“Schimbarea Sabatului este semnul sau pecetea autorității Bisericii Romano-Catolice. Cei ce, înțelegând cerințele poruncii a patra, aleg să păzească sabatul fals în locul celui adevărat, aduc în felul acesta omagiu puterii care l-a instituit. Semnul fiarei este sabatul papal, care continuă să fie acceptat de lume în locul zilei desemnate de Dumnezeu. GA 86.3
Nimeni n-a primit încă semnul fiarei. Încă n-a sosit timpul încercării. În fiecare biserică există creștini adevărați, inclusiv în Biserica Romano-Catolică. Nimeni nu este condamnat înainte de a avea lumina și a înțelege cerințele poruncii a patra. Dar când decretul va impune sabatul contrafăcut, și puternicul strigăt al celui de-al treilea înger va avertiza oamenii împotriva închinării la fiară și la chipul ei, se va trasa o linie clară între adevăr și minciună. Atunci cei care continuă în nelegiuire, vor primi semnul fiarei. GA 86.4
Noi ne apropiem cu pași repezi de această perioadă. Când bisericile protestante se vor uni cu puterea civilă în susținerea unei religii false, din cauza căreia strămoșii lor au suferit persecuții crude, atunci sabatul papal va fi impus prin unirea autorității bisericii cu a statului. Va urma o apostazie națională care se va sfârși doar printr-o ruină națională.” — (Evangelism, 234-235.) GA 87.1