Mă simt îndemnată de Duhul Domnului să le îndemn pe surorile mele care susțin că sunt evlavioase să dea dovadă de curăție în comportament și o sfială cuvenită, cu rezervă și sobrietate. Libertățile din acest veac stricat nu trebuie să fie un criteriu pentru urmașii lui Hristos. Aceste manifestări de familiaritate, la modă acum, nu ar trebui să existe în rândul creștinilor care se pregătesc pentru veșnicie. Dacă senzualitatea, stricăciunea, adulterul, nelegiuirea și crima sunt la ordinea zilei printre cei care nu cunosc adevărul și care refuză să fie controlați de principiile din Cuvântul lui Dumnezeu, cât de important este atunci ca aceia care susțin că sunt urmași ai lui Hristos, apropiați de Dumnezeu și de îngeri, să le arate acestora o cale mai bună și mai nobilă! Cât de important este ca, prin castitatea și virtutea lor, ei să stea într-un contrast evident față de acea clasă care este stăpânită de patimi josnice! SS 613.1
Am întrebat: Când vor acționa oare așa cum se cuvine surorile tinere? Știu că nu va exista nici o schimbare decisivă în bine până când părinții nu vor simți necesitatea de a se preocupa mai mult pentru a-i educa pe copiii lor în mod corespunzător. Învățați-i să se poarte cu modestie și sfială. Învățați-i să fie de folos, să fie de ajutor, să slujească altora mai degrabă decât să aștepte să li se slujească. SS 613.2
Satana controlează mintea tinerilor în general. Fiicele voastre nu au fost învățate lepădarea de sine și stăpânirea de sine. Ele sunt răsfățate și le este alimentată mândria. Li se permite să facă ce vor, până când ajung încăpățânate și îndărătnice, și voi ajungeți să nu mai știți ce să faceți ca să le salvați de la ruină. Satana le face să ajungă de batjocură în gura celor necredincioși, datorită încăpățânării și lipsei lor de modestie și sfială feminină. Și băieții sunt lăsați la fel, de capul lor. Nici nu ajung la vârsta adolescenței și îi vezi în preajma fetelor de vârsta lor, însoțindu-le acasă și făcând dragoste cu ele. Iar părinții sunt complet prinși în robie datorită îngăduinței lor și dragostei greșit înțelese față de copiii lor și nu îndrăznesc să fie hotărâți spre a face o schimbare, ținându-i în frâu pe copiii lor prea grăbiți în acest veac grăbit. SS 613.3
Pentru multe tinere, tema conversațiilor o constituie băieții; iar pentru tineri, fetele. “Din prisosul inimii vorbește gura”. (Matei 12, 34.) Ei vorbesc despre acele subiecte care le preocupă cel mai mult mintea. Îngerul raportor scrie cuvintele pe care le rostesc acești tineri și tinere care se socotesc creștini. Cât de stânjeniți și rușinați se vor simți când se vor reîntâlni cu ele în ziua lui Dumnezeu! Mulți copii sunt niște fățarnici pioși. Tinerii care nu sunt religioși se poticnesc de acești fățarnici și devin împietriți față de orice efort care este făcut de cei preocupați de mântuirea lor. — (Testimonies for the Church 2:457-460 (1868).) SS 614.1