Fărădelegea în țară — În aceste zile, când viciul și crima de orice fel avansează rapid, există o tendință de a deveni atât de obișnuiți cu condițiile existente, încât să pierdem din vedere cauza și semnificația lor. Sunt azi folosite mai multe băuturi amețitoare decât au fost folosite vreodată. În detaliile îngrozitoare cu privire la revoltătoare acțiuni la beție și crime oribile, ziarele nu prezintă decât un raport parțial al nelegiuirii rezultate. Violența este prezentă în țară. — Drunkenness and Crime, 3. Te 23.1
Mărturia instanțelor judiciare — Relația dintre crimă și lipsa temperanței este bine înțeleasă de cei care au de-a face cu călcătorii legii din țara noastră. Potrivit spuselor unui judecător din Philadelphia, “Putem aprecia că patru cincimi din fărădelegile comise sunt datorate consumului de alcool. Nu există în douăzeci de cazuri de atentat la viața unui om unul în care alcoolul să nu fie cauza directă sau indirectă a crimei. Alcoolul și sângele, adică vărsarea de sânge, vreau să zic, merg mână în mână.” — Drunkenness and Crime, 7. Te 23.2
Un ridicat procentaj al fărădelegilor imputabil alcoolului — Nouă zecimi dintre cei intrați la închisoare sunt oameni obișnuiți să bea. — The Review and Herald, 8 mai, 1894. Te 23.3
Legătura dintre băutură și crimă — Atunci când este îngăduit apetitul pentru băuturi alcoolice, omul își pune de bunăvoie în gură hamul care-l coboară la stadiul de brută, pe el, care a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Judecata este paralizată, intelectul încețoșat, pasiunile neomenești stârnite și atunci vor urma crimele celui mai decăzut caracter. — Testimonies for the Church 3:561. Te 23.4
Cum sunt în legătură alcoolul și crima — Aceia care frecventează localurile deschise pentru toți cei ce sunt destul de neînțelepți, ca să se atingă de răul mortal din ele, urmează o cale ce duce la pierzare veșnică. Ei se vând, cu trup, minte și suflet, lui Satana. Sub influența băuturii pe care o iau, sunt determinați să facă lucruri de care, dacă n-ar fi gustat dăunătorul drog, s-ar fi cutremurat cu groază. Când se află sub influența lichidului otrăvitor, ei sunt sub controlul lui Satana. El îi dirijează, iar ei cooperează cu el. — Scrisoarea 166, 1903. Te 24.1
Natura fărădelegilor comise sub influența alcoolului — Rezultatul folosirii alcoolului este demonstrat de groaznicele omoruri care au loc. Cât de frecvent se descoperă că tâlhăria, incendierea, uciderea, au fost făcute sub influența alcoolului! Cu toate acestea, fabricarea lui este legalizată și el produce o ruină de nedescris celor cărora le place să folosească lucrul care afectează nu numai biata victimă, ci și întreaga lui familie. — The Review and Herald, 1 mai, 1900. Te 24.2
Casele de prostituție pline de viciu, tribunalele care judecă crimele, închisorile, azilele, ospiciile și spitalele sunt, toate, în mare măsură, pline de rezultatul lucrării vânzătorului de băuturi alcoolice. Asemeni Babilonului mistic din Apocalipsa, acesta face negoț cu robi și cu sufletele oamenilor. În spatele negustorului de băuturi stă puternicul distrugător de suflete, și tot ce poate plănui pământul sau iadul este astfel folosit pentru a aduce ființele omenești sub dominația lui. Te 24.3
La oraș și la țară, pe trenuri, pe marile vapoare, în locuri de afaceri, în saloane de distracții, în dispensare medicale și chiar și-n biserică, la sfânta Comuniune, sunt puse capcanele lui Satana. Nimic nu este omis pentru a crea și satisface dorința de intoxicare. Aproape la orice colț se află un local cu lumini strălucitoare, cu urări de bun-venit, invitându-i și pe muncitor și pe bogatul leneș și pe tânărul neștiutor. Zi după zi, lună după lună și an după an, lucrarea aceasta merge înainte. — Drunkenness and Crime, 8. Te 24.4
Cel care bea nu este scuzabil — Sub intoxicarea cu alcool au fost făcute tot felul de crime, dar, în multe cazuri, cei implicați au fost scuzați, pe motiv că nu erau conștienți de ceea ce fac. Asta nu micșorează vina criminalului. Dacă cu mâna lui acesta duce paharul la gură și ia în mod deliberat ceea ce știe că-i distruge capacitățile de a raționa, el devine responsabil pentru orice rău pe care-l face sub influența intoxicației, chiar din momentul în care lasă ca apetitul să-l stăpânească, schimbându-și facultățile judecății pe băuturi dăunătoare. Actul propriu a fost cel care l-a adus mai prejos chiar decât o brută, iar răul făcut în stare de beție trebuie pedepsit la fel de aspru ca și cum persoana ar fi fost în deplinătatea facultăților de a judeca. — Spiritual Gifts 4a:125. Te 25.1
Beția și crima înainte de potop și acum — Relele atât de evidente în timpul nostru sunt aceleași care au adus nimicire lumii antediluviene. “În zilele dinaintea potopului”, unul din păcatele predominante era beția. Aflăm, din raportul Genezei, că “pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu” și că era “plin de silnicie”. Fărădelegea domnea, viața însăși era nesigură. Oameni a căror rațiune era detronată de băuturi toxice nu se gândeau prea mult când era vorba de luarea vieții cuiva. “Cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi și la venirea Fiului Omului”. Beția și crima care predomină azi au fost profetizate de însuși Mântuitorul. Trăim în zilele de încheiere a istoriei acestui pământ. Este un timp de maximă solemnitate. Totul anunță apropiata revenire a Domnului nostru. — The Review and Herald, 25 octombrie, 1906. Te 25.2
Judecățile lui Dumnezeu în vremea noastră — Din cauza răului ce apare în mare măsură ca rezultat al folosirii alcoolului cad azi judecățile lui Dumnezeu pe pământ. — Counsels of Health, 432. Te 26.1
Pilda din San Francisco — Pentru o vreme, după marele cutremur de pe coasta Californiei, autoritățile din San Francisco și din orașele mai mici au ordonat închiderea tuturor localurilor care ofereau băuturi alcoolice. Atât de remarcabile au fost efectele acestei ordonanțe, încât atenția oamenilor cu rațiune din toată America și, în special, a celor de pe Coasta Pacificului, a fost atrasă de avantajele care provin din închiderea permanentă a tuturor localurilor cu băuturi alcoolice. Vreme de multe săptămâni după cutremurul din San Francisco, foarte puțini oameni beți au mai fost văzuți. N-au mai fost vândute băuturi alcoolice și se aștepta din partea autorităților orașului ca, din cauza dezorganizării acestei afaceri, să se producă o creștere anormală a dezordinii și a delincvenței, dar aceștia au fost foarte surprinși să constate un adevăr opus. Cei de la care se așteptau multe neplăceri n-au produs decât foarte puține. Această remarcabilă eliberare de violență și crimă era în mare măsură identificabilă cu nefolosirea băuturilor otrăvitoare. Te 26.2
Editorii unora dintre cotidianele de frunte s-au pronunțat asupra faptului că ar fi pentru un permanent mai bine al orașului și pentru promovarea celor mai mari interese ale lui, dacă localurile ar rămâne închise pentru totdeauna. Dar sfatul înțelept a fost respins și, la puține săptămâni, li s-a permis negustorilor de băuturi să-și redeschidă afacerile, cu plata licenței substanțial mărită față de până atunci, la trezoreria publică. Te 26.3
Prin calamitatea căzută asupra orașului San Francisco, Domnul intenționase să desființeze localurile cu băuturi alcoolice care produseseră atât de mult rău, atâta nenorocire și crimă, dar responsabilii bunăstării publice s-au dovedit necredincioși misiunii încredințate, legalizând vânzarea băuturilor alcoolice.... Ei știu că prin asta autorizează, virtual, comiterea fărădelegii și totuși această conștiință nu-i ține în loc. Oamenii din San Francisco va trebui să răspundă la bara de judecată pentru redeschiderea localurilor cu băuturi alcoolice în acest oraș. — The Review and Herald, 25 octobrie, 1906. Te 26.4
Semnificația condițiilor din prezent — În ciuda multelor evidențe de sporire a fărădelegii și a crimei, oamenii stau rar să se gândească în mod serios la semnificația acestor lucruri. Aproape fără excepție, oamenii se mândresc cu lumina și progresul veacului prezent. Te 27.1
Asupra celor cărora Dumnezeu le-a dat mare lumină stă solemna responsabilitate de a atrage atenția celorlalți la semnificația sporirii alcoolismului și a crimei. Ei trebuie, de asemenea, să pună în fața celorlalți Scriptura, care descrie clar condițiile care vor fi imediat înainte de a doua venire a Domnului Hristos. Ei trebuie să înalțe cu credincioșie standardul divin și să-și ridice glasul pentru a protesta împotriva validării comercializării de băuturi alcoolice, prin legalizare. — Drunkenness and Crime, 3. Te 27.2