Unul dintre cele mai grele lucruri este acela de a te dezvăța de obiceiurile pe care ți le-ai îngăduit pe parcursul vieții. Demonul excesului are o putere uriașă și nu este ușor de învins. Însă, dacă părinții încep lupta împotriva acestuia chiar din casa lor, din propriile lor familii, prin principiile pe care le sădesc în copiii lor încă din pruncie, atunci pot nădăjdui că vor avea succes. Merită, mamelor, să folosiți prețioasele ore care v-au fost date de Dumnezeu pentru formarea caracterelor copiilor voștri și să-i învățați să adere strict la principiile de cumpătare în mâncare și băutură. SS 609.2
Părinții s-ar putea să fi transmis copiilor lor înclinații spre poftă și patimă, ceea ce va face și mai dificilă lucrarea de educare și instruire a acestor copii spre a fi cumpătați și a avea obiceiuri curate și virtuoase. Dacă pofta pentru alimente nesănătoase și pentru stimulente și narcotice le-a fost transmisă ca o moștenire de la părinții lor, ce răspundere înfricoșătoare și solemnă zace asupra părinților, pentru a contracara tendințele rele pe care le-au transmis copiilor lor! Cu câtă stăruință și seriozitate ar trebui să lucreze părinții spre a-și face datoria cu credință și nădejde, pentru vlăstarele lor nefericite! SS 609.3
Părinții trebuie să facă cea dintâi preocupare a lor din înțelegerea legilor vieții și sănătății, astfel ca nimic din ceea ce fac ei în ce privește pregătirea mâncării, sau alte obiceiuri, să nu dezvolte înclinații rele în copiii lor. Cu câtă grijă ar trebui să se preocupe mamele să pună pe mesele lor cea mai simplă și cea mai sănătoasă hrană, astfel ca organele digestive să nu fie slăbite, puterea nervilor să nu fie dezechilibrată, iar învățăturile pe care le dau copiilor lor să nu fie contracarate prin mâncarea pe care o așază în fața lor. Această hrană fie le slăbește, fie le întărește organele stomacului și are mult de-a face cu sănătatea fizică și morală a copiilor.... Cei care îngăduie pofta copiilor lor și nu își stăpânesc patimile vor vedea greșeala teribilă pe care au făcut-o iubind tutunul, devenind robii băuturilor îmbătătoare, ajungând cu simțurile amorțite și rostind cu buzele lor minciuni și vorbe profane. SS 610.1
Când părinții și copiii se vor întâlni în ziua socotelilor finale, ce scenă va fi atunci! Mii de copii care au fost sclavii poftei și viciului degradant, ale căror vieți sunt niște epave morale, vor sta față în față cu părinții lor care i-au făcut să fie ceea ce sunt. Cine, dacă nu părinții, trebuie să-și asume această responsabilitate înfricoșătoare? — (Testimonies for the Church 3:562-568 (1875). Pentru studiu suplimentar: The Ministry of Healing, 349-406, “Căminul”; Education, 195-201, “Studiul fiziologiei”.) SS 610.2