lui Adam, care acceptă mântuirea ce li se oferă, consimțind să devină copii ai lui Dumnezeu. Mântuitorul a răscumpărat neamul căzut cu propriul Său sânge. GA 243.2
Aceasta este marea taină, o taină care nu va fi înțeleasă pe deplin, în toate amănuntele ei, până va avea Ioc proslăvirea celor mântuiți. Atunci va fi înțeleasă puterea, măreția și eficiența darului lui Dumnezeu pentru om. Dar vrăjmașul este hotărât să compromită așa de mult acest dar încât el să devină fără valoare.” — (The S. D. A. Bible Commentary 5:1113.) GA 243.3