Copiii sunt moștenirea Domnului, iar noi suntem răspunzători în fața Lui de felul cum administrăm ceea ce este proprietatea Sa. Cu iubire, credință și rugăciune, părinții trebuie să lucreze pentru familiile lor, până în clipa când, cu bucurie, pot veni înaintea Domnului spunând: “Iată, eu și copiii pe care mi i-a dat Domnul”. SB 147.1
Dumnezeu dorește ca părinții să acționeze ca ființe înzestrate cu rațiune și să își trăiască viața astfel încât fiecare copil să fie educat în mod corespunzător, iar mama să poată avea putere și timp pentru a-și folosi puterile mintale în a-i educa pe cei mici, spre a fi primiți în societatea îngerilor. Ea trebuie să aibă tăria de a-și face în mod nobil partea sa și de a-și face lucrarea în temere și cu dragoste pentru Dumnezeu, astfel încât copiii ei să se poată dovedi o binecuvântare pentru familie și societate. SB 147.2
Un copil în brațele mamei în fiecare an este o mare nedreptate față de ea. Această stare de lucruri îi micșorează și uneori îi distruge plăcerea de a fi în societate și o face să se simtă nenorocită în casa ei. De asemenea, îi jefuiește pe copii de acea grijă, educație și fericire pe care ar trebui să le dea părinții. SB 147.3
Părinții trebuie să aibă în vedere, cu calm, ce pot face pentru copiii lor. Ei nu au dreptul să aducă pe lume copii care să fie o povară pentru alții. SB 147.4
Cât de puțin este luat în atenție destinul copilului! Se are în vedere doar satisfacerea poftei, iar asupra soției și mamei sunt aduse poveri care îi slăbesc vitalitatea și îi paralizează puterea spirituală. Cu sănătatea distrusă și spiritul descurajat, ea se trezește înconjurată de o turmă mică de care nu poate avea grijă așa cum ar dori. Nebeneficiind de educația necesară, ei cresc dezonorând pe Dumnezeu și transmițând și altora răul din propria lor fire și astfel se ridică o armată de care Satana dispune după bunul său plac.191The Adventist Home, 159-164. SB 147.5