Go to full page →

Capitolul 2 — Un apel către tineri SCE 30

Rânduiala divină SCE 30

Domnul a rânduit ca tineretul să-I fie de ajutor. — Testimonies for the Church 7:64. SCE 30.1

Cu o asemenea armată de lucrători, care ar putea fi formată din tinerii noștri, pregătiți cum se cuvine, cât de curând ar putea fi dusă întregii lumi solia despre un Mântuitor răstignit, înviat și care va reveni în curând! — Educație, 271. SCE 30.2

Noi avem astăzi o armată de tineri care pot face mult, dacă sunt încurajați și îndrumați corespunzător. Vrem ca aceia care sunt copiii noștri să creadă adevărul. Vrem ca ei să fie binecuvântați de Dumnezeu. Vrem ca ei să îndeplinească o parte în planurile bine organizate de a-i ajuta pe alți tineri. Toți tinerii trebuie să fie educați în așa fel încât să poată reprezenta corect adevărul, dând mărturie pentru speranța care este în ei și onorându-L pe Dumnezeu în orice ramură de activitate în care sunt calificați să lucreze. — General Conference Daily Bulletin, 29 ianuarie, 1893. SCE 30.3