Capitolul 9—Explică-mi ca să pot întelege

În cea de-a şaisprezecea zi după bătălia de la Gettysburg, am intrat în încăperea unde zăcea un tânăr colonel, grav rănit. Se părea că-şi trăieşte ultimele clipe. Când m-a văzut, s-a trezit din letargie, mi-a făcut semn să mă aşez lângă el, pe marginea patului, şi şi-a petrecut braţele slăbite şi neputincioase în jurul gâtului meu.PPC 61.1

- O, tată, cât sunt de bucuros că te văd! M-am temut că nu vei reuşi să ajungi înainte de a fi prea târziu. Sunt prea slăbit ca să vorbesc, cu toate că am multe să-ţi spun. Va trebui să vorbeşti numai tu. Spune-mi ce face scumpa mea mamă şi ce face sora mea?PPC 61.2

În curând mi-am dat seama, după privirile celor din jur, că nu exista nicio speranţă ca fiul meu să se facă bine; dar, pentru că nu puteam îndura agonia nesiguranţei, în cele din urmă l-am întrebat pe doctor:PPC 61.3

- Doctore, care este situaţia fiului meu?PPC 61.4

- Cu adevărat fără nicio speranţă...PPC 61.5

- Se mai poate face ceva pentru a-l salva?PPC 61.6

- Nu, domnule! Am făcut tot ce a fost omeneşte posibil, tot ceea ce a putut face priceperea şi străduinţa noastră. Fiul dumneavoastră a fost un ofiţer foarte curajos şi talentat. În armată s-a bucurat, cu adevărat, de o mare simpatie. A câştigat respectul tuturor acelora care l-au cunoscut... Dar acum trebuie să moară. Imediat după am-putarea piciorului s-a instalat cangrena, care sfidează toate eforturile noastre de a o opri.PPC 61.7

- Şi-atunci, doctore, cât timp credeţi că mai are de trăit?PPC 62.1

- Nu mai mult de patru zile, dar poate să ne părăsească în orice clipă. Ne temem că o arteră ar putea ceda, şi atunci totul s-a sfârşit. Ceea ce vreţi să faceţi, legat de moartea lui, ar fi bine să faceţi imediat.PPC 62.2

- I-a spus cineva de starea în care se află?PPC 62.3

- Nu. Am lăsat această teribilă datorie în sarcina dumneavoastră, pentru că vă aşteptam să veniţi încă de acum câteva zile.PPC 62.4

Când am intrat în camera fiului meu cu această îngrozitoare veste, ochii lui s-au îndreptat rugători către mine:PPC 62.5

- Vino şi stai lângă mine, tată! Ai vorbit cu doctorul despre starea mea?PPC 62.6

-Da.PPC 62.7

- Şi ce ţi-a spus? Crede că mă voi face bine?PPC 62.8

Am ezitat o clipă, copleşit de durere.PPC 62.9

- Nu-ţi fie teamă să-mi spui exact ce ţi-a spus.PPC 62.10

- Mi-a spus că vei muri.PPC 62.11

- Cât crede că mai am de trăit?PPC 62.12

- Nu mai mult de patru zile, dar poţi să mori în orice clipă, pentru că o arteră poate ceda pe neaşteptate şi nu vei putea supravieţui unei asemenea hemoragii.PPC 62.13

Nespus de tulburat, el exclamă:PPC 62.14

- O, tată, chiar acesta este adevărul? Trebuie să mor? Dar nu se poate! Nu trebuie să mor! Oh! Nu sunt pregătit să mor acum. Spune-mi cum pot să mă pregătesc. Spune-mi clar, ca să înţeleg! Explică-mi în câteva cuvinte, dacă poţi, astfel încât să pot pricepe. Ştiu că poţi, tată, pentru că te-am auzit de atâtea ori explicându-le altora.PPC 62.15

Nu era timp acum pentru lacrimi, ci pentru calm şi lumină cerească.PPC 62.16

- Fiule, văd că îţi este teamă de moarte.PPC 62.17

- Da, îmi este.PPC 63.1

- Cred că te simţi vinovat.PPC 63.2

- Da, acesta este motivul pentru care îmi este teamă. Am fost un tânăr nelegiuit. Ştii şi tu cum este în armată.PPC 63.3

- Şi vrei să fii iertat, nu-i aşa?PPC 63.4

- O, da! Asta vreau. Se poate, tată?PPC 63.5

- Cu siguranţă că se poate.PPC 63.6

- Şi pot să ştiu asta înainte de a muri?PPC 63.7

- Bineînţeles.PPC 63.8

- Ei bine, tată, explică-mi clar, ca să pot înţelege.PPC 63.9

Deodată mi-a venit în minte o întâmplare din vremea când fiul meu era la şcoală. Nu mă mai gândisem la ea de câţiva ani. Acum mi-o amintisem fără să vreau şi mi s-a părut exemplul cel mai potrivit pentru a călăuzi inima zdrobită şi tulburată a acestui tânăr către Isus.PPC 63.10

- Îţi aminteşti, fiule, că, pe când erai la şcoală la..., ai venit într-o ocazie acasă şi, pentru că făcuseşi ceva rău, te-am mustrat? Te-ai mâ-niat foarte tare şi mi-ai vorbit teribil de urât...PPC 63.11

- Da, tată. Mi-am amintit de întâmplarea aceea chiar acum câteva zile. Când m-am gândit că vei veni să mă vezi, mi-am dorit nespus de mult să te mai rog o dată să mă ierţi!PPC 63.12

- Îţi aminteşti cum, după ce ţi-a trecut supărarea, ai intrat la mine în cameră, ţi-ai aruncat braţele în jurul gâtului meu şi mi-ai spus: „Tăticule, îmi pare atât de rău că ţi-am vorbit urât! Nu fiul tău iubitor a fost cel care ţi-a vorbit astfel. Am fost prea supărat. Te rog să mă ierţi!”?PPC 63.13

- Da, îmi amintesc foarte bine...PPC 63.14

- Îţi mai aduci aminte ce ţi-am spus atunci, în timp ce plângeai agăţat de gâtul meu?PPC 63.15

- Sigur că da. Îmi amintesc fiecare cuvânt pe care mi l-ai spus atunci. Mi-ai spus: „Te iert din toată inima” şi m-ai sărutat. Nu voi uita niciodată acele cuvinte.PPC 63.16

- Şi m-ai crezut?PPC 63.17

- Bineînţeles. Nu m-am îndoit niciodată de cuvântul tău.PPC 63.18

- Şi apoi ai putut fi din nou fericit? PPC 63.19

- Da, sigur că da. Şi din clipa aceea te-am iubit şi mai mult decât înainte. Nu voi uita niciodată ce simţământ de uşurare am avut atunci când m-ai privit cu atâta blândeţe şi mi-ai spus „Te iert din toată inima”.PPC 64.1

- Ei bine, acesta este şi modul de a veni la Isus. Spune-I că îţi pare rău de viaţa ta de până acum, în acelaşi mod în care mi-ai spus şi mie atunci, şi El te va ierta de zece mii de ori mai repede decât o poate face dragostea unui tată. Ne-a făgăduit că o va face. Apoi, trebuie să-L crezi pe cuvânt, aşa cum m-ai crezut pe mine.PPC 64.2

- Cum, tată, aceasta este calea de a deveni creştin?PPC 64.3

- Nu mai cunosc o alta, fiule!PPC 64.4

- Ei bine, tată, cred că o pot urma şi eu. Sunt atât de bucuros că ai venit să-mi spui ce trebuie să fac!PPC 64.5

Şi-a aşezat încet capul pe pernă ca să se odihnească, iar eu m-am afundat din nou în scaunul meu şi am început să plâng încetişor, pen-tru că inima mea nu mai putea îndura presiunea atâtor emoţii. Îmi făcusem lucrarea, ca om, şi încredinţasem cazul în mâna Domnului Hristos, iar El, la rândul Său, după cum aveam să-mi dau seama în curând, Şi-a făcut partea Sa. Inima zdrobită îşi făcuse mărturisirea, auzise cuvintele după care tânjise atât de mult: „Te iert” şi le crezuse. Nu a durat decât câteva clipe până ce înnoirea a avut loc: inima zdrobită şi-a rostit rugăciunea ei scurtă şi simplă, a crezut şi o inimă nouă a fost aşezată în locul ei. Un suflet a trecut de la întunericul firii la lumina minunată a pocăinţei şi din puterea păcatului şi a lui Satana în mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu.PPC 64.6

În curând, am simţit mâna lui agitată pe mâna mea şi am auzit cuvântul „tată” rostit cu o voce atât de liniştită şi de bucuroasă, încât am ştiut sigur că se produsese schimbarea.PPC 64.7

- Tată, dragul meu tată, nu vreau să mai plângi, nu mai trebuie să plângi. Acum sunt cu adevărat fericit. Isus m-a iertat. Ştiu că a făcut-o, pentru că aşa mi-a spus chiar El şi eu Îl cred pe cuvânt, aşa cum te-am crezut şi pe tine. Şterge-ţi lacrimile. Acum nu mă mai tem de moarte. Dacă Dumnezeu va vrea, mi-ar plăcea să trăiesc pentru a-mi servi ţara şi pentru a avea grijă de dumneata şi de mama; dar, dacă va  trebui să mor, acum nu mă mai tem, pentru că Isus m-a iertat. Hai, tată, vrei să cântăm?PPC 64.8

Şi am cântat.PPC 65.1

- Acum, tată, aş vrea să ne rugăm. Vrei?PPC 65.2

Ne-am rugat şi Isus ne-a ascultat rugăciunea.PPC 65.3

- Tată, sunt foarte fericit. Cred că mă voi însănătoşi. Acum mă simt mult mai bine.PPC 65.4

Din clipa aceea, toate simptomele s-au schimbat - pulsul s-a liniştit şi faţa i s-a înviorat. Cursul vieţii lui se schimbase. La scurt timp a intrat doctorul şi l-a găsit pe pacientul său vesel şi fericit; l-a examinat, i-a verificat pulsul pe care i-l urmărise cu atâta îngrijorare şi a spus:PPC 65.5

- Ei, colonele, arăţi cu mult mai bine!PPC 65.6

- Sunt cu mult mai bine, doctore. Mă voi însănătoşi. Tatăl meu mi-a spus cum pot deveni creştin şi de aceea sunt atât de fericit. Cred că mă voi face bine, pentru că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Doctore, aş vrea ca şi dumneata să devii creştin. Tatăl meu îţi poate spune cum.PPC 65.7

Seara, trei chirurgi au venit să-l consulte, dar nu i-au mai acordat nicio şansă, iar unul dintre ei chiar şi-a luat un ultim „rămas bun” de la colonel. În dimineaţa următoare, cei doi chirurgi care îl ţinuseră tot timpul sub observaţie au venit din nou pentru a pansa rana, ca de obicei. Dar, când au îndepărtat pansamentul murdar, s-au tras înapoi speriaţi, şi-au ridicat braţele în sus şi au exclamat plini de uimire:PPC 65.8

- Dumnezeule mare, este o minune! Cangrena s-a oprit din evo-luţie, colonelul va trăi! Dumnezeu v-a ascultat rugăciunea!PPC 65.9

- Vezi, doctore, a răspuns colonelul, ţi-am spus încă de ieri că am convingerea că mă voi însănătoşi, pentru că L-am rugat pe Isus să-mi mai îngăduie să trăiesc, ca să pot face şi eu ceva bun. Ştiam că mi-a ascultat rugăciunea şi iată dovada! Binecuvântează-L pe Domnul împreună cu mine, doctore!PPC 65.10

Între timp, telegrama cu dureroasa veste: „Fiul nostru va muri!” ajunsese acasă şi îi umpluse pe toţi de întristare. În ziua următoare, a urmat o alta: „Fiul nostru va trăi şi este fericit în Hristos!”. Vestea aceasta a adus din nou bucuria în inimile celor dragi.PPC 65.11

După refacerea sa completă, colonelul s-a întors printre oamenii pe ai căror fii îi condusese plin de curaj în cincisprezece bătălii crâncene. Printre ei, el a trăit în cinste şi prosperitate, ca membru al bisericii lui Hristos şi ca tată al unei familii fericite, consacrate slujirii Mântuitorului.PPC 66.1

La rândul meu, în urma acestei experienţe cutremurătoare, am devenit un om mai bun şi un mai bun slujitor al lui Hristos. Fiul meu, care se lupta cu simţământul de vinovăţie şi cu teama de moarte, şi-a găsit iertare pentru păcatele lui. Am hotărât să nu uit niciodată cererea pe care mi-a făcut-o atunci, în disperarea sa: „Explică-mi clar, ca să pot înţelege.”PPC 66.2

Am făcut din cuvintele acestea mottoul fiecărei predici pe care am ţinut-o şi Dumnezeu mi-a binecuvântat efortul.PPC 66.3