Capitolul 50—Cuvertura cu versete din Scriptură

Într-una dintre cutiile pe care le-am primit de la Comisia Sanitară”, scrie un lucrător creştin de la un spital militar din sud, „am găsit o cuvertură cusută de mână, neobişnuit de moale şi de uşoară. Când am despachetat-o, am găsit un bileţel prins de ea. În el scria astfel: «Am făcut cuvertura aceasta pentru unul dintre paturile spitalului; m-am gândit că, în timp ce va fi o mângâiere pentru un trup sărman şi suferind, ar putea spune şi un cuvânt preţios pentru suflet; cuvintele sunt atât de minunate şi de binecuvântate, atât de pline de balsam vindecător! Să fie o binecuvântare şi o alinare pentru dragii băieţi din armată, între care am şi eu un fiu.”PPC 305.1

Era confecţionată din pătrate egale de pânză de bumbac, albă şi imprimată, intercalate, şi pe fiecare pătrat alb era scris un verset din Biblie sau o strofă din imnurile creştine. Pe piesa centrală, cu litere suficient de mari încât să atragă chiar şi o privire neatentă, era scrisă acea declaraţie minunată, care este speranţa şi tăria noastră: «Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi.” Şi, sub ea, rugăciunea rugăciunilor, «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul.» Marginea de sus, care avea să fie cea mai apropiată de ochii bolnavului şi cel mai adesea citită, avea scrise cele mai dulci texte de făgăduinţă, de iubire şi de mângâiere. Printre ele, am citit: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. «Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi-mpovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă». «Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape!» «Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.”PPC 305.2

- Oh, am spus, de-ar avea toate paturile noastre astfel de cuver-turi! Cu siguranţă că, prin aceste texte, Dumnezeu le va vorbi celor răniţi şi bolnavi! Ei le vor citi atunci când nu vor putea citi nimic altceva. Cine ştie cât de mult bine vor face?PPC 306.1

Nu a trecut mult timp până când a fost adus un om bolnav de pneumonie şi noi am pus cuvertura pe patul lui. La început, nu a observat nimic - era prea bolnav; dar când s-a făcut ceva mai bine, l-am văzut zăbovind cu privirea asupra textelor.PPC 306.2

- Ia uite ce avem noi aici! mi-a spus, arătând către ele, când m-am apropiat de patul lui.PPC 306.3

- Aşadar, ştii cât de preţioase sunt, i-am spus.PPC 306.4

- Da, mi-a răspuns plin de entuziasm.PPC 306.5

După aceea, i-am văzut pe mulţi bolnavi studiind cuvertura - aproape toţi cei care au zăcut sub ea. Un sărman amărât, care timp de câteva zile se zvârcolise de durere şi de febră, a dat cu ochii de cuvintele: «Şi Eu vă voi da odihnă”. Mi-a făcut semn să mă apropii de el şi mi-a spus:PPC 306.6

- Odihnă! Unde aş putea să o găsesc? Odihnă pentru corp şi pen-tru suflet! Sunt pe jumătate nebun de suferinţa trupului, după cum vezi, dar, în realitate, sufletul îmi este cu mult mai bolnav decât se poate vedea. Spune-mi cum să găsesc odihnă!PPC 306.7

- Nu ai auzit niciodată cum? Nu ai auzit niciodată despre Isus?PPC 306.8

- Mai spune-mi o dată.PPC 306.9

I-am spus istoria Crucii.PPC 306.10

- A murit pentru păcatele mele? a întrebat el.PPC 306.11

- Da, pentru ale tale. Te-a văzut în păcatele tale şi I S-a făcut milă de tine, te-a iubit şi a murit ca să te salveze din păcat şi să-ţi dea odihnă; ca să te facă fericit.PPC 306.12

- Eu nu am fost niciodată fericit; niciodată. Am fost prea ticălos. Şi El chiar a murit pentru mine? Nu am mai simţit niciodată lucrul acesta. Nu mi s-a părut niciodată ca fiind ceva real.PPC 307.1

- Sper că vei ajunge să-l simţi ca pe lucrul cel mai real din câte există. Ai citit rândurile:PPC 307.2

«Nimeni altul decât Isus, nimeni altul decât IsusPPC 307.3

Nu-l poate face bun pe neajutoratul păcătos?»PPC 307.4

- Este adevărat. Ştiu că nimeni altul decât Isus! Am încercat toate celelalte căi.PPC 307.5

«Voi merge la Isus, chiar dacă am un munte de păcate.”PPC 307.6

Am repetat.PPC 307.7

- Eu nu pot să merg. Simt că nu pot face nimic. Sunt aici neno-rocit, distrus, şi acesta este sfârşitul.PPC 307.8

- Atunci, lasă-te în mâna lui Dumnezeu:PPC 307.9

«Iată-mă, Doamne,PPC 307.10

Mă predau în mâna TaPPC 307.11

Aceasta este tot ce pot să fac.”PPC 307.12

Şi aceasta este tot ce trebuie să faci.PPC 307.13

- Este şi versul acesta aici?PPC 307.14

I l-am arătat pe cuvertură.PPC 307.15

- Îl voi păstra înaintea ochilor. O, de-aş găsi odihnă! Puţină odihnă! a murmurat din nou, printre gemete de durere.PPC 307.16

Nu mult după aceea a găsit-o - a găsit pacea în credinţă şi a părăsit patul de spital mai fericit decât fusese vreodată.PPC 307.17

Sub cuvertura aceasta a zăcut şi un irlandez. Într-o zi, când aproape se făcuse bine, l-am surprins uitându-se la ea.PPC 307.18

- Este scris ceva aici? a întrebat, punându-şi degetul pe text.PPC 307.19

-Da.PPC 307.20

- Şi ce scrie?PPC 307.21

I-am citit: «El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu vor mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere.”PPC 307.22

- Poţi să-mi citeşti şi ce scrie aici? spuse el arătându-mi un alt text.PPC 307.23

«Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsulPPC 307.24

mă găsesc.” PPC 307.25

- Domnul este Cel ce spune aceste cuvinte, am adăugat, după ce am citit textul.PPC 308.1

- Îi face tare bine unui om care este singur să audă ce ai citit.PPC 308.2

- Aşa este. Nu există nicio altă carte ca Biblia, în ceasul de întuneric şi de încercare.PPC 308.3

În cele din urmă, a venit şi băiatul care era cel mai îndreptăţit să găsească mângâiere sub cuvertura cu texte din Scriptură - fiul despre care vorbea mama care cususe cuvertura, în bileţelul pe care îl prinsese de ea. A fost o împrejurare cu totul ciudată ca el să ajungă să fie întins tocmai pe patul acela şi sub acea învelitoare, dar aşa s-a întâmplat. Zăcea colo, fără simţire, de mai bine de o săptămână, când l-am văzut sărutând cuvertura. Am crezut că poate delirează sau, dacă nu, că găsise acolo un text de speranţă sau de consolare care i s-a părut că se potriveşte nevoii lui şi mi-am fixat în minte locul pe care-l sărutase, ca să văd ce era. Nu era niciun text, ci doar un pătrat de stambă, având imprimată o frunzuliţă roşie pe un fond întunecat. A continuat să se uite la ea, cu lacrimi în ochi, şi eram convins că mintea i se rătăcise. Cu toate acestea, nu fusese niciodată mai lucid decât acum, iar gândurile îi erau acasă, la mama lui. O bucăţică dintr-o rochie lungă, de casă, pe care o văzuse purtând-o de multe ori, îl dusese cu gândul înapoi la ea. A sărutat-o din nou. Atunci, m-am apropiat de el. Şi-a ridicat privirea şi mi-a zâmbit printre lacrimi.PPC 308.4

- Ştiţi cumva de unde este cuvertura aceasta? m-a întrebat.PPC 308.5

- O femeie bună la suflet ne-a trimis-o prin intermediul Comisiei Sanitare.PPC 308.6

- Şi nu-i ştiţi numele, nici de unde era?PPC 308.7

- Nu, dar am păstrat bileţelul care era prins de cuvertură.PPC 308.8

- Aţi vrea să mă lăsaţi să-l văd şi eu, când aveţi dumneavoastră timp să mi-l arătaţi?PPC 308.9

- O, sigur. Îl aduc chiar acum.PPC 308.10

I l-am adus. Când l-a deschis şi a văzut scrisul, mâna a început să-i tremure şi buzele i s-au albit.PPC 308.11

- Vă rog să mi-l citiţi rar, a spus el, returnându-mi-l.PPC 308.12

I l-am citit.PPC 308.13

- Este de la mama mea. Pot să-l păstrez?PPC 309.1

- Da, am răspuns.PPC 309.2

- Îl preţuiesc foarte mult, la fel şi cuvertura.PPC 309.3

Şi-a pus mâinile pe ochi. Am crezut că voia să fie singur şi l-am lăsat. A doua zi, stând lângă patul lui, mă întrebam dacă, odată cu bucăţica aceea de pânză din rochia mamei lui, nu văzuse şi textele pe care le scrisese ea acolo. Le văzuse şi mi-a arătat unul dintre ele. Era acesta: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă numeşti fiul tău.»PPC 309.4

- Eu nu mai sunt vrednic, a şoptit el.PPC 309.5

Eu am pus degetul pe următorul pătrat alb şi am citit cu glas tare: «Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.»PPC 309.6

Când mi-am ridicat privirea de pe cuvertură, am văzut că avea lacrimi pe obraji şi că buzele îi tremurau. Şi-a acoperit din nou ochii şi l-am lăsat singur. După câteva zile, când puterile îi reveniseră, mi-a arătat din nou textul pe care i-1 arătasem eu ultima oară.PPC 309.7

- Eu eram departe, mi-a spus, dar El a ieşit în întâmpinarea mea şi I S-a făcut milă de mine.PPC 309.8

- Simţi iubirea Mântuitorului?PPC 309.9

Ea îmi umple sufletul de pace. Ce iubire! Ce Mântuitor!PPC 309.10

- Vrei să-i scriu mamei tale şi să-i spun că fiul ei, care era mort, a înviat; care era pierdut, a fost găsit?PPC 309.11

- Nu ar fi un deranj prea mare pentru dumneavoastră?PPC 309.12

- O, nicidecum! Dimpotrivă, este o plăcere.PPC 309.13

Am scris binecuvântata veste, care a făcut ca inima sărmanei mame să tresalte de bucurie. Acum, cuvertura noastră cu versete din Scriptură ne era şi mai dragă şi mai sacră decât înainte.”PPC 309.14

Oricât de întunecat ar părea cerul
şi oricât de greu ar bâjbâi sufletul,
îţi spun că se va însenina cu siguranţă,
căci binele veghează şi deasupra, şi dedesubt.PPC 309.15

Ella Wheeler Wilcox