O organizație cu care ne putem asocia — W. C. T. U. este o organizație cu ale cărei eforturi pentru răspândirea principiilor temperanței ne putem uni cu toată inima. Mi-a fost dată lumină că nu trebuie să stăm departe de această organizație ci, atâta vreme cât nu este nici o sacrificare de principii din partea noastră, să ne unim pe cât posibil cu membrii ei în lucrarea pentru reforma temperanței.... Trebuie să lucrăm cu ei când se poate și putem cu siguranță face lucrul acesta în problema închiderii totale a localurilor de băut. Te 222.3
Când agentul uman își supune voința voinței a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va impresiona inimile acelora pentru care lucrăm. Mi-a fost arătat că nu trebuie să-i ocolim pe lucrătorii W. C. T. U. Unindu-ne cu ei în favoarea abstinenței totale, noi nu ne schimbăm poziția referitoare la păzirea zilei a șaptea și ne putem arăta aprecierea pentru poziția lor referitoare la subiectul temperanței. Deschizând ușa și invitându-i să ni se alăture în chestiunea temperanței, ne asigurăm ajutorul lor iar ei, unindu-se cu noi, vor afla noi adevăruri pe care Duhul Sfânt așteaptă să le imprime în inimi. — The Review and Herald, 18 iunie, 1908. Te 222.4
Indiferență surprinzătoare — Am avut câteva ocazii de a vedea marele avantaj ce se poate obține prin asocierea cu lucrătorii W. C. T. U. și am fost foarte surprinsă, observând indiferența multora dintre liderii noștri față de această organizație. Fac un apel către frații mei, să se trezească. — Scrisoarea 274, 1907. Te 223.1
Cum se poate conlucra — Trebuie, în acest timp, să arătăm un interes pronunțat față de lucrarea Uniunii Femeilor pentru Temperanță Creștină. Nici unul dintre cei care pretind că au un rol în lucrarea lui Dumnezeu n-ar trebui să-și slăbească interesul față de marele obiectiv al acestei organizații în domeniul temperanței. Te 223.2
Ar fi un lucru bun ca la adunările noastre în aer liber să invităm să ia parte la program și membri ai W. C. T. U. Aceasta i-ar ajuta să devină mai familiari cu rațiunile credinței noastre și ne-ar deschide calea asocierii cu ei în lucrarea temperanței. Făcând lucrul acesta, vom ajunge să vedem că problema temperanței înseamnă mai mult decât bănuiau mulți dintre noi. Te 223.3
În unele chestiuni, membrii W. C. T. U. sunt cu mult înaintea liderilor noștri. Domnul are, în rândurile acestei organizații, suflete prețioase, care ne pot fi de mare ajutor în efortul de a duce înainte lucrarea temperanței. Iar educația pe care poporul nostru a primit-o prin adevărul Bibliei și prin cunoașterea cerințelor legii lui Iehova, va da posibilitate surorilor noastre să ofere acestor nobile susținătoare ale temperanței ceea ce va fi spre binele lor spiritual. Astfel se va crea o comuniune și împreună — simțire acolo unde, cândva, a fost prejudecată și înțelegere greșită.... Te 223.4
Nu putem face o treabă mai bună decât aceea de a ne uni, atât cât o putem face fără compromis, cu lucrătorii W. C. T. U. Referitor la lucrul acesta, am scris unei surori, în anul 1898: “Sunt deplin încredințată că Domnul te conduce astfel încât să poți susține principiile temperanței limpezi și distincte, în toată puritatea lor, legate cu adevărul pentru aceste zile finale. Cei care împlinesc voința Lui vor cunoaște învățătura.... Domnul nu te sfătuiește să stai deoparte față de Uniunea Femeilor pentru Temperanța Creștină. Acestea au nevoie de toată lumina pe care le-o poți da. Fă să strălucească toată lumina posibilă, în calea lor. Poți fi în asentiment cu ele pe tărâmul principiilor curate și înălțătoare care au adus la existență W. C. T. U. Domnul ți-a dat capacități și talente pe care să le păstrezi nealterate, în simplitatea lor. Prin Isus Hristos, poți face o lucrare bună.” — The Review and Herald, 15 octombrie, 1914. (Text parțial folosit în Gospel Workers, 384, 385.) Te 224.1
Să le învețe cum să lucreze pe surorile noastre — Mult bine s-ar realiza, dacă ar fi invitate femei din cadrul W. C. T. U să ia parte la adunările noastre în aer liber, învățându-le pe surorile noastre cum să lucreze. La aceste adunări, ele vor și da, vor și primi. Este de făcut o mare lucrare și, în loc să prezentăm caracteristicile credinței noastre, care ridică obiecțiuni din partea celor necredincioși, mai bine să le spunem așa cum i-a spus Filip lui Natanael: “Vino și vezi!” Te 224.2
Nu ne putem uni în preamărirea duminicii — Vreau să ne aliem cu lucrătorii W. C. T. U., dar nu ne putem uni cu ei într-o lucrare de preamărire a unui sabat fals. Nu putem conlucra în puncte ce înseamnă călcare a Legii lui Dumnezeu, ci le putem spune “Veniți la adevăr!” — Manuscris 93, 1908. Te 224.3
Nu refuzați niciodată invitațiile de a vorbi — Mi s-a pus întrebarea: “Dacă suntem solicitați de W. C. T. U. să vorbim în adunările lor, să acceptăm invitația” Te 224.4
Răspunsul meu este: “Când vi se cere să vorbiți în astfel de adunări, nu refuzați niciodată”. Aceasta este regula pe care am urmat-o întotdeauna. Când mi s-a cerut să vorbesc despre temperanță, niciodată n-am ezitat. Printre cei care lucrează pentru temperanță, Domnul are suflete cărora le trebuie prezentat adevărul pentru acest timp. Noi trebuie să ducem o solie Organizației Femeilor pentru Temperanța Creștină. Te 225.1
Unul din scopurile lui Isus pe acest pământ a fost să reflecte lumina neprihănirii Sale celor aflați în întuneric. Lucrătorii W. C. T. U. nu au întregul adevăr în toate privințele, dar fac o lucrare bună. — Manuscris 31, 1901. Te 225.2
Liberi să acționăm împreună cu cei din W. C. T. U — Sunt profund interesată de W. C. T. U. Domnului îi place să vă simțiți liberi în a lucra împreună cu cei din organizație.... Nu mă tem că v-ați pierde din interesul pentru adevăr sau că ați alunecat de la el din cauză că manifestați interes față de acești oameni care au luat o poziție atât de nobilă în problema temperanței și-i voi îndemna pe cei din poporul nostru și pe cei care nu au aceeași credință cu noi să ne ajute în ducerea înainte a lucrării temperanței creștine.... Te 225.3
În lucrările noastre, soțul meu și cu mine am simțit întotdeauna că era datoria noastră să demonstrăm, în orice loc unde țineam adunări, că eram pe deplin de acord cu lucrătorii pentru cauza temperanței. Întotdeauna am prezentat limpede această problemă oamenilor. Am primit invitații pentru a vorbi în diferite locuri despre temperanță și întotdeauna, când a fost posibil, am acceptat aceste invitații. A fost experiența mea nu numai în această țară, ci și în Europa și Australia și celelalte locuri unde am lucrat. Te 225.4
Nu pierdeți nici o ocazie de a vă asocia lucrării pentru temperanță — Îmi pare rău că nu a existat un interes mai viu în rândurile noastre, în ultimii ani, pentru dezvoltarea acestei ramuri a lucrării lui Dumnezeu. Nu ne putem permite să pierdem nici o ocazie de a ne alătura lucrării pentru temperanță, oriunde ar fi ea. Deși cauza temperanței nu avansează întotdeauna, în străinătate, atât de repede cât am dori, succese remarcabile au însoțit eforturile celor care s-au angajat în ea. Am găsit în Europa oameni hotărâți în această privință, într-o ocazie, când am acceptat invitația de a vorbi unui larg auditoriu despre subiectul temperanței, oamenii de acolo mi-au făcut onoarea de a drapa amvonul cu steagul american. Cuvintele mele au fost primite cu cel mai profund interes și, la sfârșitul vorbirii, mi s-a mulțumit din inimă. N-am avut niciodată, în toată lucrarea mea referitoare la temperanță, parte de vreun cuvânt de dezaprobare. — Scrisoarea 278, 1907. Te 225.5