Ce face tutunul în organism — Tutunul este o otravă lentă și perfidă, iar efectele lui sunt mai greu de îndepărtat din organism decât cele ale băuturii alcoolice. — Testimonies for the Church 3:569. Te 55.1
Folosirea tutunului este un obicei care în mod frecvent afectează sistemul nervos mai rău decât o face consumul de alcool. El înlănțuie victima cu legături mai puternice de robie decât paharul amețitor și este mai greu de biruit. Trupul și mintea sunt, în multe cazuri, mai rău intoxicate prin folosirea tutunului decât prin băuturile tari, pentru că el este o otravă mai subtilă. — Testimonies for the Church 3:562. Te 55.2
Cei care folosesc tutun sunt răspunzători în fața lui Dumnezeu — Sub orice formă ar fi folosit, tutunul are efect asupra fizicului. El este o otravă lentă și afectează creierul și amorțește simțurile astfel încât, mintea nu mai poate distinge clar lucrurile spirituale, îndeosebi acele adevăruri care tind să corecteze acest obicei respingător. Cei care folosesc în vreun fel tutun nu sunt curați înaintea lui Dumnezeu, în această practică mizeră, lor le este imposibil să-I aducă slavă lui Dumnezeu în trupurile și duhurile lor, care sunt, de fapt, ale Lui. Și, cum folosesc o otravă lentă și sigură, care le ruinează sănătatea și degradează facultățile minții, Dumnezeu nu poate fi de acord cu ei. El poate avea milă de cei care își îngăduie acest obicei periculos în ignoranță față de răul pe care li-l face, dar atunci când problema este pusă înaintea lor în adevărata ei lumină, ei sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu, dacă vor persista să-și satisfacă acest apetit josnic. — Counsels on Health, 81. Te 55.3
Rezistența și puterile regeneratoare slăbite — Puterea de vindecare a lui Dumnezeu acționează prin natură. Dacă vreo ființă umană se rănește sau își rupe vreun os, natura începe imediat un proces de vindecare, păstrând astfel viața omului. Dar omul se poate așeza într-o postură în care natura este împiedicată și nu poate să-și facă lucrarea.... Dacă se folosește tutun ... puterea de vindecare a naturii este slăbită, într-o mai mare sau mai mică măsură. — The Medical Ministry, 11. Te 56.1
Semănat și seceriș — Să nu uite, tineri și bătrâni, că pentru orice violare a legilor vieții, natura își va manifesta protestul. Sancțiunea va cădea atât asupra capacităților mintale, cât și a celor fizice. Iar acest lucru nu se limitează la simplul vinovat. Efectele obiceiurilor greșite ale acestuia se văd în progenitura lui și astfel relele ereditare sunt transmise chiar și celei de-a treia sau a patra generații. Gândiți-vă la lucrul acesta, tați, atunci când vă permiteți să folosiți acest narcotic ce amorțește sufletul și mintea — tutunul. Unde vă duce această practică? Și pe cine va mai afecta, pe lângă voi? — The Signs of the Times, 6 decembrie, 1910. (Retipărit din The Signs of the Times, February 11, 1886.) Te 56.2
Printre copii și tineri, folosirea tutunului face un rău nespus. Practicile nesănătoase ale generațiilor anterioare afectează copiii și tinerii de azi. Incapacitate mintală, slăbiciune fizică, nereguli în sistemul nervos și pofte anormale sunt transmise ca moștenire, de la părinți la copii. Și aceleași practici, continuate de urmași, întrețin și sporesc rezultatele rele. În mare măsură, acestei cauze se datorează degradarea fizică, mintală și morală, care devine un atât de puternic motiv de alarmă. Te 56.3
Unii băieți încep să folosească tutun de la o vârstă foarte timpurie. Obiceiul astfel format, când corpul și mintea sunt în mod deosebit sensibile la efectele lui, le subminează vigoarea fizică, le pipernicesc trupul, le buimăcesc mintea și corup moralul. — The Ministry of Healing, 328, 329. Te 56.4
Începuturile necumpătării tabagice — Nu există apetit pentru tutun în natura omului, dacă nu este moștenit. — Manuscris 9, 1893. Te 56.5
Prin folosirea ceaiului și a cafelei, se formează gustul pentru tutun. — Testimonies for the Church 3:563. Te 57.1
Mesele bogate în carne, ceaiuri și cafea, pe care mamele îi încurajează pe copii să le consume, pregătesc calea pentru râvnirea unor stimulente mai tari, precum tutunul. Iar folosirea tutunului stârnește apetitul pentru alcool. — Testimonies for the Church 3:488. Te 57.2
Alimentele pregătite cu condimente și picanterii excită stomacul, strică sângele și pavează calea spre stimulente mai puternice. Asta provoacă debilitate nervoasă, lipsă de răbdare și de stăpânire de sine. Tutunul și paharul cu vin urmează la rând. — The Signs of the Times, October 27, 1887. Te 57.3
Vieți sacrificate — Alcoolul și tutunul poluează viața oamenilor și mii de vieți sunt anual sacrificate pentru aceste otrăvuri. — The Health Reformer, 1 noiembrie, 1871. Te 57.4
Natura omului face tot ce poate pentru a da afară din organism drogul otrăvitor al tutunului, frecvent însă ea este copleșită, renunțând la lupta pentru eliminarea intrusului și, în această luptă, viața este cea sacrificată. — Manuscris 3, 1897. Te 57.5
Folosirea tutunului este sinucidere — Dumnezeu cere puritatea inimii și curățenie personală acum, la fel ca atunci când a dat instrucțiuni speciale copiilor lui Israel. Dacă Domnul era atât de preocupat de curățenia celor care călătoreau prin pustie, care se aflau în aer liber aproape tot timpul, El nu va pretinde mai puțin de la noi, care trăim în case închise, unde mizeria este mai ușor de observat și are o influență mai nesănătoasă. Tutunul este o otravă dintre cele mai perfide și dăunătoare, având un efect excitant, iar apoi o influență paralizantă asupra sistemului nervos al organismului. El este cu atât mai periculos cu cât efectele lui asupra organismului sunt foarte lente și abia sesizabile, la început. Mulțimi de oameni au căzut victime ale influenței lui otrăvitoare. Cu siguranță, aceștia și-au luat viața, cu această otravă lentă. Și ne întrebăm cum va fi pentru ei trezirea în dimineața învierii? — Spiritual Gifts 4a:128. Te 57.6
Nu există apărare — Necumpătarea, de orice fel, ține ființele umane ca într-o menghină. Vicioșii tutunului se înmulțesc. Ce vom spune despre acest rău? Că este necurat. Narcotic. Că năucește simțurile. Că pune în lanțuri voința. Că își ține victimele în robia unor obiceiuri greu de stăpânit. Că avocatul lui este Satana. Tutunul distruge percepția clară a minții, pentru ca păcatul și stricăciunea să nu poată fi deosebite de adevăr și de sfințenie. Gustul pentru tutun este provocator de autodistrugere. El conduce la o dorință după ceva mai tare — vinuri fermentate și băuturi tari, toate otrăvitoare. — Scrisoarea 102a, 1897. Te 58.1