Rugăciunea în taină

Rugăciunea în familie și rugăciunea în public își au locul lor, dar ceea ce susține viața sufletului este comuniunea în taină cu Dumnezeu. Când s-a aflat pe munte, în prezența lui Dumnezeu, Moise a văzut modelul clădirii minunate, care urma să fie locașul de ședere al slavei lui Dumnezeu. Noi vom contempla idealul Său plin de slavă pentru omenire numai dacă vom fi pe munte cu Dumnezeu — în locul tainic al comuniunii. În felul acesta, vom fi făcuți în stare să modelăm propria clădire a caracterului, în așa fel încât să poată fi împlinită pentru noi făgăduința: “Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu”. (2 Corinteni 6, 16.)SEv 254.1

Când suntem angajați în munca noastră de zi cu zi, trebuie să ne înălțăm sufletul spre cer în rugăciune. Aceste cereri tăcute se înalță la tronul harului asemenea fumului de tămâie, iar vrăjmașul este pus pe fugă. Creștinul a cărui inimă este îndreptată în acest fel spre Dumnezeu nu poate fi biruit. Nici o influență rea nu-i poate nimici pacea. Toate făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, toată puterea harului divin, toate resursele lui Iehova îi sunt acordate pentru a-i asigura eliberarea. Așa a umblat Enoh cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu a fost cu el, ca un ajutor mereu prezent în vreme de nevoie.SEv 254.2

Slujitorii lui Hristos trebuie să vegheze în rugăciune. Ei pot veni cu îndrăzneală la tronul harului, înălțând spre cer mâini sfinte, fără mânie sau îndoială. Ei Îi pot cere cu încredere Tatălui ceresc înțelepciune și har, ca să poată ști cum să lucreze și cum să se poarte cu oamenii.SEv 254.3

Rugăciunea este respirația sufletului. Ea este secretul puterii spirituale. Nici un alt mijloc al harului nu o poate înlocui și nu poate păstra sănătatea sufletului. Rugăciunea aduce inima într-o legătură directă cu Izvorul vieții și întărește mușchii și încheieturile experienței religioase. Dacă neglijați rugăciunea sau vă rugați din când în când, după cum vi se pare convenabil, vă veți pierde legătura cu Dumnezeu. Însușirile spirituale își vor pierde vitalitatea, iar experiența religioasă va fi lipsită de sănătate și vigoare.SEv 254.4

Numai venind la altarul lui Dumnezeu ne putem aprinde sfeșnicele cu focul divin. Numai lumina divină este cea care va da pe față micimea și incompetența abilității omenești și ne va ajuta să avem concepții clare despre desăvârșirea și curăția lui Hristos. Numai când privim la Isus dorim să fim ca El, numai când vedem neprihănirea Sa flămânzim și însetăm după ea și numai când ne rugăm fierbinte, numai atunci Dumnezeu ne va împlini dorința sufletului.SEv 255.1

Dacă vor să aibă succes în lucrarea lor, solii lui Dumnezeu trebuie să zăbovească multă vreme în prezența Sa. Se povestește despre o femeie în vârstă din Lancashire, care asculta ce spuneau vecinele ei despre succesul pastorului lor. Ele vorbeau despre talentele lui, despre stilul lui de a vorbi și despre manierele lui. “Nu”, le-a spus bătrâna, “vă voi spune eu care este realitatea. Pastorul vostru este foarte apropiat de Cel Atotputernic.”SEv 255.2

Pentru că viața Domnului Isus era caracterizată de o încredere continuă și era susținută de o comuniune neîncetată, lucrarea Sa pentru ceruri a fost fără greșeală și fără șovăială. Asaltat zi de zi de ispită și suportând împotrivirea continuă a conducătorilor poporului, Domnul Hristos a știut că trebuie să-și întărească natura umană prin rugăciune. Spre a fi o binecuvântare pentru oameni, Domnul a avut nevoie de comuniunea cu Dumnezeu, ca să primească de la El energie, perseverență și statornicie.SEv 255.3

Mântuitorului I-a plăcut singurătatea muntelui, unde urma să intre în comuniune cu Tatăl Său. În timpul zilei, El lucra cu seriozitate pentru a-i salva pe oameni de la nimicire. El îi vindeca pe cei bolnavi, îi mângâia pe cei întristați, îi chema la viață pe cei morți și le aducea speranță și voioșie celor disperați. După ce munca zilei se încheia, El Se retrăgea seară de seară și îngenunchea în rugăciune către Tatăl Său. Adesea, Își continua rugăciunea de-a lungul întregii nopți, dar, când Se întorcea de la aceste ore de comuniune, era înviorat și plin de putere, pregătit pentru datoria Sa și pentru a face față încercărilor.SEv 256.1

