Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii cu privire la comportament sexual, adulter şi divorţ - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Prefață

    Când s-a alcătuit această compilație, nu s-a intenționat a fi pentru circulație generală. Scopul era de a ajuta pe slujitorii bisericii în eforturile lor de a menține standarde morale înalte în biserică, ținând un echilibru între îndurare și dreptate în cazurile membrilor implicați într-un comportament îndoielnic sau imoral. Cartea s-a dovedit însă a fi atât de utilă și cerințele de a o avea atât de numeroase încât acum este disponibilă pentru oricine dorește să o procure între cărțile care apar la Christian Home Library.MCS 5.1

    Cititorii vor observa că multe dintre scrisorile cuprinse în această carte au fost adresate unor slujbași, lucrători care s-au abătut de la standarde. Din moment ce Ellen White ținea continuu legătura prin corespondență cu pastorii și alți slujbași ai Evangheliei, acest lucru nu ar trebui să surprindă. Cu toate acestea, în ciuda greșelilor și păcatelor acelora cărora le scria, Ellen White avea mare încredere în lucrarea bisericii adventiste de ziua a șaptea. La vârsta de 85 de ani ea a trimis două solii spre a fi citite la Sesiunea Conferinței Generale din 1913. În primul mesaj ea asigura pe delegați:MCS 5.2

    “Deși simt încă cea mai profundă îngrijorare cu privire la atitudinea pe care o au unii cu privire la măsurile pe care le implică înaintarea cauzei lui Dumnezeu pe pământ, am totuși o încredere puternică în lucrătorii de pretutindeni din câmp și cred că dacă se vor întâlni laolaltă și se vor umili înaintea Domnului și se vor consacra din nou în slujba Sa, ei vor fi în stare să facă voia Sa.” — (Mărturii speciale 2:401, 402.)MCS 5.3

    În cea de-a doua și ultima solie către Conferință, Ellen White a declarat:MCS 5.4

    “Când în timpul nopții nu pot să dorm, îmi înalț inima în rugăciune către Dumnezeu și El mă întărește, dându-mi asigurarea că este alături de pastorii care-I slujesc în câmpul din țară și din țări îndepărtate. Sunt încurajată și binecuvântată pentru că îmi dau seama că Dumnezeul lui Israel încă Își călăuzește poporul și va continua să fie cu ei, până la sfârșit.” — (Mărturii speciale 2:406.)MCS 5.5

    Această exprimare a încrederii ne arată clar că problemele morale cuprinse în scrisorile citate în această carte nu constituiau probleme generale sau larg răspândite. Cu toate acestea, din moment ce problemele morale contemporane sunt asemănătoare cu cele din acele timpuri din trecut, noi suntem încredințați că multe scrisori scrise de Ellen White acum un secol conțin avertismente și apeluri care trebuie să fie auzite și astăzi. Cu privire la folosirea scrisorilor ei, Ellen White a spus:MCS 6.1

    “Mă străduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să scriu scrisori care să fie de folos nu numai celor cărora le sunt adresate, ci multor altora care au nevoie de ele.” — (Scrisoarea 79, 1905.)MCS 6.2

    Compilația de față nu a fost întocmită pentru a sluji ca manual de reguli cu privire la imoralitate, infidelitate sau căsătorie nebiblică și recăsătorire. Nici un manual nu ar putea cuprinde neregulile posibile legate de moralitate. Când lui W. C. White i-a fost cerut să dea o declarație autoritară din partea mamei sale care să slujească drept standard pentru reglementarea tuturor cauzelor de căsătorie nebiblică, el a răspuns:MCS 6.3

    “După ce veți citi documentele pe care vi le-am trimis astăzi veți spune: Ei bine nu mi-a dat nimic autoritar din partea sorei White care să răspundă direct la întrebare. Însă cred că veți vedea din cele pe care vi le trimit că intenția sorei White a fost ca să nu apară nimic scris de mâna ei care ar putea fi folosit ca o lege sau ca o regulă în aceste probleme legate de căsătorie, divorț, recăsătorire și adulter. Ea considera că acele cazuri în care diavolul i-a împins pe oameni în situații încurcate erau atât de diferite și grave încât dacă ar scrie ceva care ar putea fi luat ca regulă pentru rezolvarea acestor cazuri, acest lucru ar fi înțeles greșit și folosit greșit.” — (C. P. Bollman, 6 ianuarie, 1931).MCS 6.4

    Noi suntem cu totul de acord cu acest punct de vedere al Ellenei White. Problemele morale sunt complexe. Nu sunt nici măcar două situații exact la fel. Fiecare caz în parte necesită studiu atent; și deși diferențele par a fi minore, fiecare situație necesită propria sa soluționare. Va fi întotdeauna nevoie de Duhul Sfânt ca sfătuitor și călăuză divină, pentru a ajuta pe cei care sunt prinși în probleme morale.MCS 7.1

    Toate numele din carte sunt autentice însă în unele cazuri citate, au fost folosite litere pentru a înlocui numele. Toate titlurile de capitole și subtitlurile au fost adăugate.MCS 7.2

    Nădejdea și rugăciunea noastră este ca, ajunsă în mâinile unei biserici care învață continuu și este cu adevărat preocupată, materialele din această compilație să contribuie la ridicarea standardelor morale din biserică și în același timp să ofere mângâiere, încurajare și speranță pentru cei ale căror probleme morale sunt atât de complexe, încât par a nu fi cu putință de soluționat.MCS 7.3

    Patrimoniul E. G. White.

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents