CAPITOLUL 37 - Consilierea

Consilierii, în special, au nevoie de gândirea lui Hristos. — În special cei care au acceptat poziții de directori sau consilieri ar trebui să conștientizeze faptul că li se cere să fie în toate privințele niște gentlemeni creștini. În interacțiunile noastre cu ceilalți, trebuie să fim mereu demni de încredere și niciodată neciopliți. Sufletele cu care avem de-a face sunt proprietatea răscumpărată a Domnului și nu ar trebui să ne permitem ca de pe buze să ne scape expresii pripite sau arogante. Fraților, tratați-i pe oameni ca pe niște oameni, nu ca pe niște slujitori, cărora să le porunciți după bunul plac! Cel ce își îngăduie un spirit aspru și poruncitor ar face bine să devină mai întâi îngrijitor la oi, ca Moise, ca să învețe astfel ce înseamnă să fie un păstor adevărat. Moise a câștigat în Egipt experiență de om de stat puternic, de comandant de armate, dar nu a reușit să învețe acolo acea lecție care era esențială pentru adevărata măreție. Avea nevoie să câștige experiență în îndeplinirea unor responsabilități mult mai smerite, pentru a putea deveni păstor, blând cu orice făptură. Păzind turmele lui Ietro, a început să arate dragoste față de oile și mieii lui și a învățat cum să păzească aceste făpturi ale lui Dumnezeu cu cea mai mare blândețe și grijă. Deși nu aveau voci cu care să se plângă de o îngrijire necorespunzătoare, totuși atitudinea lor ar fi putut spune mult. Lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare făptură pe care a făcut-o. Lucrând pentru Dumnezeu în această postură smerită, Moise a învățat să fie un păstor blând pentru Israel. — SpT-A5, 18, 19.LP 124.1

Pastorul trebuie să înțeleagă o varietate infinită de temperamente. — După cum doctorul tratează boala fizică, pastorul trebuie să aibă grijă de sufletul bolnav de păcat. Iar lucrarea sa este cu atât mai importantă decât cea a doctorului, cu cât viața veșnică este mai valoroasă decât existența aceasta vremelnică. Pastorul întâlnește o varietate infinită de temperamente și este de datoria lui să-i cunoască pe membrii familiei care îi ascultă învățăturile pentru a decide care sunt mijloacele cele mai bune prin care aceștia pot fi influențați în direcția corectă. — GW 338.LP 124.2