Go to full page →

Valoarea unei vieți consecvente SS 559

Lucrătorii Domnului trebuie să fie atenți ca faptele lor să nu fie contrazise de cuvintele lor, căci numai o viață consecventă poate pretinde respect. Dacă viața practică este în armonie cu învățătura, cuvintele vor avea efect, însă o evlavie care nu se întemeiază pe principii consecvente este ca sarea fără gust. A vorbi și a nu face înseamnă a fi ca o aramă sunătoare și un chimval zăngănitor. Nu este de nici un folos să ne luptăm să recomandăm altora principii pe care noi nu le punem în practică cu conștiinciozitate. SS 559.3

Vegheați și rugați-vă, Doar pe această cale vă puteți pune toată ființa în slujba Domnului. Eul trebuie pus pe ultimul plan. Cei care acordă importanță eului dobândesc o astfel de educație care, în curând, devine o a doua natură pentru ei; și în curând, își vor da seama că, în loc să-L înalțe pe Isus, se înalță pe ei înșiși, că, în loc de a fi canale prin care apa cea vie să poată curge spre a-i împrospăta pe oameni, ei absorb simpatia celor din jurul lor la propria lor persoană. Aceasta nu înseamnă loialitate față de Domnul nostru Cel răstignit. SS 560.1