“Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele său, Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: ‘Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni’. Îndată ei au lăsat mrejele și au mers după El. De acolo a mers mai departe și a văzut pe alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, și își cârpeau mrejele. El i-a chemat. Și îndată, ei au lăsat corabia și pe tatăl lor și au mers după El”. (Matei 4, 18-22.) SEv 24.1
Ascultarea promptă și necondiționată a acestor oameni, fără a li se promite nici un fel de salariu, pare remarcabilă, dar chemarea Domnului Hristos a avut o putere de convingere deplină. Domnul Hristos dorea ca, prin legătura cu Sine, să facă din acești pescari umili mijlocul prin care oamenii urmau să fie scoși din slujba lui Satana și aduși în slujba lui Dumnezeu. În această lucrare, ei aveau să devină martorii Săi, vestind lumii adevărul Său, neamestecat cu tradițiile și speculațiile filozofice ale oamenilor. Însoțindu-L pretutindeni și însușindu-și virtuțile Sale, ei urmau să fie calificați pentru a deveni pescari de oameni. SEv 24.2
Așa au fost chemați primii ucenici în slujba Evangheliei. Timp de trei ani, ei au lucrat în colaborare cu Mântuitorul și, prin învățăturile Sale, prin lucrările Sale de vindecare și prin exemplul Său, au fost pregătiți să ducă mai departe lucrarea pe care a început-o El. Prin simplitatea credinței și printr-o slujire umilă și curată, ucenicii au fost învățați să poarte responsabilități în lucrarea lui Dumnezeu. SEv 24.3
Acestea sunt niște lecții pe care trebuie să le învățăm din experiența apostolilor. Ei au avut o loialitate de fier față de principii. Apostolii nu au fost niște oameni care să cadă sau să se descurajeze, ci au fost plini de respect și de zel pentru Dumnezeu, fiind motivați doar de scopuri și aspirații nobile. Deși au fost la fel de slabi și de neajutorați ca orice alt slujitor care este angajat în lucrarea lui Dumnezeu, ei și-au pus toată încrederea în Domnul. Bogăția lor a fost cultura minții și a sufletului și oricine Îl va face pe Dumnezeu cel dintâi, cel de pe urmă și totul în toate poate avea această bogăție. Apostolii au trudit mult ca să învețe lecțiile primite în școala lui Hristos, dar nu au trudit în zadar. Ei s-au atașat de cea mai mare putere și au dorit arzător și continuu o înțelegere mai profundă, mai înaltă și mai vastă a realităților veșnice, ca să-i poată prezenta cu succes lumii nevoiașe comorile adevărului. SEv 25.1
Astfel de lucrători sunt necesari acum, oameni care se vor consacra fără rezerve pentru a descoperi Împărăția lui Dumnezeu unei lumi care zace în nelegiuire. Lumea are nevoie de oameni cu o gândire vastă, oameni principiali, care își dezvoltă fără încetare capacitatea de înțelegere și discernământul. Este o mare nevoie de oameni care pot folosi tiparul cu rezultatele cele mai bune, pentru ca adevărul să prindă aripi, ajungând cât mai repede la orice neam, la orice limbă și la orice popor. SEv 25.2