Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Slujitorii Evangheliei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    A-i învăța pe oameni să fie darnici

    Lucrătorul care înființează mici grupe din loc în loc nu trebuie să le lase niciodată celor nou-veniți la credință impresia că Dumnezeu nu le cere să lucreze sistematic pentru a ajuta și pentru a susține cauza Sa prin munca și prin mijloacele lor personale. Adesea, cei care primesc adevărul sunt din rândul celor săraci în această lume, dar ei nu trebuie să facă din acest fapt o scuză pentru a neglija îndatoririle care le revin, datorită luminii prețioase pe care au primit-o. Ei nu trebuie să îngăduie ca sărăcia să-i împiedice să-și adune o comoară în ceruri. Binecuvântările aflate la îndemâna celor bogați se află și la îndemâna lor. Dacă sunt credincioși în ce privește folosirea puținului pe care îl au, comoara lor din ceruri va spori după măsura credincioșiei lor. Motivația cu care lucrează este cea care face darurile lor valoroase în ochii Cerului, nu cantitatea acestora.SEv 222.1

    Toți trebuie să fie învățați să facă tot ce pot pentru Domnul și să-I dăruiască înapoi în conformitate cu măsura în care au fost binecuvântați de El. Domnul pretinde ca drept al Său o zecime din venitul lor, indiferent dacă este mare sau mic, iar cei care rețin această parte Îl jefuiesc și nu se pot aștepta ca mâna Sa, care îi face să prospere, să fie cu ei. Chiar dacă biserica este alcătuită în cea mai mare parte din credincioși săraci, subiectul dăruirii sistematice trebuie să le fie explicat pe deplin și planul de dăruire să fie adoptat cu toată inima. Dumnezeu este în stare să-și împlinească făgăduințele. Resursele Sale sunt infinite, iar El le folosește pentru a-și aduce la îndeplinire voința. Iar când vede o împlinire conștiincioasă a datoriei în ce privește plătirea zecimii, adesea, în providența Sa înțeleaptă, Dumnezeu deschide căi prin care aceasta să crească. Cel care respectă rânduiala lui Dumnezeu cu puținul care i-a fost dat va primi aceeași răsplată ca acela care oferă din bogăția sa.SEv 222.2

    Același lucru este valabil și cu privire la aceia care își folosesc talentele cu voioșie în lucrarea lui Dumnezeu, în timp ce aceia care nu dezvoltă ce le-a fost dat vor suferi aceeași pierdere ca și când puținul ar fi fost mult. Cel care a primit pedeapsa Domnului a fost tocmai omul care a avut doar un talant, dar și-a ascuns talantul în pământ.SEv 223.1

    *****

    Planul lui Dumnezeu cu privire la sistemul zecimii este frumos în simplitatea și echitatea lui. Toți pot să-l urmeze cu încredere și curaj, deoarece originea lui este divină. În el sunt combinate simplitatea și utilitatea și nu este nevoie să fii foarte învățat pentru a-l înțelege și a-l aplica. Toți pot simți că sunt în stare să ia parte la progresul lucrării prețioase de salvare a sufletelor. Fiecare bărbat, femeie și tânăr poate să devină un trezorier pentru Domnul și un contribuabil care împlinește cererile adresate trezoreriei….SEv 223.2

    Prin acest sistem sunt aduse la îndeplinire scopuri mari. Dacă toți credincioșii l-ar accepta, fiecare ar deveni un ispravnic vigilent și credincios pentru Dumnezeu și nu ar mai fi nici o lipsă de mijloace financiare pentru a duce mai departe marea lucrare de vestire a ultimei solii de avertizare a lumii. — Testimonies for the Church 3:388, 389.SEv 223.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents