Orice reformă adevărată își are locul său în lucrarea soliei îngerului al treilea. Mai ales reforma în privința cumpătării necesită atenția și susținerea noastră. În cadrul adunărilor noastre în corturi, noi trebuie să îndreptăm atenția spre această lucrare și să facem din ea o problemă vie. Noi trebuie să prezentăm oamenilor principiile adevăratei cumpătări și să facem apel la ei să se angajeze de partea acesteia. O atenție deosebită ar trebui acordată acelora care sunt înrobiți de obiceiuri rele. Noi trebuie să-i conducem la crucea lui Hristos. SS 433.1
Adunările noastre în corturi trebuie să beneficieze de lucrarea oamenilor noștri din domeniul medical. Aceștia trebuie să fie oameni înțelepți și cu judecată sănătoasă, oameni care dau respectul cuvenit lucrării de propovăduire a Cuvântului și care nu sunt victime ale necredinței. Acești oameni sunt păzitori ai sănătății oamenilor și ei trebuie recunoscuți și respectați. Ei trebuie să-i învețe pe oameni pericolele necumpătării. Acest rău trebuie întâmpinat cu mai multă hotărâre în viitor decât a fost în trecut. Pastorii și medicii trebuie să dezvăluie efectele rele ale necumpătării. Și unii, și alții trebuie să lucreze cu putere de partea Evangheliei pentru a condamna păcatul și a înălța neprihănirea. Acei pastori și medici care nu fac apeluri personale la oameni își neglijează datoria. Ei nu fac lucrarea care le-a fost rânduită de Dumnezeu. SS 433.2
Și în alte biserici există creștini care stau în apărarea principiilor cumpătării. Noi trebuie să ne apropiem de acești lucrători și să le croim calea astfel, încât ei să stea umăr lângă umăr alături de noi. Trebuie să apelăm la oameni mari și binevoitori care să ni se alăture în eforturile noastre de salvare a celor pierduți. SS 433.3
Dacă lucrarea temperanței ar fi prezentată de noi așa cum a fost începută acum treizeci de ani, dacă la adunările noastre în corturi am prezenta înaintea oamenilor relele care urmează necumpătării în mâncare și băutură și în special în cadrul consumului de băuturi amețitoare, dacă toate aceste lucruri ar fi prezentate în legătură cu dovezile revenirii în curând a Domnului Hristos, ar fi o zguduire în poporul nostru. Dacă am avea un zel proporțional cu importanța adevărurilor pe care le mânuim, noi am putea fi uneltele prin care ar putea fi salvați mii de oameni, da, mii de oameni din ruină. — (Testimonies for the Church 6:110-111 (1900).) SS 433.4