Testul suprem al credinței

Dumnezeu a văzut din nou potrivit să probeze credința lui Avraam prin încercarea cea mai înfricoșătoare. Dacă ar fi îndurat prima probă și ar fi așteptat cu răbdare ca făgăduința să se împlinească prin Sara și n-ar fi luat-o pe Agar de soție, n-ar fi fost supus la proba cea mai minuțioasă la care a fost supus omul vreodată. Domnul i-a poruncit lui Avraam: “Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.”IM 80.3

Avraam nu a fost neîncrezător în Dumnezeu și nu a ezitat, ci dimineața, devreme, a luat doi slujitori, pe Isaac și lemnele pentru arderea de tot și a plecat înspre locul despre care îi spusese Dumnezeu. El nu i-a dezvăluit Sarei adevăratul scop al călătoriei lui, știind că dragostea ei pentru Isaac ar determina-o să nu se încreadă în Domnul și să-l rețină pe fiul ei. Avraam nu a lăsat ca sentimentele părintești să-l controleze și să-l facă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Porunca Domnului era planificată să-i agite adâncimile sufletului. “Ia-l pe fiul tău.” Apoi, ca pentru a-i încerca inima și mai profund, a adăugat: “Pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac;” adică, pe singurul fiu al făgăduinței, “și adu-l ardere de tot”....IM 80.4

Acest tată a călătorit trei zile cu fiul lui, având timp suficient să se gândească și să se îndoiască de Dumnezeu, dacă ar fi fost înclinat s-o facă. Dar el nu s-a îndoit de Dumnezeu. El nu se gândea că de-acum făgăduința se va împlini prin Ismael, deoarece Dumnezeu i-a spus clar că va fi împlinită prin Isaac.IM 81.1

Avraam a crezut că Isaac era fiul făgăduinței. El a mai crezut că Dumnezeu voia chiar ceea ce spusese când i-a poruncit să meargă și să-l aducă ardere de tot. Nu a ezitat în fața făgăduinței, ci a crezut că Dumnezeu care, în providența Lui, îi dăduse Sarei un fiu la vârsta ei înaintată și care îi ceruse lui Avraam să ia viața acelui fiu, putea și să-i redea viața și să-l scoale pe Isaac din morți.IM 81.2

Avraam i-a lăsat pe slujitori pe cale și a propus să meargă singur cu fiul lui, ca să se închine la o oarecare depărtare de ei. N-a vrut să le permită slujitorilor să-i însoțească, pentru ca nu cumva dragostea lor pentru Isaac să-i determine să-l împiedice pe Avraam să împlinească porunca lui Dumnezeu. A luat lemnele din mâinile slujitorilor și le-a pus pe umerii fiului. A mai luat focul și cuțitul. Era pregătit să execute misiunea grozavă dată de Dumnezeu. Tatăl și fiul au mers mai departe, împreună.IM 81.3

“Atunci Isaac a vorbit cu tatăl lui și a zis: ‘Tată!’ ‘Ce este, fiule?’ i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: ‘Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot?’ ‘Fiule’, a răspuns Avraam, ‘Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.’ Și au mers amândoi împreună înainte.” Acel tată serios, iubitor și suferind mergea înainte cu hotărâre, alături de fiul lui. Când au ajuns la locul pe care i-l arătase Dumnezeu lui Avraam, el a construit acolo un altar, a așezat lemnele în ordine, gata pentru jertfă și apoi i-a spus lui Isaac despre porunca lui Dumnezeu de a-l oferi ca ardere de tot. I-a repetat făgăduința pe care i-o făcuse Dumnezeu de câteva ori, că prin Isaac el va deveni un neam mare. I-a spus că, prin ascultarea poruncii Domnului de a-l ucide, Dumnezeu Își va împlini făgăduința, pentru că El avea putere să-l învie din morți.IM 82.1