Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii pentru comunitate, vol. 8 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ce ar fi putut să fie

    St. Helena, California,

    5 ianuarie 1903

    Către Comunitatea din Battle Creek

    Într-o zi, la amiază, scriam cu privire la lucrarea ce s-ar fi putut face la ultima Conferință Generală, dacă oamenii din locuri de răspundere ar fi urmat voia și calea lui Dumnezeu. Aceia care au avut o mare lumină n-au mers în lumină. Adunarea s-a încheiat și ruptura nu s-a făcut. Oamenii nu s-au smerit înaintea Domnului, așa cum ar fi trebuit să o facă, și Duhul Sfânt nu a fost revărsat.8M 104.1

    Scrisesem până aici când mi-am pierdut cunoștința și se făcea ca și cum aș fi fost martoră la o scenă ce se petrecea în Battle Creek.8M 104.2

    Eram adunați în auditoriul Tabernacolului. S-a înălțat o rugăciune, s-a cântat un imn, și din nou s-a înălțat o rugăciune. Se adresa lui Dumnezeu cea mai călduroasă cerere. Adunarea se caracteriza prin prezența Duhului Sfânt. Lucrul se adâncea tot mai mult și unii dintre cei prezenți plângeau în hohote.8M 104.3

    Cineva s-a ridicat din locul unde era plecat și a spus că înainte avusese neînțelegeri cu anumite persoane și că nu simțise iubire pentru ele, dar că acum se vedea așa cum era. Cu multă solemnitate, el a repetat solia către biserica din Laodicea: “Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.’ În îngâmfarea mea mă simțeam chiar așa, a spus el. ‘Și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac orb și gol.’ Acum văd că aceasta este starea mea. Ochii mei sunt deschiși. Duhul meu a fost aspru și nedrept. M-am socotit neprihănit, dar inima mea este zdrobită și simt nevoia sfatului prețios al Aceluia care m-a cercetat până în străfundurile inimii mele. O, cât de îndurătoare, miloase și iubitoare sunt cuvintele acestea: ‘Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi’.” (Apocalipsa 3, 17.18.) Vorbitorul s-a întors către cei care se rugaseră și a spus: “Avem ceva de făcut. Trebuie să ne mărturisim păcatele și să ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu.” El a făcut mărturisiri dintr-o inimă zdrobită și apoi a pășit spre diferiți frați, unul după altul, și le-a întins mâna, cerându-le iertare. Aceia cărora li se adresa se ridicau repede în picioare, mărturisindu-și greșelile și cerând iertare, și cădeau unul pe gâtul celuilalt, plângând. Spiritul mărturisirii se întindea prin toată adunarea. Era ca în Ziua Cincizecimii. Se cântau laude lui Dumnezeu și lucrarea aceasta s-a făcut până târziu în noapte, până spre dimineață.8M 104.4

    Cuvintele următoare erau deseori repetate, cu claritate: “Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te! Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la El, voi cina cu el, și el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 19.20.) Nimeni nu părea că e prea mândru pentru a face mărturisiri cu o inimă zdrobită, iar cei care stăteau în fruntea acestei lucrări erau cei cu influență, dar care mai înainte nu avuseseră curaj să-și mărturisească păcatele.8M 105.1

    Era o bucurie ce nu se mai simțise niciodată în Tabernacol. Apoi, m-am trezit din starea mea de inconștiență și, pentru un timp, nu am putut să-mi dau seama unde mă aflam. Încă aveam tocul în mână. Mi se spuneau cuvintele: “Așa ar fi putut să fie. Domnul aștepta să facă toate acestea pentru poporul Său. Tot cerul aștepta să-și reverse îndurarea”. M-am gândit ce ar fi putut să fie, dacă la ultima adunare a Conferinței Generale s-ar fi făcut o lucrare deplină; și asupra mea s-a abătut o agonie a dezamăgirii când mi-am dat seama că scena la care fusesem martoră nu era reală.8M 105.2

    Calea lui Dumnezeu este totdeauna calea cea dreaptă și înțeleaptă. Ea aduce totdeauna onoare Numelui Lui. Unica siguranță a omului împotriva unor procedee aspre și ambițioase este de a-și păstra inima în armonie cu Isus Hristos. Înțelepciunea omului nu e vrednică de a i se acorda încredere. Omul este capricios, plin de apreciere de sine, de mândrie și de egoism. Lucrătorii care fac slujba lui Dumnezeu trebuie să se încreadă cu totul în Domnul. Atunci conducătorii vor arăta că sunt dispuși să fie conduși nu de înțelepciunea omenească, care este tot atât de nevrednică de a te încrede în ea cum e o trestie frântă, ci de înțelepciunea Domnului, care a zis: “Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc.” (Iacov 1, 5.6.)8M 106.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents