Sanatoriul nostru a fost înălțat ca să beneficieze de el cei bolnavi, cei bogați și cei săraci, toată lumea. Multe dintre bisericile noastre nu dovedesc decât puțin interes față de această instituție, neținând seama că au suficiente dovezi că aceasta este unul dintre instrumentele rânduite de Dumnezeu pentru a aduce pe bărbați și femei la cunoștința adevărului și de a salva multe suflete. Bisericile care au săraci în mijlocul lor nu ar trebui să-și neglijeze isprăvnicia și să arunce povara celor săraci și bolnavi asupra sanatoriului. Toți membrii bisericilor sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru cei cu necazuri din mijlocul lor. Ei ar trebui să-și poarte propriile lor poveri. Dacă au persoane bolnave în mijlocul lor și ar dori ca acestea să beneficieze de tratament, ei ar trebui, dacă este cu putință, să-i trimită la sanatoriu. Făcând astfel, nu vor sprijini doar instituția pe care a întemeiat-o Dumnezeu, dar vor și ajuta pe aceia care au nevoie de ajutor, îngrijind de cei săraci așa cum ne cere Domnul să facem. SS 229.3
Nu a fost planul lui Dumnezeu ca sărăcia să dispară din lume. Rangurile din societate nu aveau să se egalizeze niciodată. Căci diversitatea stărilor care caracterizează neamul nostru omenesc constituie unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu a rânduit să pună la încercare și să dezvolte caracterul. Mulți au declarat cu entuziasm că toți oamenii ar trebui să aibă parte în egală măsură de binecuvântările Iui Dumnezeu în cele vremelnice; însă nu acesta a fost scopul Creatorului. Domnul Hristos a spus că pe săraci îi vom avea întotdeauna cu noi. Cei săraci, ca și cei bogați au fost răscumpărați prin sângele Său; și dintre cei care susțin că sunt urmași ai Săi, în majoritatea cazurilor, cei dintâi Îi slujesc Lui cu un singur scop, în timp ce cei din urmă se atașează continuu de comorile lor pământești, iar Domnul Hristos este uitat. Grijile acestei vieți și lăcomia după bogății eclipsează slava lumii veșnice. Ar fi cea mai mare nenorocire care ar lovi vreodată omenirea dacă toți oamenii ar fi egali în privința avuțiilor lumești. — (Testimonies for the Church 4:550-552 (1881).) SS 230.1