Vizitarea celor descurajați

Nimic nu oferă o forță spirituală mai mare decât slujirea celor bolnavi și descurajați. — Nimic nu va oferi o forță spirituală mai mare și nimic nu va spori mai mult seriozitatea și profunzimea sentimentelor decât vizitarea și slujirea celor bolnavi și descurajați și efortul de a-i ajuta să vadă lumina și să-și prindă credința de Isus. Sunt unele sarcini dezagreabile pe care cineva trebuie să le facă, altfel sufletele vor fi lăsate pierzării. Creștinii vor considera drept o binecuvântare îndeplinirea acestor datorii, oricât de neplăcute ar fi ele. Hristos a luat asupra Sa sarcina dezagreabilă de a coborî din tărâmul purității și al slavei neîntrecute pentru a locui ca om printre oameni, într-o lume stigmatizată și înnegrită de crimă, violență și nelegiuire. A făcut acest lucru pentru a mântui suflete; se cuvine oare ca cei asupra cărora s-au revărsat o dragoste atât de minunată și o bunătate atât de inegalabilă să caute scuze pentru a-și justifica viețile de comoditate egoistă? Oare vor alege ei să-și vadă de propriile plăceri, își vor urma propriile înclinații și vor lăsa sufletele să piară în întuneric doar pentru că ar putea avea parte de dezamăgire și respingere din partea celor pe care caută să îi mântuiască? Hristos a plătit un preț infinit pentru răscumpărarea omului, iar omul să spună: „Doamne, nu vreau să lucrez în via Ta; Te rog să mă scuzi”? — 4T 75.LP 134.2

Slujiți-le în special celor ce sunt apăsați de vinovăție. — Slujirea nu constă doar în predicare. Slujire este și lucrarea celor care-i alină pe bolnavi și pe cei suferinzi, a celor care-i ajută pe cei nevoiași sau a celor care le spun cuvinte de mângâiere celor descurajați și persoanelor care au puțină credință. Aproape sau departe, sufletele sunt apăsate de sentimentul vinovăției. Nu greutățile, încercările sau sărăcia înjosesc și degradează omenirea, ci vinovăția și păcatul. Acestea aduc neliniște și insatisfacție. Isus le cere copiilor Săi să slujească sufletelor bolnave de păcat. Cei ce sunt puternici ar trebui să poarte infirmitățile celor slabi până când aceștia se întăresc. — RH, 19 iulie 1898.LP 134.3

Atunci când îi vizitați pe cei descurajați, afișați un chip plăcut, rostiți cuvinte de încurajare și întindeți-le o mână de ajutor. — Misiunea lui Hristos a fost aceea de a-i vindeca pe bolnavi, de a-i încuraja pe cei lipsiți de speranță, de a-i ridica pe cei cu inima zdrobită. Trebuie să îndeplinim și noi această lucrare de refacere în rândul oamenilor nevoiași și suferinzi. Dumnezeu nu ne cere doar gesturi de dărnicie, ci și o înfățișare zâmbitoare, cuvinte pline de speranță, o atingere și o strângere de mână. Alinați-le suferința acelora dintre copiii lui Dumnezeu care au un handicap! Unii sunt bolnavi și și-au pierdut speranța. Aduceți înapoi în viața lor razele soarelui! Sunt suflete care și-au pierdut curajul; vorbiți-le și rugați-vă pentru ele! Sunt unii care au nevoie de pâinea vieții. Citiți-le din Cuvântul lui Dumnezeu! Există o boală a sufletului pe care niciun balsam nu o poate alina și niciun medicament nu o poate vindeca. Rugați-vă pentru acești oameni și aduceți-i la Isus Hristos! Și, în toată lucrarea voastră, Hristos va fi prezent pentru a mișca inimile oamenilor. — WM 71.LP 134.4

Întunericul care-i înconjoară pe membrii descurajați poate fi risipit dacă sunt convinși să lucreze pentru cei ce sunt mai nevoiași decât ei. — Pastorii noștri pot vizita bisericile și se pot ruga public lui Dumnezeu pentru mângâierea celor întristați, cerându-I să risipească îndoiala din mințile lor și să răspândească lumina în inimile lor întunecate. Dar acest lucru nu-i va ajuta pe cei descurajați, necredincioși și apăsați de păcate la fel de mult ca implicarea lor în ajutorarea acelora mai nevoiași decât ei. Întunericul se va risipi dacă pot fi convinși să îi ajute pe alții. — RH, 5 mai 1904.LP 134.5