Însă, pe de altă parte, ideea că femeile, datorită stării din această perioadă, pot permite apetitului lor să-și facă de cap constituie o greșeală bazată pe anumite obiceiuri deficitare, și nu pe bunul simț. Apetitul femeilor în această stare poate fi schimbător, capricios și greu de mulțumit; iar obiceiul înrădăcinat îi îngăduie să aibă orice poftește, fără a consulta rațiunea pentru a vedea dacă acea hrană furnizează elementele nutritive necesare corpului său și dezvoltării copilului. Mâncarea trebuie să fie hrănitoare, însă nu excitantă. Se obișnuiește să se spună că, dacă poftește mâncăruri cu carne, murături, mâncăruri condimentate sau plăcinte cu diverse umpluturi, poate să le aibă, doar pofta contează. Aceasta este o mare greșeală și face mult rău. Nici nu se poate estima cât de mare este acest rău. Dacă este nevoie vreodată de simplitate și atenție deosebită față de calitatea hranei ingerate, atunci acest timp este acum, în această perioadă importantă. SS 77.1
Femeile care au principii și care sunt bine educate nu se vor îndepărta de simplitatea în alimentație, în mod special în această perioadă. Ele vor ține cont că o altă viață depinde de a lor și vor fi atente în obiceiurile pe care și le formează, în special în ceea ce privește dieta. Ele nu vor mânca ceea ce nu este hrănitor și este excitant, doar pentru simplul motiv că este gustos. Există prea mulți sfătuitori în jurul lor, gata să le convingă să facă lucruri despre care rațiunea le spune să nu le facă. SS 78.1
Copiii se nasc bolnavi datorită satisfacerii apetitului de către părinți. Organismul nu are nevoie de varietatea de alimente pe care o poftește mintea. Ideea că, dacă s-a gândit la un anumit aliment, stomacul trebuie să-l aibă de îndată este o mare greșeală, pe care femeile creștine ar trebui să o respingă. Imaginației nu ar trebui să i se permită să stăpânească asupra nevoilor organismului. Cei care îngăduie gustului să stăpânească vor suferi urmarea nesocotirii legilor ființei lor. Și problema nu se termină aici; și vlăstarele lor nevinovate vor avea de suferit.... SS 78.2