Pentru întipărirea adevărului spiritual — Cântecul este unul dintre mijloacele cele mai eficiente pentru a întipări în inimă adevărul spiritual. Adesea, prin cuvintele cântărilor sfinte, au fost deschise izvoarele pocăinței și ale credinței. — The Review and Herald, 6 iunie, 1912. Ev 500.3
Instrumentele muzicale — Talentul cântatului trebuie să fie implicat în lucrare. Folosirea instrumentelor muzicale nu este deloc ceva rău. Instrumentele muzicale au fost folosite în serviciile religioase din vremurile străvechi. Închinătorii îl lăudau pe Dumnezeu cu harpa și chimvalul, iar muzica ar trebui să-și găsească locul în serviciile noastre divine. Ea va contribui la sporirea interesului. — Letter 132, 1898. Ev 500.4
Cântatul din cadrul serviciilor divine nu este un concert — Mi-a fost descoperit că, dacă fratele _____ ar asculta sfatul fraților săi și nu s-ar grăbi să continue metoda pe care o folosește pentru a atrage ascultători numeroși, ar avea o influență mai mare spre bine, iar lucrarea lui ar avea un efect mai convingător. El ar trebui să scoată din cadrul adunărilor tot ce seamănă cu manifestările teatrale, deoarece o astfel de aparență nu contribuie cu nimic la întărirea soliei pe care o vestește, Când Domnul va colabora cu el, lucrarea lui nu va trebui să fie făcută într-o modalitate atât de costisitoare. El nu va avea nevoie să cheltuiască atât de mult pentru a face reclamă adunărilor lui și nu va depinde atât de mult de programul muzical. Partea aceasta din cadrul serviciilor lui divine se desfășoară din ce în ce mai mult după modelul unui concert dintr-un teatru, decât după modelul unui serviciu de închinare prin cântec, potrivit unei adunări religioase. — Letter 49, 1902. Ev 501.1
Dorința nespusă după Cuvânt — Inimile multor oameni din lume, precum și ale multora dintre membrii bisericii flămânzesc după pâinea vieții și însetează după apele mântuirii. Acești oameni au un interes pentru serviciul de închinare prin cântec, dar nu îl doresc nespus și nici măcar nu se roagă pentru el. Ei vor să cunoască Scripturile. Ce îmi spune Cuvântul lui Dumnezeu mie? Duhul Sfânt lucrează asupra minții și inimii lor, atrăgându-i la pâinea vieții. Ei văd că totul se schimbă în jurul lor. Simțămintele și părerile oamenilor cu privire la religie se schimbă. Ei ajung să asculte Cuvântul întocmai cum este scris. — Manuscript 11, 1899. Ev 501.2
Tema fiecărei cântări — știința mântuirii trebuie să fie subiectul fiecărei predici și tema fiecărei cântări. Acest subiect să fie exprimat în fiecare rugăciune. — Manuscript 107, 1898. Ev 502.1
Evitați excesul emoțional — Unii ajung în extrema opusă, punând pe primul loc emoțiile religioase, iar în ocaziile deosebite manifestă un zel puternic. Religia lor pare să aparțină mai mult domeniului impulsurilor, decât al rămânerii în Hristos prin credință. Ev 502.2
Pastorii adevărați cunosc valoarea lucrării interioare a Duhului Sfânt asupra inimii omenești. Ei sunt mulțumiți cu simplitatea serviciilor religioase. În loc de a acorda multă importanță cântatului, care este atât de popular, ei acordă atenția principală studiului Cuvântului și laudei aduse lui Dumnezeu din inimă. Ei consideră că podoaba lăuntrică a unui spirit blând și liniștit este mai presus de podoabele exterioare. În gura lor nu se găsește minciună. — Manuscript 21, 1891. Ev 502.3
Cântecul în cămin — Studenți, mergeți “la drumuri și la garduri”. Străduiți-vă să ajungeți atât la cei bogați, cât și la cei din clasele sociale mai umile. Intrați în casele celor bogați și ale celor săraci, iar când aveți ocazia, întrebați: “V-ar plăcea să cântăm? Am fi bucuroși să-L lăudăm pe Dumnezeu, cântând împreună cu voi.” Astfel, inima oamenilor este sensibilizată și se deschide calea pentru a înălța câteva cuvinte de rugăciune, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu vor fi multe persoane care să vă refuze. — The Review and Herald, 27 august, 1903. Ev 502.4
Lucrarea din casă în casă — Învățați să cântați cântările cele mai simple. Acestea vă vor ajuta în lucrarea din casă în casă, iar inimile vor fi atinse de influența Duhului Sfânt.... Din Cuvântul lui Dumnezeu, aflăm că îngerii se bucură pentru un păcătos care se pocăiește și că Domnul însuși se bucură pentru biserica Sa, cântând. — The Review and Herald, 11 noiembrie, 1902. Ev 502.5
Apelurile pentru decizii, făcute prin cântec — În visele mele din noaptea trecută, îi vorbeam unui grup de tineri. I-am rugat să cânte “Aproape convins”, Unii dintre cei prezenți au fost impresionați adânc, Am știut că unii dintre ei erau aproape convinși, dar pentru că nu făcuseră eforturi hotărâte pentru a se întoarce la Hristos, convingerea cu privire la păcătoșenia lor îi va părăsi. Voi ați făcut câteva mărturisiri ale păcatului și vă întreb: “Nu vreți ca din momentul acesta să treceți de partea Domnului?” Dacă îl veți primi pe Domnul Isus, El vă va primi, la rândul Său. — Letter 137, 1904. Ev 503.1
Experiența unui serviciu de închinare prin cântec, desfășurat într-un tren — În Sabat, am avut un serviciu de închinare prin cântec. Fratele Lawrence este muzician și a condus cântările. Toți pasagerii din tren au părut că se bucură mult de acest serviciu de închinare prin cântec și mulți dintre ei ni s-au alăturat, cântând. Ev 503.2
Duminică, am avut un alt serviciu de închinare prin cântec, după ce fratele Corliss a ținut o cuvântare scurtă, folosind ca text cuvintele Scripturii: “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Pasagerii au ascultat cu atenție și au părut să le placă lucrurile care li s-au spus. Ev 503.3
Luni, am cântat mult și am simțit cu toții că ne apropiem sufletește. — Letter 135, 1905. Ev 503.4
Muzica pe Noul Pământ — Aceia care, indiferent de situație, se așază în mâinile lui Dumnezeu, pentru a fi și pentru a face tot ce dorește El, îl vor vedea pe împărat în toată frumusețea Sa. Ei vor privi farmecul Său inegalabil și, atingându-și harpele de aur, vor umple cerul de o muzică frumoasă, intonând cântecele Mielului. Ev 503.5
Sunt bucuroasă să aud instrumentele muzicale pe care le aveți aici. Dumnezeu dorește să le aveți. El vrea să Îl lăudați cu toată inima, cu tot sufletul și cu vocea voastră, preamărind Numele Său înaintea lumii. — The Review and Herald, 15 iunie, 1905. Ev 503.6