Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Provestiri Pentru Părinţi Şi Copii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 23—Ruinarea unui suflet începe în cămin

    Ruinarea unui suflet începe chiar de-acasa”. Acasă! Auzim afirmaţia aceasta rostită de multe voci, pe un ton surprins şi îndurerat, ori pe unul indignat şi acuzator.PPC 156.1

    - Este o cruzime să spui aşa ceva!PPC 156.2

    - Cuvintele acestea pot răni multe inimi întristate. Pot răni ca o lovitură de pumnal! Dar dacă este adevărat?PPC 156.3

    - Nu este adevărat! Pot să-ţi dau o mulţime de exemple, numai din cele întâlnite de mine, care să contrazică această afirmaţie - exemple de tineri care au apucat pe căi rele în ciuda unei educaţii potrivite şi a unui exemplu bun, primit în cămine religioase, în ciuda tuturor străduinţelor şi a înţelepciunii părinţilor.PPC 156.4

    Da, auzim în fiecare zi asemenea argumente, dar fiţi siguri că, pe undeva, în capacitatea noastră de a aprecia lucrurile, s-a strecurat o eroare. Aţi fost voi chiar de la început în căminele în care au crescut aceşti tineri? Aţi văzut implicarea personală a părinţilor lor în relaţia cu ei? Aţi cunoscut îndeaproape atitudinea şi discuţiile lor? Dacă nu, atunci nu sunteţi în măsură ca, prin exemplele pe care le daţi, să contraziceţi afirmaţia noastră.PPC 156.5

    O mică greşeală, făcută la începutul unei serii de calcule matematice, aplicate în mecanică, poate conduce la mari dezastre; cea mai mică abatere de la direcţie, apărută la început, la ochire, va face ca proiectilul să cadă la sute de metri depărtare de ţintă. Tot astfel, picioarele tinerilor sunt abătute pe cărări greşite, care, cu trecerea anilor, îi vor îndepărta tot mai mult de siguranţă şi de fericire, de lucrurile mărunte, neglijate în cămin: aparent neînsemnatele abateri de la ordine şi disciplină, indulgenţa neînţeleaptă a părinţilor, slăbiciunea dragostei care ezită să înăbuşe răul în faşă, şi multe alte lucruri pe care le-am putea aminti aici.PPC 157.1

    Atât Biblia, cât şi experienţa practică şi raţiunea, toate declară că viitorul unui copil depinde de educaţia lui timpurie. Dacă aceasta este greşită, atunci toate şansele sunt împotriva lui.PPC 157.2

    Totuşi, auzim adesea despre copii care au crescut sub o influenţă rea şi au ajuns oameni folositori şi de nădejde.PPC 157.3

    Cazurile acestea sunt excepţionale şi se află într-un contrast covârşitor cu regula generală. Astfel ne întoarcem la ceea ce am afirmat la început, şi anume că ruinarea unui suflet începe în căminul părintesc. Cât de multe exemple îmi vin acum în minte! Haideţi să amintim câteva, doar pentru învăţătura şi pentru avertizarea pe care ne-o oferă!PPC 157.4

    Nu cu mult timp în urmă, o mamă cu inima zdrobită se despărţea de fiul ei la tribunal şi era dusă acasă aproape leşinată, în timp ce el era aruncat într-o furgonetă şi dus la închisoare. Fusese acuzat de furt. Societatea a fost de-a dreptul şocată şi cuprinsă de milă, pentru că părinţii tânărului erau oameni foarte respectaţi şi buni membri ai bisericii, după cum se spunea. De asemenea, reputaţia tatălui ca om de afaceri era foarte bună. Oamenii spuneau despre el: „Cuvântul lui este o garanţie”. Şi totuşi, fiul lui era condamnat ca hoţ. Furase de la patronul la care lucra.PPC 157.5

    A început ruinarea, în cazul acesta, în cămin? Da! În casa părintească a învăţat fiul să fie necinstit şi lucrul acesta l-a învăţat chiar de la mama sa! Haideţi să urmărim câteva dintre lecţiile, în precept şi în practică, pe care le-a primit băiatul.PPC 157.6

    Să începem de când avea cinci ani. Copilul, Karl, se jucă lângă mama lui, când a auzit-o pe aceasta spunându-i mătuşii:PPC 158.1

    - Barker s-a înşelat singur. Aici sunt patru metri de panglică, în loc de trei. I-am cerut trei metri şi am plătit doar pentru trei; dar el a greşit şi mi-a măsurat patru.PPC 158.2

    Băiatul asculta atent, aşteptând să vadă ce avea să urmeze. Îşi iubea mama şi avea încredere în ea.PPC 158.3

    - Şi ce ai de gând să faci acum? întrebă mătuşa.PPC 158.4

    - Să păstrez totul, bineînţeles, răspunse doamna Omdorff. Barker nu va afla niciodată. Şi-aşa câştigă destul de pe urma noastră. Şi înfăşură mulţumită panglica pe deget.PPC 158.5

    Karl a fost puţin surprins. Nu părea să se potrivească imaginii pe care o avea despre mama lui şi nici învăţăturilor cu privire la adevăr şi cinste, pe care i le dăduse adesea, dar copilul avea încredere în ea şi era convins că nu putea face niciodată ceva rău.PPC 158.6

    Mătuşa lui, Ruth, de care era foarte ataşat şi care exercita o influenţă puternică asupra lui, era o femeie lipsită de tărie de caracter în anumite privinţe şi mult mai dispusă să se lase dusă de curentul părerilor celorlalţi decât să suporte riscul de a li se împotrivi. Simţul ei de dreptate fusese puţin deranjat de concepţia surorii ei în situaţia aceea, dar nu a îndrăznit să spună ce gândea. Dacă ar fi făcut-o, poate că l-ar fi ajutat pe copil să înţeleagă ce este cu adevărat bun şi drept.PPC 158.7

    Peste vreo câteva zile, Karl a auzit-o pe mama lui spunând:PPC 158.8

    - În dimineaţa aceasta, am economisit un bilet de autobuz.PPC 158.9

    - Cum? a întrebat sora ei.PPC 158.10

    - Controlorul a uitat să mi-l ceară.PPC 158.11

    - Şi de ce nu i l-ai dat tu, mami? a întrebat-o Karl.PPC 158.12

    - Era treaba lui să se ocupe de călători, replică doamna Omdorff, simţindu-se oarecum stânjenită de întrebarea fiului ei. Trebuia să-i dau o lecţie.PPC 158.13

    Karl se gândi o clipă, apoi spuse:PPC 158.14

    - Dar el nici nu ştie ce s-a întâmplat.PPC 158.15

    - Ei, eşti prea isteţ pentru vârsta ta, a exclamat mama lui, râzând. Şi, oricum, nu vorbeam cu tine.PPC 158.16

    - Copiii au urechi bune, remarcă mătuşa Ruth, râzând şi ea.PPC 159.1

    Şi astfel, chestiunea aceasta a fost lăsată deoparte, mama şi mătuşa neînchipuindu-şi că simpaticul puşti, pe care amândouă îl iubeau, primise de la ele o lecţie de necinste pe care nu avea să o uite prea curând.PPC 159.2

    - Cred că Pool mi-a dat restul greşit, descoperi încântată doamna Omdorff, nu la mult timp după aceea, în timp ce-şi număra banii din portofel.PPC 159.3

    Karl se afla şi el în aceeaşi cameră, aşa că a auzit remarca ei.PPC 159.4

    - Ia să văd, adăugă ea, verificând din nou banii. Doi şi jumătate, trei, patru dolari şi trei sferturi. Aşa este. I-am dat o bancnotă de zece dolari şi aici este restul pe care l-am primit înapoi: patru dolari şi trei sferturi.PPC 159.5

    - Cât au costat cumpărăturile? o întrebă sora ei.PPC 159.6

    - Păi, au fost unsprezece metri de sifon, la optsprezece cenţi me-trul, care fac un dolar şi nouăzeci şi opt de cenţi; am mai luat doi metri de mătase, la un dolar şi jumătate metrul, şi un sfert de metru de catifea care a costat exact un dolar. Toate la un loc fac cinci dolari şi nouăzeci şi opt de cenţi. Chiar dacă ar fi costat şase dolari, trebuia să-mi dea restul patru dolari; dar el mi-a dat patru dolari şi şaptezeci şi cinci de cenţi.PPC 159.7

    Apoi, pe un ton plin de satisfacţie, continuă:PPC 159.8

    - Vezi, Ruth, sunt cu mult mai bogată acum.PPC 159.9

    Sora ei a zâmbit îngăduitoare, neîndrăznind să dea glas simţămintelor de dezaprobare care clocoteau în inima ei. La rândul lui, Karl ascultase totul şi trăsese concluziile. Imediat după aceea, doamna Omdorff se ridică şi sună clopoţelul pentru masă, spunând cu un chicot de râs, ca şi când i-ar fi fost ruşine de ea însăşi:PPC 159.10

    - Vă invit la o îngheţată, pe cheltuiala lui Pole.PPC 159.11

    Mătuşa Ruth a ridicat degetul a mustrare şi a spus cu o voce firavă:PPC 159.12

    - O, dar asta este ceva foarte rău!PPC 159.13

    Dar din tonul ei nesigur, Karl nu a fost în stare să-şi dea seama dacă era sau nu de acord cu ceea ce făcuse mama. Au trimis pe cineva după îngheţată şi copilul s-a bucurat să o mănânce. În timp ce încă simţea pe limbă gustul ei cel dulce, Karl o auzi pe mama lui spunând satisfăcută:PPC 159.14

    - Îi sunt foarte recunoscătoare lui Pole pentru cadoul ei!PPC 160.1

    Şi atunci ne mai surprinde faptul că băiatul şi-a format un mod atât de confuz de a percepe binele şi răul? Sau că, la numai două zile după întâmplarea cu îngheţata, a venit de pe stradă cu o portocală în mână, iar atunci când a fost întrebat de unde o avea, a răspuns senin: „I-a căzut unei doamne din coşul în care avea cumpărături şi eu am luat-o”. El a argumentat:PPC 160.2

    - Ea nu a văzut că i-a căzut, mami!PPC 160.3

    - Dar de ce nu ai strigat tu după ea? l-a întrebat mătuşa Ruth.PPC 160.4

    - Pentru că nu am vrut, i-a răspuns copilul. E vina ei că nu a fost atentă şi a scăpat-o. Eu doar am ridicat-o de pe jos.PPC 160.5

    Doamna Omdorff nu era mulţumită de purtarea fiului ei; cu toate acestea, era amuzată de „isteţimea lui”, aşa cum îi plăcea s-o numească, astfel că a râs, în loc să îl mustre pentru un act care ar fi caracterizat mai de grabă un hoţ decât un copil cuminte.PPC 160.6

    Astfel, educarea copilului pentru nelegiuire era începută şi odată cu ea ruina. Simţul moral decăzut al mamei sale ieşea întotdeauna la iveală, prin nesocotirea drepturilor celorlalţi, atunci când apărea ocazia. O greşeală făcută în favoarea ei nu era niciodată corectată, doamna Omdorff neascunzându-şi satisfacţia de a obţine câştiguri pe această cale.PPC 160.7

    „S-a înşelat singur”, era remarca ei preferată, pe care Karl avea ocazia să o audă aproape în fiecare săptămână; şi, pe măsură ce creştea, el îi înţelegea din ce în ce mai clar semnificaţia.PPC 160.8

    Domnul Omdorff era un om integru, cu un simţ moral mult mai înalt decât al soţiei sale, fiind cinstit chiar şi în cele mai mărunte aspec-te ale vieţii. „Prea acorzi importanţă oricărui fleac, oricărui amănunt care nu are nimic de-a face cu caracterul”, obişnuia doamna Omdorff să spună atunci când soţul o mustra pentru felul în care trata lucrurile. Învăţase să fie precaută în ceea ce spune, atunci când era şi el acasă, astfel că domnul Omdorff nu cunoştea nimic cu privire la fatala pervertire a minţii fiului său.PPC 160.9

    Pe măsură ce băiatul creştea, supravegherea tatălui a devenit mai directă. El era foarte interesat de prietenii fiului său şi nu-i permitea niciodată să plece de-acasă fără ştirea lui. Cunoştea foarte bine pericolele prieteniilor rele şi îşi proteja fiul cu o grijă plină de dragoste.PPC 161.1

    Dar, vai, el nici măcar nu visa la influenţele distrugătoare de acasă; el nu-şi imaginase niciodată că mama distrugea în fiul ei simţul onoarei, fără de care nimeni nu este în siguranţă, nici că ea îl învăţase să nesocotească drepturile altora, pentru a câştiga avantaje meschine şi pentru a-şi însuşi ceea ce nu era al lui, ori de câte ori putea face acest lucru fără a fi dat în vileag.PPC 161.2

    Nu vrem să spunem că mama lui îl învăţa în mod conştient şi direct aceste lucruri. Ea însăşi ar fi fost îngrozită, dacă cineva ar fi sugerat acest lucru. Dar aceasta era învăţătura pe care i-o dădea prin exemplul vieţii ei. În inima ei, ea nu era cinstită. Şi în multe dintre tranzacţiile în care era implicată în viaţa de fiecare zi, ea era la fel de hoaţă ca şi când ar fi furat banii chiar din sertarul cuiva. Să păstrezi pentru tine ceea ce aparţine de drept altcuiva, doar pentru simplul fapt că a ajuns din greşeală în mâinile tale, este o hoţie la fel de mare ca şi furtul intenţionat, iar doamna cea elegantă, care păstrează restul ce nu i se cuvine sau metrul de panglică măsurat greşit, este o infractoare la fel de josnică şi de vrednică de dispreţuit ca şi hoţul care se furişează în hol prin uşa uitată deschisă şi fură haina soţului ei. Adevărata gravitate sau valoare a unui act nu stă în rezultatul lui, ci în intenţie.PPC 161.3

    Şi atunci, este oare de mirare că, sub astfel de influenţe negative primite acasă, crescând şi apropiindu-se de maturitate, băiatul nu a putut da dovadă de un înalt simţ al onoarei? Că era josnic, egoist şi necinstit în lucrurile mici? „Dacă îndoi lăstarul, copacul va creşte înclinat”. Seminţele nelegiuirii vor da roade nelegiuite.PPC 161.4

    Societatea l-a pedepsit şi l-a renegat pe nefericitul tânăr şi a com-pătimit-o pe biata mamă, fără ca cineva să se gândească la faptul că, pentru el, porţile temniţei fuseseră deschise chiar de mâna ei.PPC 161.5

    Un alt exemplu al influenţei distrugătoare care poate exista în cămin poate fi găsit în ruina unui tânăr care a murit de curând, m într-unul dintre cele mai josnice şi mai abjecte cuiburi de hoţi din oraş. Primise o educaţie bună şi, crescând, către maturitate, îşi dezvoltase un înalt simţ al onoarei. Mama lui era o femeie de o rară cultură, iubită de toţi aceia care o cunoşteau. Toate simţămintele morale ale fiului ei fuseseră hrănite şi dezvoltate cu grijă, astfel încât atunci când băiatul a ajuns la maturitate nimeni nu putea întrezări pentru el decât cel mai frumos viitor.PPC 161.6

    Dar, nu cu mult timp în urmă, viaţa lui a fost traversată de o umbră. În cămin învăţase un lucru care era destinat să-l conducă la ruină. Învăţase să iubească gustul vinului. Tatăl lui aparţinea unei anume clase de bărbaţi care considerau că a bea vin reprezenta un semn de înaltă educaţie şi de stil. Cunoştea totul cu privire la vinuri şi avea o vanitate de-a dreptul bolnăvicioasă de a fi considerat un cunoscător al acestora. Dacă avea vreun prieten invitat la cină, el aducea pe masă cel puţin două sau trei feluri de vin şi discuta despre calităţile deosebite ale acestora aproape până la jumătatea serii. Pe bărbaţii care se abţineau de la această teribilă necumpătare şi căutau să se ferească de blestemul ei distrugător, el îi considera a fi nişte „bieţi fanatici”. Vorbea despre vinurile curate şi despre lichioruri, ca fiind cu totul nevătămătoare, şi i le oferea fiului său în anumite ocazii deosebite, spunându-i să bea cu moderaţie, avertizându-l doar împotriva exceselor. Dar, pe măsură ce apetitul pentru alcool a crescut, aceste avertizări nu au mai avut nicio putere. La vârsta de doisprezece ani, băiatul se mulţumea cu un singur pahar de vin, la masa de seară; la optsprezece ani el cerea două pahare, iar la douăzeci şi unu de ani ajunsese deja la trei. Cu timpul, el a început să fie amator de chefuri şi se îmbăta adesea, împreună cu alţi tineri de vârsta lui. Mama sa a fost prima care s-a alarmat de starea băiatului, dar tatălui nu-i venea să creadă că fiul lor era în pericol. În cele din urmă, adevărul a devenit evident, aducând cu sine un dureros simţământ de umilire. Apoi, tânărul a devenit atât de intoxicat de alcool, încât a trebuit să fie păzit pentru a nu mai consuma. Începând de atunci, vinul a fost definitiv înlăturat de pe masa tatălui. Era însă prea târziu! Ruina ajunsese prea departe. La douăzeci şi şapte de ani, după o viaţă ratată, acest tânăr a murit, aşa cum am spus, într-una dintre cele mai abjecte cârciumi ale oraşului.PPC 162.1

    Am putea da numeroase alte exemple de felul acesta. Aici, în cămin, se află sursa cea mai importantă a ruinării prin necumpătare, care jefuieşte în fiecare an societatea de mii de tineri care, prin educaţie, cultură şi poziţie socială, ar fi putut fi oameni de încredere, onorabili şi folositori pentru cei din jurul lor. Ruina lor a început acasă. Nici măcar într-un singur caz din zece, un tânăr nu capătă gustul pentru băuturi alcoolice într-o cârciumă sau într-un bar, ci acasă, iar dacă nu în căminul părintesc, atunci în al vreunui prieten. Trebuie să spunem că barurile şi saloanele pe care unii oameni de societate le organizează chiar la ei în casă, atunci când îi invită deopotrivă pe tineri şi pe vârstnici să chefuiască alături de ei, deţin rolul primordial în pervertirea gustului şi în încurajarea necumpătării şi fac mai mult decât toate tavernele publice la un loc. Aici se formează şi se alimen-tează apetitul, aici se face ucenicia pentru patima beţiei. An după an, fiii celor mai bogaţi, celor mai inteligenţi şi mai influenţi cetăţeni ai societăţii noastre sunt duşi pe calea pierzării de obiceiul beţiei, ruină care începe chiar în cămin. Cât de puţini dintre fiii oamenilor de succes se ridică la nivelul părinţilor lor! Şi, vai, cât de mulţi coboară atât de jos pe scara degradării, încât aproape că te dor ochii căutând după ei! PPC 163.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents