Rugăciunea în public

Rugăciunea rostită în public ar trebui să fie scurtă și la subiect. Dumnezeu nu ne cere să facem din timpul dedicat închinării un timp plictisitor, din cauza rugăciunilor lungi. Domnul Hristos nu le-a impus ucenicilor Săi ceremonii obositoare și rugăciuni lungi. “Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni”. (Matei 6, 5.)SEv 175.1

Fariseii își stabiliseră anumite ore pentru rugăciune, iar când, la ora stabilită, erau departe de casă, așa cum se întâmpla adesea, ei se opreau oriunde s-ar fi aflat, pe stradă sau în piețele publice, în mijlocul mulțimii grăbite, și acolo își recitau cu voce tare rugăciunile ceremoniale. O asemenea închinare, adusă doar pentru propria slavă, a determinat o mustrare necruțătoare din partea lui Isus. Cu toate acestea, El nu a dezaprobat rugăciunea în public, deoarece Domnul Însuși S-a rugat împreună cu ucenicii Săi și cu mulțimea. Dar El i-a făcut pe ucenicii Lui să înțeleagă faptul că rugăciunile lor publice trebuie să fie scurte.SEv 175.2

Câteva minute sunt suficiente pentru o rugăciune publică obișnuită. Pot fi situații în care cererea este inspirată de Duhul lui Dumnezeu în mod deosebit. Un om cu sufletul plin de durere este cuprins de agonie și strigă după Dumnezeu. El luptă asemenea lui Iacov și nu-și găsește liniștea până când nu i se răspunde printr-o manifestare specială a puterii lui Dumnezeu. În asemenea ocazii, este posibil să fie potrivit ca rugăciunea să fie mult mai lungă.SEv 175.3

Multe dintre rugăciunile plictisitoare sunt mai degrabă niște predici decât niște cereri adresate Domnului. Cei care rostesc asemenea rugăciuni ar fi mai bine să se limiteze la rugăciunea pe care ucenicii au învățat-o de la Domnul Isus. Rugăciunile lungi sunt obositoare pentru cei care le aud și nu-i pregătesc pe oameni să asculte învățătura care urmează să le fie prezentată.SEv 175.4

Adesea, rugăciunile rostite în public sunt lungi și plictisitoare, pentru că rugăciunea în taină este neglijată. Pastorii să nu prezinte în rugăciunile lor propriile datorii neglijate de-a lungul unei săptămâni, sperând că în felul acesta își vor ispăși neglijența și se vor elibera de mustrările de conștiință. Deseori, asemenea rugăciuni au ca rezultat faptul că ascultătorii sunt duși pe o treaptă mai joasă din punct de vedere spiritual.SEv 176.1

Înainte de a urca la amvon, pastorul ar trebui să se roage lui Dumnezeu în cămăruța lui și să intre într-o legătură strânsă cu El. Acolo, își poate înălța sufletul însetat până la Dumnezeu și poate fi înviorat de roua harului. După aceea, având ungerea Duhului Sfânt, care îi inspiră un simțământ de responsabilitate pentru suflete, el nu-și va lăsa audiența să plece fără a-L prezenta pe Isus Hristos, unica scăpare a celui păcătos. Conștient de faptul că este posibil să nu-i mai întâlnească din nou pe ascultătorii lui, el le va adresa apeluri care vor ajunge la inima lor. Iar Domnul, care cunoaște inima oamenilor, îi va inspira cuvintele, ajutându-l să le rostească așa cum trebuie, la timpul potrivit și cu putere.SEv 176.2