De curând, în timpul nopții, mintea mea a fost impresionată de Duhul Sfânt cu gândul că, dacă Domnul vine așa de curând cum credem noi, ar trebui să fim chiar mai activi decât am fost în anii care au trecut în a prezenta adevărul înaintea oamenilor. SB 355.1
În această privință, mintea mea a fost îndreptată spre activitatea credincioșilor așteptători din 1843 și 1844. În acel timp, se făceau multe vizite din casă în casă și eforturi neobosite pentru a-i avertiza pe oameni în legătură cu lucrurile despre care a vorbit Dumnezeu în Cuvântul Său. Noi ar trebui să facem eforturi chiar mai mari decât cele făcute de cei care au proclamat prima solie îngerească cu atâta credincioșie. Ne apropiem cu grăbire de încheierea istoriei pământului și, pe măsură ce ne dăm seama că Domnul Isus vine într-adevăr curând, ne vom trezi pentru a lucra cum n-am mai lucrat niciodată înainte. Ni se cere să sunăm alarma în fața poporului. Iar în viețile noastre, trebuie să dovedim puterea adevărului și a neprihănirii. Lumea se va întâlni în curând cu Marele dătător al Legii pentru a da socoteală de încălcarea Legii Sale. Doar cei care se întorc de la păcat la ascultare pot nădăjdui iertare și pace. SB 355.2
O, cât de mult bine s-ar putea face, dacă toți cei care au adevărul, cuvântul vieții, ar lucra pentru luminarea acelora care nu îl au! Când samaritenii au venit la Hristos, la chemarea femeii samaritene, Domnul Hristos a vorbit despre ei ucenicilor ca despre un câmp cu grâne gata pentru seceriș. “Nu spuneți voi că mai sunt patru luni până la seceriș?” “Ridicați-vă ochii și priviți lanurile; căci ele sunt albe acum, gata pentru seceriș.” (Ioan 4, 35.) Domnul Hristos a stat cu samaritenii două zile, căci erau flămânzi să audă adevărul. Și ce zile ocupate erau acelea! Iar ca rezultat al acelor zile de trudă “mult mai mulți au crezut datorită propriului Său cuvânt”. Aceasta a fost mărturia lor: “L-am auzit noi înșine și știm că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii”, (Ioan 4:41, 42.)623Selected Messages 2:402, 403. SB 355.3