Repetăm, necumpătarea începe la mesele noastre. Apetitul este îngăduit până când îngăduirea acestuia devine o a doua natură. Prin folosirea ceaiului și a cafelei, se dezvoltă pofta pentru tutun, iar acesta încurajează pofta pentru băuturi îmbătătoare. SS 607.1
Mulți părinți, ca să scape de sarcina de a-și educa răbdători copiii, formându-le obiceiuri de lepădare de sine și învățându-i să folosească în mod corespunzător toate binecuvântările lui Dumnezeu, le îngăduie acestora să mănânce și să bea oricând le place. Pofta și îngăduința egoistă, dacă nu sunt ținute în frâu în mod constructiv, cresc pe măsură ce ei cresc și se întăresc o dată cu puterea lor. Când acești copii își încep ei înșiși viața și își ocupă locul în societate, ei sunt lipsiți de puterea de a se împotrivi ispitei. Necurăția morală și nedreptatea crasă abundă pretutindeni. Ispita de a-și îngădui gustul și a-și satisface înclinațiile firești nu s-a micșorat o dată cu creșterea în vârstă, și tinerii în general ajung să fie conduși de impuls, fiind robii poftei. În omul lacom, în cel ce iubește tutunul și în bețiv, noi vedem urmările rele ale unei educații deficitare. SS 607.2
Când auzim văicărelile triste ale creștinilor și creștinelor în privința consecințelor teribile ale necumpătării, se ridică deodată în minte aceste întrebări: Cine i-a educat pe tineri și le-a pus pecetea pe caracter? Cine le-a alimentat poftele pe care le-au dobândit?... SS 607.3
Am văzut că Satana, prin ispitele lui, născocește mereu mode care se tot schimbă și petreceri și distracții atractive, astfel ca mamele să fie determinate să-și folosească timpul de har dat de Dumnezeu cu lucruri de nimic, astfel încât să le rămână doar puțin timp pentru a-și educa și forma copiii în mod corespunzător. Tinerii noștri au nevoie de mame care să-i învețe încă din leagăn să-și stăpânească patima, să-și țină în frâu pofta și să-și învingă egoismul. Trebuie învățați cuvânt cu cuvânt, învățătură după învățătură, aici un pic, dincolo un pic. SS 608.1
Evreilor le-au fost date îndrumări cum să-și învețe copiii pentru a evita idolatria și nelegiuirea națiunilor păgâne: “Puneți-vă dar în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legați ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre și să fie ca niște fruntarii între ochii voștri. Să învățați pe copiii voștri în ele și să le vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula”. (Deuteronom 11, 18.19.) SS 608.2