Pentru cel care folosește tutunul, orice lucru este insipid și fără viață în afara acelei îngăduințe dragi. Folosirea lui a amorțit simțurile naturale ale trupului și ale minții, iar el nu mai este sensibil față de influența Duhului lui Dumnezeu. Dacă este lipsit de stimulentul lui obișnuit, el are o foame și un dor al trupului și sufletului nu după neprihănire, nu după sfințire, nu după prezența lui Dumnezeu, ci după idolul lui cel îndrăgit. Prin îngăduirea poftelor vătămătoare, așa-zișii creștini își slăbesc zi de zi puterile, neputând să aducă slavă lui Dumnezeu. — (The Review and Herald, 25 ianuarie, 1881.) SS 84.1