Sunt slujitorii lui Hristos ispitiți și loviți fără milă de Satana? Tot așa a fost și Acela care n-a cunoscut nici un păcat. În ceasul necazului, El Se întorcea la Tatăl Său. Deși El Însuși era un izvor de binecuvântare și de putere și putea să-i vindece pe cei bolnavi și să-i învie pe cei morți, deși El putea să poruncească furtunii, și aceasta Îl asculta, El Se ruga deseori cu lacrimi și strigăte puternice. El Se ruga pentru ucenicii Săi și pentru Sine, identificându-Se în acest fel cu ființele omenești. El era un rugător puternic. Ca Domn al vieții, El avea putere de la Dumnezeu și a biruit.SEv 256.2

Pastorii care sunt cu adevărat reprezentanții lui Hristos vor fi niște oameni ai rugăciunii. Ei Îi vor cere lui Dumnezeu, cu o stăruință și cu o putere care nu vor fi respinse, să-i întărească pentru slujire și să le sfințească buzele prin atingerea cărbunelui aprins, ca să poată ști cum să le adreseze oamenilor cuvintele Sale.SEv 256.3

Rugăciunea este deschiderea inimii înaintea lui Dumnezeu, ca unui prieten. Ochiul credinței Îl va vedea pe Dumnezeu foarte aproape, iar rugătorul poate primi dovezi prețioase ale iubirii și grijii divine față de el. Rugăciunea pe care a înălțat-o Natanael a venit dintr-o inimă sinceră și a fost auzită de Domnul. Domnul cunoaște inima tuturor oamenilor și “rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută”. (Proverbe 15, 8.)SEv 257.1

Este nevoie de rugăciune, de o rugăciune stăruitoare, fierbinte, asemenea rugăciunii rostite de David, când a exclamat: “Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” “Doresc să împlinesc poruncile Tale.” “Suspin după mântuirea Ta.” “Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!”. (Psalmii 42, 1; 119, 40; 84, 2.)SEv 257.2

Cei care îi învață pe alții și predică în maniera cea mai eficientă sunt aceia care Îl așteaptă cu umilință pe Dumnezeu și doresc nespus harul și călăuzirea Sa. Vegheați, rugați-vă și lucrați — acesta este cuvântul de ordine al creștinului. Viața unui creștin adevărat este o viață de rugăciune continuă. El știe că lumina și puterea unei singure zile nu sunt suficiente pentru încercările și luptele zilei următoare. Satana își schimbă ispitele continuu. În fiecare zi, vom fi puși în situații diferite și ne așteaptă evenimente nemaiîntâlnite, în care vom fi înconjurați de pericole noi și vom fi asaltați continuu de ispite noi și neașteptate. Numai prin puterea și harul pe care le primim din ceruri putem spera să ne confruntăm cu ispitele și să ne îndeplinim îndatoririle care ne stau înainte.SEv 257.3

Este minunat că ne putem ruga eficient, că ființele muritoare, nevrednice, au puterea de a-și înălța cererile spre Dumnezeu. Ce putere mai înaltă ca aceasta își poate dori omul — să intre în legătură cu Dumnezeul cel infinit? Omul slab și păcătos are privilegiul de a vorbi cu Creatorul lui. Noi putem vorbi cu Isus în timp ce mergem pe drum, iar El ne spune: Eu sunt la dreapta ta. (Vezi Psalmii 16, 8.)SEv 258.1

Putem avea comuniune cu Dumnezeu în inima noastră și putem merge pe drum însoțiți de Domnul Hristos. Când suntem angajați în munca noastră de zi cu zi, ne putem exprima dorințele inimii, neauzite de nici o ureche omenească, dar cuvintele noastre nu se vor stinge în tăcere și nici nu se vor pierde. Ele se ridică deasupra larmei străzii, deasupra zgomotelor. Noi Îi vorbim lui Dumnezeu, iar rugăciunea noastră este auzită.SEv 258.2

Prin urmare, cereți și veți primi. Cereți umilință, înțelepciune, curaj și mai multă credință. Fiecare rugăciune sinceră va primi un răspuns. Poate că răspunsul nu va veni exact așa cum doriți sau în timpul în care îl așteptați, dar va veni în maniera și în timpul care se vor potrivi cel mai bine cu nevoia voastră. Dumnezeu răspunde la rugăciunile pe care le înălțați în singurătate, când sunteți istoviți și ispitiți, deși nu întotdeauna în conformitate cu așteptările voastre, dar întotdeauna spre binele vostru.SEv 258.3