Este o datorie religioasă pentru persoanele care gătesc să învețe să pregătească hrană sănătoasă în diferite feluri, astfel încât aceasta să fie mâncată cu plăcere. Mamele trebuie să-și învețe copiii cum sa gătească. Oare pentru o tânără, ce ramură a educației ar putea fi tot atât de importantă ca aceasta? Mâncarea are de-a face cu viața noastră. Mâncarea sărăcăcioasă, puțină și prost gătită strică în mod continuu sângele, slăbind organele care produc sânge. Este absolut esențial ca arta gătitului să fie considerată una dintre cele mai importante ramuri ale educației. Nu există decât câteva bucătărese bune. Tinerele care au o funcție la birou consideră că este umilitor să fie bucătărese. Nu e cazul. Ele nu văd corect acest subiect. A ști să pregătești o hrană sănătoasă, și în special pâine, nu este o știință de mică valoare sau neînsemnată... SS 145.1
Tinerele trebuie instruite cu grijă în privința gătitului. Oricare ar fi împrejurările în viață, aceste cunoștințe sunt pentru practica vieții. Este o ramură a educației care are cea mai directă influență asupra vieții omenești, în special asupra vieților celor mai dragi. Multe dintre soțiile și mamele care nu au o educație corespunzătoare și cărora le lipsește iscusința în materie de gătit vin zilnic în fața familiilor lor cu o hrană prost pregătită, care distruge în mod sigur organele digestive, produce un sânge de calitate slabă și adesea determină crize acute ale unor boli inflamatorii, ducând la moarte prematură. SS 145.2
Mulți au murit datorită pâinii vechi, acrite. Mi-a fost povestită o întâmplare despre o fată angajată care a făcut pâine nefrământată bine, acră. Pentru a scăpa de ea și a tăinui cele făcute, ea a aruncat-o celor câțiva porci foarte mari. În dimineața următoare, gospodarul a găsit un porc mort, iar când a examinat troaca, a găsit bucăți din acea pâine nefrământată bine. A pus întrebări și fata a recunoscut ce a făcut. Ea n-avea idee că se poate întâmpla așa ceva cu porcul. Dacă pâinea nefrământată bine, acră, poate ucide un porc, care poate devora șerpi cu clopoței și aproape orice lucru scârbos, ce efect va avea aceasta asupra acelui organ sensibil al omului, stomacul? SS 145.3
Este o datorie religioasă pentru orice fată și femeie creștină să învețe de îndată să facă pâine bună, gustoasă, din faină bună. Mamele trebuie să-și ia fetele cu ele în bucătărie încă de când sunt foarte mici și să le învețe arta de a găti. Mamele nu pot aștepta ca fetele să înțeleagă tainele gospodăriei fără a fi învățate. Ele trebuie instruite cu răbdare, cu iubire, cu vorbe de încurajare și aprobare și munca trebuie făcută cât se poate de plăcută, lucru care să se vadă pe chipul voios al mamei. Dacă fetele greșesc o dată, de două ori, de trei ori, nu le criticați. Deja descurajarea își face lucrarea și le ispitește să spună: “Inutil. Eu nu pot face asta”. Acum nu e timpul pentru critică. Voința ajunge să slăbească. Ea are nevoie de stimulentul încurajării, al cuvintelor voioase, pline de speranță, de felul: “Nu contează ce greșeli ai făcut. Acum doar înveți și te poți aștepta să faci boacăne. Încearcă din nou. Gândește-te la ceea ce faci. Fii foarte atentă și vei reuși cu siguranța”. SS 146.1
Multe mame nu își dau seama de importanța acestei ramuri a educației și, decât să își dea silința să își învețe copiii și să le suporte greșelile din perioada în care învață, preferă să facă ele totul. Iar când fiicele lor greșesc, ele le gonesc, spunându-le: “Nu are rost. Nu poți să faci nici asta, nici cealaltă. Mai mult mă încurci și îmi faci necazuri decât mă ajuți”. SS 146.2
În acest fel, sunt respinse cele dintâi străduințe ale celei care vrea să învețe și primul eșec îi trage atât de mult înapoi interesul și zelul de a învăța, încât e îngrozită să mai încerce și își va propune să coasă, să tricoteze, să facă curățenie în casă — orice altceva, dar nu să gătească.... SS 147.1
Mamele trebuie să-și ia fiicele cu ele în bucătărie și să le învețe cu răbdare. Prin această muncă, mușchii vor căpăta vigoare și tărie, iar gândurile lor vor fi mai sănătoase și mai înălțătoare la încheierea zilei. Poate că sunt obosite, însă ce dulce este odihna după o măsură corespunzătoare de muncă! Somnul, refăcătorul dulce al naturii, întărește trupul obosit și îl pregătește pentru datoriile zilei următoare. Nu le dați de înțeles copiilor voștri că nu contează dacă muncesc sau nu. Învățați-i că este nevoie de ajutorul lor, că timpul lor este valoros și că voi depindeți de munca lor. — (Testimonies for the Church 1:682-687 (1868).) SS 147.2