Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Lucrarea pastorală - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    CAPITOLUL 29 - Cina Domnului

    Cina cea de Taină a fost punctul de tranziție între două mari sărbători. — Simbolurile casei Domnului sunt simple și ușor de înțeles, iar adevărurile reprezentate prin ele au o semnificație extrem de profundă pentru noi. Instituind serviciul sacramental în locul Paștelui, Hristos a lăsat bisericii o amintire a marii Lui jertfe pentru om. „Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea”, a spus El [Luca 22:19]. Acesta a fost punctul de tranziție între două sisteme și două mari sărbători. Una avea să se încheie pentru totdeauna; cealaltă, care tocmai fusese întemeiată, avea să îi ia locul și să continue de-a lungul timpului ca un memorial al morții Sale. — RH, 31 mai 1898.LP 96.1

    Membrii nu ar trebui să renunțe la împărtășire doar pentru că unii dintre cei prezenți nu sunt vrednici. — Nimeni nu ar trebui să renunțe la împărtășire doar pentru că printre cei prezenți ar putea fi și unii care nu sunt vrednici. Fiecare ucenic este chemat să participe în mod public și, astfel, să dea mărturie că Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor personal. În astfel de ocazii, stabilite de El, Hristos Își întâlnește poporul și îi dă forțe proaspete prin prezența Sa. E posibil chiar ca inimi și mâini nevrednice să ofere simbolurile împărtășirii, totuși Hristos este acolo pentru a le sluji copiilor Săi. Toți cei care vor veni cu credința ațintită asupra Lui vor fi binecuvântați într-o măsură foarte mare. Toți cei care neglijează aceste ocazii de privilegii divine vor suferi pierderi. Despre ei se poate spune fără greș: „Nu sunteți toți curați” [Ioan 13:11]. — DA 656.LP 96.2

    Numai păcatul fățiș îi exclude pe oameni de la Cina Domnului. — Exemplul lui Hristos interzice excluderea oamenilor de la Cina Domnului. Este adevărat că păcatul fățiș îl exclude pe cel vinovat. Duhul Sfânt ne învață lămurit acest lucru (1 Corinteni 5:11). Însă, mai departe de atât, nimeni nu trebuie să-l judece pe celălalt. Dumnezeu nu le-a lăsat oamenilor dreptul de a spune cine să fie prezent la aceste ocazii. Pentru că cine poate citi inima? Cine poate despărți neghina de grâu? „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta.” „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul și sângele Domnului.” „Căci cine mănâncă și bea își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului” [1 Corinteni 11:28,27,29]. — DA 656.LP 96.3

    Cina Domnului nu ar trebui să fie serbată doar ocazional sau anual. — Mântuirea oamenilor depinde de curățirea continuă a inimilor lor prin sângele lui Hristos. De aceea, Cina Domnului nu trebuie să fie serbată doar ocazional sau anual, ci mult mai des decât Paștele anual. Acest serviciu solemn comemorează un eveniment cu mult mai important decât eliberarea copiilor lui Israel din Egipt. Acea eliberare era un simbol al marii ispășiri pe care Hristos a făcut-o jertfindu-Și propria viață pentru eliberarea finală a poporului Său. — 6BC 1090.LP 96.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents