Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Slujitorii Evangheliei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    “Să veghem unii asupra altora”

    Adesea, veți întâlni suflete aflate sunt presiunea ispitei. Voi știți cât de dur poate Satana să lupte cu ei. Fiți atenți să nu descurajați astfel de suflete și să-i oferiți ispititorului un avantaj.SEv 496.1

    Ori de câte ori vedeți sau auziți ceva care trebuie să fie corectat, cereți de la Domnul înțelepciune și har, ca să nu fiți aspri în încercarea de a fi credincioși. Este întotdeauna umilitor când sunt evidențiate greșelile cuiva. Nu faceți ca experiența să fie mai amară, printr-o mustrare inutilă. Critica lipsită de bunătate aduce descurajare și face viața lipsită de soare și fericire.SEv 496.2

    Frații mei, câștigați mai degrabă prin dragoste decât prin asprime. Când cel greșit devine conștient de greșeala lui, fiți atenți să nu-i distrugeți respectul de sine. Nu căutați să răniți, ci mai degrabă să tratați și să vindecați.SEv 496.3

    *****

    Nici o ființă omenească nu este așa de sensibilă și de nobilă cum a fost Mântuitorul nostru. Câtă răbdare manifestă El față de noi! An după an, El suportă slăbiciunea și ignoranța noastră, cu toată îndărătnicia și lipsa noastră de recunoștință. Fără a ține cont de rătăcirile noastre, de asprimea inimii și de neglijența noastră față de cuvintele Sale sfinte, mâna Sa continuă să fie întinsă spre noi. Iar El ne îndeamnă: “Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu”. (Ioan 13, 34.)SEv 496.4

    Fraților, considerați-vă niște misionari, nu printre păgâni, ci printre tovarășii voștri din lucrare. Pentru a convinge un suflet cu privire la adevărurile speciale ale acestui timp, este nevoie de un timp foarte îndelungat și multă muncă. Iar când sufletele sunt întoarse de la păcat la neprihănire, îngerii se bucură. Credeți voi că duhurile slujitoare, care veghează asupra acestor suflete, sunt mulțumite când văd cât de indiferent sunt tratate ele de mulți dintre cei ce pretind a fi creștini? Preferințele omenești au preluat conducerea. Se manifestă părtinire. Unul este favorizat, în timp ce altul este tratat cu asprime.SEv 496.5

    Îngerii privesc uimiți la misiunea lui Hristos pentru lume. Ei se minunează de iubirea care L-a determinat să Se ofere pe Sine ca jertfă pentru păcatele oamenilor. Dar cu câtă ușurătate îi privesc ființele omenești pe cei care au fost cumpărați cu sângele Său!SEv 497.1

    *****

    Nu trebuie să începem cu încercarea de a ne iubi unii pe alții. Mai întâi, avem nevoie ca iubirea lui Hristos să fie în inima noastră. Când eul este ascuns în Hristos, adevărata iubire răsare de la sine.SEv 497.2

    Printr-o îndelungă răbdare, vom birui. Numai slujirea răbdătoare este cea care îi aduce sufletului odihna. Bunăstarea lui Israel este promovată numai prin truditori umili, sârguincioși și credincioși. Pentru a supune temperamentul pripit și înclinația spre îndărătnicie, un cuvânt de iubire și încurajare va face mai mult decât căutarea de greșeli și mustrările pe care le puteți revărsa asupra celui greșit.SEv 497.3

    Solia Domnului trebuie proclamată în spiritul Domnului. Singura noastră posibilitate de a fi în siguranță este aceea de a ne păstra gândurile și impulsurile sub controlul Marelui Învățător. Îngerii lui Dumnezeu îi vor da fiecărui lucrător o experiență bogată în această lucrare. Harul umilinței va modela cuvintele noastre, pentru a fi o exprimare a duioșiei lui Hristos. — Testimonies for the Church 7:265, 266.SEv 497.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents