O biserică lucrătoare crește. Membrii găsesc în ajutorarea altora un stimulent și un tonifiant. Am citit despre un om care, călătorind într-o zi de iarnă prin nămeți mari de zăpadă, a amorțit din cauza frigului care, aproape imperceptibil, îi îngheța funcțiile vitale. Omul era aproape să moară înghețat și, tocmai când se afla pe punctul de a renunța să lupte pentru a rămâne în viață, a auzit gemetele unui tovarăș de călătorie care, de asemenea, murea de frig. Simpatia lui a fost stârnită și s-a hotărât să-l salveze. El i-a fricționat nefericitului om membrele înghețate și, după un efort considerabil, l-a ridicat în picioare. Deoarece suferindul nu putea să stea în picioare, l-a purtat în brațele lui miloase chiar prin nămeții pe care crezuse că nu-i va putea trece niciodată singur. SEv 198.3
După ce și-a dus tovarășul de călătorie într-un loc sigur, deodată și-a dat seama că, salvându-și semenul, s-a salvat și pe sine. Eforturile lui stăruitoare de a-l ajuta pe altul îi încălziseră sângele care înghețase în vene și trimiseseră o căldură sănătoasă în membrele trupului său. SEv 199.1
Lecția că, ajutându-i pe alții, noi înșine primim ajutor trebuie întipărită continuu în mintea tinerilor credincioși, arătându-li-se, atât prin învățătură, cât și prin exemplu, că astfel pot obține cele mai bune rezultate în experiența lor creștină. Cei descurajați, cei înclinați să creadă că drumul spre viața veșnică este greu și dificil, să înceapă să-i ajute pe alții. Aceste eforturi, unite cu rugăciunea pentru lumina divină, vor face propriile inimi să bată în armonie cu influența înviorătoare a harului lui Dumnezeu, iar sentimentele lor vor radia de un zel divin mai mare. Întreaga lor viață de credință va deveni o realitate și va fi mai fierbinte și mai plină de rugăciune. SEv 199.2
Să ne aducem aminte că pe acest pământ suntem niște peregrini și călători care caută o patrie mai bună, chiar patria cerească. Cei care au făcut cu Domnul legământul slujirii sunt obligați să coopereze cu El în lucrarea de salvare a sufletelor. SEv 199.3
În timpul săptămânii, membrii bisericii să-și facă partea cu credincioșie, iar în Sabat să-și mărturisească experiențele. Atunci, adunările vor fi ca o hrană oferită la vreme potrivită, aducându-le tuturor celor prezenți o nouă viață și o nouă putere. Când cei din poporul lui Dumnezeu înțeleg marea nevoie de a lucra pentru convertirea celor păcătoși așa cum a lucrat Domnul Hristos, mărturiile rostite de ei în serviciile divine din Sabat vor fi pline de putere. Ei vor mărturisi cu bucurie despre valoarea experienței pe care au dobândit-o lucrând pentru alții. SEv 199.4