Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Fiice Ale Lui Dumnezeu - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Scrisoare către căpitanul Henry Horman

    Femeile ar trebui să primească o plată potrivită pentru munca lor — Fratele meu în Isus Hristos, mă simt foarte recunoscătoare față de Tatăl meu ceresc, care a răspuns rugăciunilor noastre la timpul ales de El și pe calea aleasă de El. Adesea, în experiența noastră, am fost puși în situații foarte dificile, dar Domnul a răspuns rugăciunilor noastre și ne-a binecuvântat într-o mare măsură. Noi am prezentat din nou și din nou cazul nostru înaintea Domnului, luptând ca Iacov înainte de a-l întâlni pe fratele său, Esau. Cu câteva luni în urmă, am primit asigurarea că trebuie să solicit ajutorul fraților noștri din America. Domnul a zis: “Continuă să te rogi, continuă să ceri. Eu voi mișca inimile, iar mijloacele financiare vor veni pe calea pe care am rânduit-o Eu.” De când am primit acest mesaj de la Domnul, nu am mai simțit nicio neîncredere. M-am trezit noaptea cu aceste cuvinte pe buze: Aurul și argintul sunt ale Domnului, iar El nu ne va dezamăgi în vreme de criză.FD 106.3

    Cât de minunată este calea Domnului! Slava Lui este aceea de a ne da lucrurile de care avem cea mai mare nevoie. Într-o viziune din timpul nopții, am văzut brațul Celui Atotputernic întins pentru a ne călăuzi și pentru a ne conduce înainte și tot înainte. “Mergeți înainte”, a zis Domnul. “Eu înțeleg întreaga situație și vă voi trimite ajutor. Continuați să vă rugați. Aveți credință în Mine! Voi cereți pentru slava Numelui Meu și veți primi. Eu voi fi onorat înaintea acelora care urmăresc cu ochi critici eșecul vostru financiar. Ei vor vedea adevărul triumfând glorios. Și orice veți cere în Numele Meu cu credință veți primi.”FD 107.1

    Adesea, în situații dificile, eu am fost îndrumată cu privire la calea datoriei. Domnul va auzi și va răspunde rugăciunii acolo unde se află o dorință sinceră de a face voia Lui, fără niciun egoism sau considerente personale.FD 107.2

    Dacă ne bazăm pe făgăduințele pe care Dumnezeu le-a dat în Cuvântul Său, putem să înaintăm în siguranță, în ciuda aparențelor descurajatoare. Domnul va ridica ajutoare prin oamenii pe care îi va îndemna prin Duhul Său să ne ofere sprijin în vreme de nevoie. Fiecare plan bun pentru înaintarea lucrării de salvare a sufletelor pieritoare va avea succes. Noi trebuie să vedem și să recunoaștem lucrarea providenței speciale a lui Dumnezeu. Domnul ne dă aprobarea de a ne ruga, declarând că va asculta rugăciunile celor care nu se încred în înțelepciunea lor limitată, ci în puterea Sa infinită. El va fi onorat de aceia care se apropie de El și care lucrează cu credincioșie în slujba Sa. „Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.”FD 107.3

    Domnul te-a făcut ispravnic al bunurilor materiale. Mulțumesc Tatălui meu ceresc pentru că te-a făcut să îți identifici interesele cu cele ale lucrării de înaintare a Împărăției Sale în lumea noastră. Regula cea mai sigură pentru acțiune este aceea de a respecta îndeaproape Cuvântul lui Dumnezeu. Creștinului îi este adresată invitația de a-și aduce poverile la Dumnezeu în rugăciune și de a se lega strâns de Hristos prin legăturile unei credințe vii.FD 107.4

    Fratele meu în Hristos Isus, vreau să îți adresez o rugăminte. Ai dori să aloci o anumită sumă, creând un fond pentru educarea lucrătorilor, ca să fie învățați să prezinte lecturi biblice în familii, după încheierea adunărilor de tabără? În acest timp, putem să organizăm și adunări pentru copii în Sabat și duminica după-amiază. Noi am urmat regula aceasta în adunările de tabără de aici. Când a fost ridicat cortul în Newcastle, nu era niciun păzitor al Sabatului printre locuitorii acestei localități. De atunci, mii de oameni au avut ocazia de a auzi adevărul, iar noi știm că mulți dintre ei l-au ascultat cu bucurie. Ei au părut a fi flămânzi după adevăr.FD 107.5

    Pe parcursul adunării de tabără din Newcastle, au fost planificate adunări pentru copii. Au fost rânduiți educatorii cei mai buni, iar în timpul săptămânii, au venit la adunări între o sută și o sută douăzeci de copii în fiecare zi. Ei au primit lecții prețioase despre dragostea lui Hristos și despre dorința Sa de a-i mântui pe toți cei care vin la El. La adunările din Sabat și duminică după-amiază, au venit între trei și patru sute de copii. Copiii s-au comportat bine, iar când s-au întors acasă, le-au spus părinților despre lecțiile pe care le învățaseră. Unii dintre acești părinți au primit adevărul.FD 108.1

    Adunările de corturi au continuat în Newcastle după ce s-a încheiat adunarea de tabără, iar treizeci și cinci de persoane s-au convertit și au fost botezate. Mult mai mulți sunt interesați. Am fost martori la convertiri minunate printre oameni care, înainte de a veni la adunarea de tabără, nu mai participaseră la nicio adunare religioasă de mulți ani. Fumătorii și consumatorii de băuturi alcoolice s-au văzut pe ei înșiși în oglinda Evangheliei ca fiind niște călcători ai Legii și, pocăindu-se, L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal. Pastorii sunt uluiți, deoarece văd că aceia care au fost fumători și băutori de bere au încetat să fumeze și să bea și au fost schimbați și convertiți. Acest lucru li se pare o minune.FD 108.2

    A fost închiriată o casă pentru pastori și soțiile lor și pentru aceia pe care îi învață să prezinte lecturi biblice din casă în casă. Oamenii sunt invitați să-i cheme pe prietenii și pe vecinii lor la aceste adunări și li se oferă ocazia de a pune întrebări cu privire la lecțiile primite. Aceste ocazii sunt însoțite de un interes profund. Am o mare încredere în metoda aceasta de a lucra. Lucrătorii care urmăresc să câștige sufletul oamenilor trudesc din greu de dimineață până seara. Adesea, programul lor nu se încheie până după ora zece.FD 108.3

    Lucrarea a început acum în Wallsend, o suburbie a orașului Newcastle, la șaisprezece kilometri distanță de Newcastle, precum și în Maitland, un oraș aflat la douăzeci și doi de kilometri distanță de Newcastle. Acesta este un teritoriu vast, iar noi vom angaja lucrători care își vor dedica timpul în întregime pentru lucrare. Pastorul Haskell și soția lui lucrează acum în Newcastle. Ei au tact și pricepere și prezintă adevărul atât în public, cât și din casă în casă. În afară de pastorul Haskell și de cei care prezintă lecturi biblice, vor mai fi și alți pastori. În locul acesta este nevoie de cel puțin doisprezece lucrători, deoarece este un teritoriu vast.FD 108.4

    În trecut, eu am alocat mijloace financiare pentru a susține acest fel de lucrare, dar fondurile mele sunt epuizate acum, deoarece, în teritoriul acesta, au existat neîncetat solicitări. S-a făcut lucrare misionară, în multe orașe.FD 109.1

    Soțiile pastorilor li se alătură soților lor în lucrarea aceasta și realizează ceea ce soții lor nu ar putea să facă. Pentru a îndeplini lucrarea, surorile acestea trebuie să angajeze pe cineva care să se îngrijească de casele lor. Pentru a face acest fel de lucrare misionară, este nevoie de talentul cel mai bun, iar femeile care o fac ar trebui să primească un salariu potrivit pentru munca lor. Totuși, din cauza lipsei de mijloace financiare, surorile noastre au primit o plată foarte mică, deși au lucrat cu credincioșie, fără să se fi luat nicio măsură pentru plătirea lor. Lucrătorii mai puțin calificați, care sunt instruiți prin învățături și exemplu, sunt plătiți cu o liră pe săptămână, din care își achită cazarea. Dar, până acum, soțiile pastorilor nu au fost plătite deloc.FD 109.2

    Aș dori să creez un fond pentru plata acestor femei devotate, care sunt cât se poate de folositoare în predarea studiilor biblice. De asemenea, sunt îndrumată să spun că trebuie să educăm mai mulți lucrători pentru a prezenta studii biblice. Îți vorbesc direct. Ai fi de acord să mă faci ispravnicul tău, încredințându-mi o anumită sumă pentru a fi investită în educarea și susținerea lucrătorilor și, de asemenea, pentru a ajuta la construirea unei case de rugăciune modeste de care avem nevoie? Eu am investit bani în fiecare casă de rugăciune, cu excepția uneia care a fost construită de frații noștri din Australia.FD 109.3

    Cred că ți-am prezentat situația cu claritate. Dacă dorești, îți voi trimite câte un raport la fiecare șase luni cu privire la felul în care au fost folosiți banii tăi.FD 109.4

    Am fost hotărâtă să fac să progreseze lucrarea aici și, în scopul acesta, am împrumutat o mie de lire din Africa. Cu câteva luni în urmă, a sosit termenul scadent pentru plată, dar a fost prelungit pentru încă un an, cu o dobândă de patru procente și jumătate. De asemenea, am împrumutat bani din America, cu o dobândă de cinci procente și jumătate. Acum nu sunt presată să plătesc banii aceștia, dar, când vor fi ceruți, trebuie să fie plătiți. Cei care mi-au împrumutat banii au simțit că la mine ar fi într-o siguranță mai mare decât în bancă, dar acum unii dintre ei se află în situații dificile. Una sau două persoane sunt văduve, iar ele vor avea nevoie de banii lor mai curând sau mai târziu. Îți spun aceste lucruri ca să știi de ce îți cer să mă ajuți să adun acest fond pentru a menține lucrătorii în teritoriu. — Letter 83, 1899.FD 109.5

    Când soțiile lucrează împreună cu soții, amândoi ar trebui să fie remunerați — Din nou și din nou, am repetat îndrumarea pe care mi-a dat-o Domnul cu privire la începerea lucrării în teritorii noi, pentru ca orașele noastre mari să poată auzi adevărurile soliei îngerului al treilea.…FD 110.1

    Paginile tipărite nu pot să îndeplinească singure lucrarea pe care o poate face pastorul însuși. El poate să le explice oamenilor Scripturile, rugându-se cu ei, adresându-le apeluri și făcând adevărurile Bibliei să fie eficiente. Pentru a face lucrarea aceasta, nu sunt chemați doar un om sau doi, ci cât mai mulți bărbați și cât mai multe femei care au aptitudinea de a predica și de a prezenta Cuvântul.…FD 110.2

    Trebuie să trimitem bărbați și femei care să lucreze cu credință și consacrare în vederea vestirii acestui ultim mesaj al milei în lume. Când este posibil, pastorul și soția lui trebuie să lucreze împreună. Adesea, soția poate să lucreze alături de soțul ei, îndeplinind o lucrare nobilă. Ea îi poate vizita pe oameni în căminul lor și poate să ajute femeile din aceste familii într-un fel în care soțul ei nu poate.…FD 110.3

    Pastorul Haskell și soția lui și-au unit eforturile în Conferința California. Condițiile de aici au făcut necesare capacitățile ambilor. Nimeni să nu pună sub semnul întrebării dreptul sorei Haskell de a primi o remunerare pentru munca ei. Și dr. Kress și soția lui sunt capabili să se asocieze în efortul misionar. Nimeni nu a pus la îndoială dreptul sorei Kress de a primi un salariu. Prin acest fel de a lucra, fratele și sora Kress pot să realizeze mai mult decât dacă ar lucra separat. — Manuscript Releases 12:165-167 (1909).FD 110.4

    Nedreptatea făcută prin neplătirea femeilor pentru munca lor conștiincioasă — Pastorii sunt plătiți pentru munca lor și acest lucru este bun. Iar dacă Domnul îi încredințează soției povara lucrării la fel ca soțului ei și dacă ea își dedică timpul și puterea pentru a vizita familiile din casă în casă, prezentându-le Scripturile, chiar dacă asupra ei nu au fost puse mâinile hirotonirii, ea îndeplinește o lucrare ce aparține domeniului păstoririi. Oare munca ei ar trebui să fie considerată ca neînsemnând nimic, iar salariul soțului ei ar trebui să nu fie cu nimic mai mare decât acela al unui slujitor al lui Dumnezeu a cărui soție nu se dedică lucrării, ci rămâne acasă pentru a îngriji de familia ei?FD 110.5

    Când am fost în America, am primit lumină cu privire la subiectul acesta. Am fost învățată că sunt câteva subiecte care trebuie să fie luate în considerare. Li s-a făcut o nedreptate femeilor care lucrează cu tot atât de mult devotament ca soții lor și care sunt recunoscute de Dumnezeu ca fiind la fel de necesare în lucrarea pastorală ca și soții lor. Metoda de a-i plăti pe lucrători, dar nu și pe soțiile lor, este un plan care nu se conformează rânduielii lui Dumnezeu. În felul acesta se face o nedreptate. Se face o greșeală. Domnul nu este în favoarea acestui plan. Dacă această rânduială este pusă în aplicare în conferințele noastre, ea va putea să le descurajeze pe surorile noastre, împiedicându-le să se califice pentru lucrarea în care ar trebui să se angajeze.FD 111.1

    Când povara lucrării este lăsată în întregime asupra pastorilor, se face o greșeală. Acest plan a fost conceput cu siguranță fără sfatul lui Dumnezeu. Unele femei le învață pe tinere cum să lucreze cu succes în vizite și în prezentarea studiilor biblice. Femeile care lucrează pentru Dumnezeu ar trebui să primească salarii proporționale cu timpul pe care îl dedică lucrării. Domnul nostru este un Dumnezeu al dreptății, iar dacă pastorii primesc un salariu pentru lucrarea lor, soțiile lor care se dedică lucrării cu tot atât de mult interes, în calitate de colaboratoare ale lui Dumnezeu, ar trebui să fie plătite suplimentar față de salariile pe care le primesc soții lor, indiferent dacă ele cer sau nu lucrul acesta. Când un pastor devotat și soția lui se angajează în lucrare, ei ar trebui să primească salarii proporționale cu salariile a doi lucrători separați, pentru a avea mijloace financiare pe care să le folosească după cum găsesc de cuviință în lucrarea lui Dumnezeu. Domnul a pus Duhul Său asupra amândurora. Dacă soțul ar muri, iar soția lui ar rămâne în viață, ea este potrivită să își continue lucrarea pentru Dumnezeu și să primească un salariu pentru munca pe care o îndeplinește. — Manuscript Releases 5:29-31 (1898).FD 111.2

