SECȚIUNEA A VI-A - MÂNGÂIERE ȘI ÎNCURAJARE

INTRODUCERE

Ellen G. White, solul Domnului, a știut ce înseamnă suferința. Speranțele copilăriei ei au fost distruse de un accident pe care l-a avut la vârsta de nouă ani și care aproape că a costat-o viața. Ea a trecut prin experiența de mamă de patru ori. De două ori a fost îndoliată din cauza pierderii unui fiu. Aproape o jumătate din viața publică a fost văduvă. Ea a știut ce înseamnă să suferi de boli îndelungate. Soliile de încurajare adresate celor ce erau în suferință, celor ce se confruntau cu moartea și celor vârstnici și îndoliați au fost întărite de propria experiență.SA2 123.1

Nimeni nu poate să explice tainele Providenței, dar aceia care s-au încrezut în Dumnezeu în vremurile de încercare și suferință știu că Dumnezeu Își aduce la îndeplinire planul. Ellen G. White a știut lucrul acesta și l-a exprimat zi de zi în jurnalul ei pentru anul 1892, când a scris, cu concizia caracteristică unui jurnal, reacția ei față de cele zece luni de suferință într-o țară străină. Sunt descoperite aici dezamăgirea ei pentru faptul că nu a fost vindecată ca răspuns la rugăciune și ungere și încrederea ei neșovăitoare în Dumnezeu, indiferent dacă va trăi sau va muri.SA2 123.2

Mesajele personale scrise de Ellen G. White în diferite circumstanțe și prezentate aici pentru mângâierea celor care trebuie să sufere vor contribui la răspunsul la întrebarea: Dacă Dumnezeu este Dumnezeul iubirii, de ce îngăduie ca și copiii Săi iubiți să sufere boli îndelungate? De ce trebuie să zacă și pe patul de suferință? Persoanele care trec prin experiențe asemănătoare celor din paginile acestea vor primi mângâiere și încurajare. Orice repetare aparentă va avea doar scopul de a aduce mângâiere în cât mai multe situații personale cu putință.SA2 123.3

Consiliul de administrație al Fundației White