Adevărata lucrare misionară este cea în care lucrarea Mântuitorului este cel mai bine reprezentată, metodele Sale cel mai îndeaproape imitate și El este proslăvit. Lucrarea misionară care nu atinge acest standard este raportată în ceruri ca fiind deficitară. Este cântărită în balanța sanctuarului și găsită prea ușoară. SS 332.1
Medicii ar trebui să caute să îndrepte mintea pacienților lor către Hristos, Medicul atât al sufletului, cât și al trupului. Ceea ce medicii doar încearcă să facă, Domnul Hristos înfăptuiește. Agentul omenesc se străduiește să prelungească viața. Domnul Hristos este însăși viața. Cel care a trecut prin moarte pentru a nimici pe cel care are puterea morții este Izvorul vieții. Există balsam în Galaad și, de asemenea, și un medic acolo. Domnul Hristos a suportat o moarte în agonie în cele mai umilitoare împrejurări, pentru ca noi să putem avea viață. El Și-a dat viața Sa cea prețioasă pentru a putea înfrânge moartea. Însă S-a ridicat din mormânt, iar miile de mii de îngeri care au venit să-L privească reluându-Și viața pe care Și-o dăduse au auzit cuvintele Sale de bucurie triumfătoare când stătea deasupra mormântului împrumutat de Iosif, proclamând: “Eu sunt învierea și viața”. S-a răspuns la întrebarea: “Dacă moare un om, va trăi el iarăși?” SS 332.2