    Nimeni să nu creadă că femeile nu ar trebui să primească un salariu corect — Alegeți femei care vor lucra cu seriozitate. Domnul va folosi femeile inteligente în lucrarea de educație. Nimeni să nu creadă că femeile acestea, care înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu și au capacitatea de a-i învăța pe alții, nu ar trebui să primească un salariu pentru munca lor. Ele trebuie să fie plătite la fel ca soții lor. În vestirea adevărului prezent este o mare lucrare pentru femei. Prin exercitarea tactului feminin și printr-o folosire înțeleaptă a cunoștințelor lor în domeniul adevărului biblic, ele pot să înlăture dificultăți pe care soții lor nu le pot depăși. Avem nevoie de femei care să lucreze împreună cu soții lor, iar cele care doresc să se angajeze în acest domeniu al lucrării misionare trebuie să fie încurajate. — Evangelism, 491 (1898).FD 111.3

    Compensația corespunzătoare pentru munca femeilor. — Dacă o femeie e rânduită de Domnul să facă o anumită lucrare, munca ei ar trebui să fie apreciată în conformitate cu valoarea ei. Unii poate socotesc că e un plan bun acela de a îngădui ca unele persoane să-și consacre timpul și munca pentru lucrare, fără să fie plătite pentru aceasta. Dar Dumnezeu nu aprobă astfel de aranjamente. Când e nevoie de renunțare la sine, din cauza lipsei de mijloace, povara nu trebuie să cadă întru totul numai asupra câtorva persoane. Toți să se unească la sacrificiu. — Testimonies for the Church 7:207, 208 (1902).FD 112.1

    Sacrificiul să nu fie limitat când este vorba de femei credincioase. — Avem de făcut o mare lucrare în lumea aceasta și fiecare talent trebuie să fie folosit în conformitate cu principiile corectitudinii. Dacă o femeie este rânduită de Dumnezeu să îndeplinească o anumită lucrare, munca ei să fie apreciată la adevărata ei valoare. Fiecare lucrător trebuie să-și primească partea cuvenită. — Evangelism, 491 (1898).FD 112.2

    Femeile care îndeplinesc lucrarea Evangheliei trebuie să primească salarii. — Am fost solicitată să vizitez Melbourne înainte de a fi demontat cortul, dar, din cauza căldurii puternice, nu au îndrăznit să insiste asupra acestei cereri. Pastorul Robinson a considerat că mărturia mea trebuia să fie prezentată, pentru că era foarte necesară. El și soția lui au fost lăsați să poarte responsabilitatea lucrării, prezentând studii biblice, instruind câțiva tineri și tinere ca lucrători și conducând misiunea. Sora Robinson a angajat o fată pentru a îngriji de gospodărie în timp ce ea îndeplinește o lucrare la fel de istovitoare ca aceea a unui pastor, din toate punctele de vedere. Femeile care au lucrat nu au primit nicio plată, dar lucrul acesta va fi schimbat la timpul cuvenit. Lucrarea este acum încorsetată de lipsa de mijloace financiare. — Manuscript Releases 12:160 (1898).FD 112.3

    Salariile din zecime trebuie să fie stabilite în funcție de situație. — În lucrarea care trebuie să fie făcută, femeile sunt la fel de necesare ca bărbații. Acele femei care se dedică în slujba Domnului, care lucrează pentru mântuirea altora făcând o lucrare din casă în casă, care este foarte obositoare și chiar mai obositoare decât aceea de a sta în fața adunării, ar trebui să primească o plată pentru munca lor. Dacă un bărbat este vrednic să fie angajat, tot așa este și o femeie.FD 112.4

    Dumnezeu le-a încredințat slujitorilor Săi niște talanți și Se așteaptă ca ei să înțeleagă că pot fi făcute greșeli. Totuși să nu faceți greșeala de a nu corecta faptul că pastorilor li se dă mai puțin decât ar trebui să primească. Când vedeți că oamenii care au fost puși în poziții de răspundere se află în nevoie, fie ca Dumnezeu să vă miște inima pentru a îndrepta lucrurile. Zecimea trebuie să meargă la aceia care lucrează în domeniul Cuvântului și al învățării, indiferent dacă sunt bărbați sau femei. — Manuscript Releases 1:263 (1899). [Vezi Anexa D.]FD 113.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents