Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Provestiri Pentru Părinţi Şi Copii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 39—O rază printre nori

    Seara, târziu, Andrew Lee a venit acasă obosit şi abătut, de la atelierul unde lucrase întreaga zi; a venit acasă, la soţia lui, pe care a găsit-o, de asemenea, obosită şi tristă.PPC 243.1

    „O soţie zâmbitoare şi un cămin vesel - ce paradis ar fi!” îşi spuse Andrew, luându-şi privirea de la faţa tristă a doamnei Lee şi aşezându-se pe un scaun, încruntat şi posomorât.PPC 243.2

    Niciunul dintre ei nu a rostit niciun cuvânt. Doamna Lee a pregătit cina, trecând dintr-o încăpere în cealaltă cu pasul obosit şi greoi.PPC 243.3

    - Haide, vino! spuse ea, în cele din urmă, de-abia aruncându-i o privire soţului ei.PPC 243.4

    Invitaţia venea doar din cuvintele, nu şi din vocea doamnei Lee.PPC 243.5

    Andrew s-a ridicat şi s-a dus la masă. Simţea nevoia să rostească un cuvânt aspru, dar s-a stăpânit şi a tăcut. N-a putut face niciun reproş în legătură cu friptura, cu pâinea bună, făcută în casă, sau cu untul proaspăt. Toate l-ar fi făcut să se bucure şi să savureze încântat clipele de seară, petrecute în cămin, dacă ar fi văzut măcar un zâmbet pe chipul soţiei lui. A observat că ea nu mânca.PPC 243.6

    - Nu te simţi bine, Mary?PPC 243.7

    Cuvintele îi stăteau pe buze, dar nu le-a rostit, pentru că faţa ei exprima atâta respingere, încât s-a temut că-i va da un răspuns rece şi iritat. Astfel, cei doi au stat tăcuţi, unul în faţa celuilalt, până când el şi-a terminat cina. În timp ce îşi aşeza scaunul la loc, soţia lui s-a ridicat şi a început să strângă masa.PPC 243.8

    „Este un adevărat purgatoriu aici!” îşi spuse Lee în sinea lui, în-cepând să se plimbe prin sufragerie, cu mâinile la spate şi cu bărbia aproape atingându-i pieptul.PPC 244.1

    După ce a strâns toate vasele şi le-a dus la bucătărie, doamna Lee a aşezat pe masă o faţă de masă verde şi a pus deasupra un lampadar cu abajur, după care a ieşit, închizând uşa în urmă şi lăsându-şi soţul singur, cu neplăcutele simţăminte care îl frământau. Când a văzut-o ieşind astfel, el a tras adânc aer în piept, s-a oprit din plimbarea prin cameră, a rămas pe loc vreo câteva clipe, apoi a scos un ziar din bu-zunar, s-a aşezat la masă şi a început să citească. În mod ciudat, primele cuvinte pe care i s-a oprit privirea au fost „Laudă-ţi soţia!” Ele nu au făcut altceva decât să-i sporească tulburarea şi nemulţumirea.PPC 244.2

    „Aş vrea să am şi eu ocazia să o laud pe a mea.” Cât de repede i-au exprimat gândurile sentimentele negative pe care le nutrea. Dar privirea i-a rămas aţintită asupra articolului din ziar, astfel că a citit mai departe.PPC 244.3

    „Laudă-ţi soţia, omule, te rog. Ascultă-mi sfatul. Încurajeaz-o puţin şi vei vedea că aceasta îi va face bine.”PPC 244.4

    Andrew Lee şi-a ridicat ochii din ziar şi a murmurat:PPC 244.5

    O, da. Sunt de acord. Nu este greu să lauzi pe cineva. Dar pentru ce să o lauzi? Pentru că este mereu posacă şi face din casa ta locul cel mai insuportabil din lume?PPC 244.6

    Şi privirea i-a căzut din nou pe ziar.PPC 244.7

    „Ea îţi face căminul plăcut şi confortabil, îţi luminează sufletul şi îţi pregăteşte mâncăruri bune; te rog din suflet, spune-i că-i mulţumeşti, măcar atât. Nu se aşteaptă la aceste cuvinte şi, de aceea, atunci când le va auzi, va face ochii mari, cum nu i-a mai făcut de ani de zile; dar îi va face atât de bine; şi ţie, de asemenea.”PPC 244.8

    Lui Andrew i se părea că acele cuvinte fuseseră scrise special pentru el şi special pentru acea ocazie. Erau răspunsul complet la întrebarea lui: „Pentru ce s-o laud?” şi le simţea ca pe o mustrare. Nu a citit mai departe, pentru că l-au asaltat gândurile, îndreptându-l într-o altă direcţie. Amintirile îl convingeau că fusese nedrept cu soţia lui. Ea îi făcuse întotdeauna casa plăcută şi confortabilă, atât cât îi stătuse în putere, iar el nu-i mulţumise niciodată şi nu o lăudase deloc. Oare îi spusese vreodată cât de mulţumit era de tot ceea ce-i oferea ea şi cât de bine se simţea acasă? Nu şi-a putut aduce aminte de o astfel de ocazie. În timp ce se gândea la aceasta, doamna Lee s-a întors din bucătărie şi, luându-şi dintr-un colţ coşuleţul cu lucrul de mână, s-a aşezat la masă, fără să rostească vreun cuvânt, şi a început să coasă. Domnul Lee s-a uitat aproape pe furiş la ce lucra şi a văzut că era pieptul unei cămăşi, pe care o cosea cu multă grijă. Ştia că era pentru el.PPC 244.9

    „Laudă-ţi soţia.” Cuvintele îi rămăseseră înfipte în minte şi nu-şi putea lua gândul de la ele. Dar nu era pregătit să facă acest lucru. Încă se simţea supărat şi neiertător. Interpreta expresia de pe chipul ei ca fiind rea intenţie, lipsă de simpatie faţă de el, şi pentru aceasta nu avea nicio înţelegere. Ochii îi căzură din nou pe ziarul deschis în faţa lui şi citi această frază:PPC 245.1

    „O vorbă bună şi plină de veselie, rostită într-o casă mohorâtă, este asemenea unei deschizături printre nori, care lasă să treacă lumina soarelui.”PPC 245.2

    Lee s-a mai luptat ceva vreme cu el însuşi. Trebuia să-şi învingă, mai întâi, propria fire aspră şi nemulţumită; trebuia să-şi supună spi-ritul acuzator şi neiertător. În cele din urmă, a biruit şi a ajuns să-şi recunoască greşeala şi să dorească să o îndrepte. Însă acum se întreba cum să înceapă. S-a gândit la multe lucruri pe care să le spună, dar îi era teamă ca, nu cumva, soţia să-i întâmpine străduinţele cu vreo ripostă rece. Până la urmă, aplecându-se spre ea şi punând mâna pe pânza de in la care lucra, a spus, cu o voce caldă şi amabilă, modulată cu grijă:PPC 245.3

    Lucrezi foarte frumos, Mary!PPC 245.4

    Doamna Lee nu a răspuns nimic. Dar soţului ei nu i-a scăpat faptul că, aproape instantaneu, Mary şi-a pierdut expresia aceea rigidă cu care se aşezase pe scaun, şi că mişcarea acului din mâna ei a încetat. PPC 245.5

    - Cămăşile mele sunt mai bine lucrate şi mai albe decât ale oricărui alt bărbat din atelierul nostru, a mai spus Lee, încurajat să continue.PPC 246.1

    - Chiar aşa?PPC 246.2

    Vocea doamnei Lee era înceată, aproape răguşită. Nu şi-a întors faţa, dar soţul ei a văzut că s-a aplecat uşor spre el. Reuşise să străpungă gheaţa înstrăinării care se aşezase între ei şi acum totul era uşor. Mâna lui era printre nori şi câteva raze slabe deja îşi făceau loc prin deschizătura pe care o făcuse.PPC 246.3

    - Da, Mary, răspunse el blând. Şi i-am auzit de mai multe ori spunând ce nevastă bună trebuie să aibă Andrew Lee.PPC 246.4

    Doamna Lee şi-a întors faţa către soţul ei. Avea lumină pe chip şi avea lumină în priviri. Dar era ceva, în expresia chipului ei, care l-a nedumerit puţin.PPC 246.5

    - Şi tu crezi astfel? întrebă ea încet.PPC 246.6

    - Ce întrebare! exclamă Andrew Lee, sărind de pe scaun şi făcând ocolul mesei, pentru a ajunge acolo unde se afla soţia lui. Ce întrebare, Mary! repetă el, stând acum chiar lângă ea.PPC 246.7

    - Crezi? a fost tot ce a spus ea, din nou.PPC 246.8

    - Da, draga mea, a venit răspunsul, rostit cu căldură, în timp ce Andrew Lee s-a aplecat şi a sărutat-o. Ce ciudat să îmi pui o asemenea întrebare!PPC 246.9

    - Dacă mi-ai spune şi mie lucrul acesta, măcar din când în când, Andrew, mi-ar face atât de bine.PPC 246.10

    Doamna Lee s-a ridicat şi, sprijinindu-şi capul pe pieptul soţului ei, a început să plângă.PPC 246.11

    Dintr-odată, în mintea lui Andrew Lee s-a făcut lumină. Nu-i spusese niciodată soţiei lui vreun cuvânt de laudă sau de apreciere pentru tot interesul plin de iubire pe care-1 manifesta în fiecare zi faţă de el, astfel încât sufletul ei începuse să se îndoiască de dragostea lui pentru ea şi lumina se transformase în întuneric adânc. Nu era de mirare că faţa ei era tot mai posomorâtă, tot mai înnorată, nici că el interpretase tristeţea şi amărăciunea ei drept proastă dispoziţie şi lipsă de simpatie faţă de el.PPC 246.12

    - Eşti bună şi sinceră, Mary, draga mea soţie. Sunt mândru de tine - te iubesc - şi cea mai mare dorinţă a mea este să fii fericită. O, dacă aş putea să văd mereu lumina soarelui pe chipul tău, casa noastră ar fi, pentru mine, locul cel mai drag şi mai fericit de pe pământ.PPC 246.13

    Cât de preţioase sunt, pentru mine, cuvintele tale de dragoste şi de apreciere, dragul meu Andrew, spuse doamna Lee, zâmbind printre lacrimile care-i udau faţa. Cu ele răsunându-mi în urechi, inima mea nu va mai rămâne niciodată în umbră.PPC 247.1

    Cât de uşoară fusese munca lui Andrew Lee. Îşi întinsese mâna peste orizontul înnorat al căminului său şi, acum, lumina strălucitoare a soarelui cobora spre ei neoprită, inundându-le casa cu bucurie şi cu frumuseţe.PPC 247.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents