Îndată ce se pătrunde într-un teritoriu nou, trebuie să înceapă lucrarea în domeniul educației, iar învățăturile să fie prezentate treptat, “poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo”. Nu predicarea este cea mai importantă, ci lucrarea din casă în casă, prezentarea și explicarea dovezilor din Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrătorii care vor câștiga suflete vor fi cei care urmează metodele Domnului Hristos. Aceleași adevăruri trebuie să fie repetate adesea, iar lucrătorul trebuie să depindă întru totul de Dumnezeu. Și cât de bogate vor fi experiențele pe care le va câștiga învățătorul, atunci când îi va învăța pe cei aflați în întuneric! El însuși este un elev și, pe măsură ce le explică altora Sfintele Scripturi, Duhul Sfânt lucrează în mintea și în inima lui, dându-i pâinea vieții pentru sufletele care flămânzesc. SEv 468.1
Cel care lucrează în țările străine va intra în legătură cu toate categoriile de oameni și cu o varietate de mentalități și va descoperi că, pentru a împlini nevoile oamenilor, vor fi necesare metode de lucru diferite. Simțământul propriei ineficiențe îl va face să apeleze la Dumnezeu și la Biblie pentru a primi lumină, putere și cunoștință. SEv 468.2
Metodele și mijloacele prin care atingem anumite scopuri nu sunt întotdeauna aceleași. Misionarul trebuie să-și folosească rațiunea. Experiența îi va arăta cea mai bună cale de urmat în circumstanțele existente. Adesea, obiceiurile și climatul dintr-o țară alcătuiesc o stare de lucruri care nu ar fi tolerată într-o altă țară. Trebuie făcute schimbări spre mai bine, dar să nu fie prea abrupte. SEv 468.3
Nu vă angajați în controverse cu privire la lucrurile lipsite de importanță. Dacă oamenii vor deschide fereastra sufletului spre ceruri și o vor închide spre cele pământești, spiritul iubirii și al harului lui Hristos va uni inimile. Prin puterea adevărului, multe dificultăți ar putea fi îndreptate și controversele care durează de multă vreme își vor găsi liniștea prin acceptarea unor căi mai bune. Grandiosul principiu: “Pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui” va fi aplicat cu mult mai bine când aceia care cred în Hristos sunt cu adevărat niște împreună lucrători cu Dumnezeu. SEv 468.4