Go to full page →

Calificări speciale ale lucrătorilor SCE 203

Unii sunt în mod deosebit potriviți să lucreze pentru cei din clasele sociale superioare. Aceștia ar trebui să caute înțelepciune de la Dumnezeu, pentru a ști cum să ajungă la inima acestor persoane, nu doar să facă în mod întâmplător cunoștință cu ele, ci, printr-un efort personal și o credință vie, să trezească în aceștia nevoile sufletului, să-i călăuzească în cunoașterea adevărului, așa cum este el în Isus. — Divina vindecare, 213. SCE 203.3

Cei care lucrează pentru clasele sociale superioare să se poarte cu demnitate, amintindu-și că tovarășii lor sunt îngerii. Vistieria minții și a inimii lor să fie plină de “stă scris”. — Idem, 215. SCE 203.4

În orice strădanie de a ajunge la clasele cele mai înalte, lucrătorul pentru Dumnezeu are nevoie de o credință tare. Aparențele par să fie potrivnice, dar, în ceasul cel mai întunecos, vine lumină de sus. — Faptele Apostolilor, 242. SCE 203.5

Dumnezeu cheamă lucrători umili și zeloși, care să ducă Evanghelia la clasele cele mai de sus. — Faptele Apostolilor, 140. SCE 203.6