Jertfirea de sine

Legile Împărăției lui Hristos sunt atât de simple, și totuși atât de complete, încât adăugirile omenești vor crea confuzie. Și cu cât planurile noastre de lucru în slujba Domnului sunt mai simple, cu atât vom realiza mai mult. Adoptarea de metode lumești în lucrarea lui Dumnezeu înseamnă a invita dezastrul și înfrângerea. Simplitatea și umilința trebuie să caracterizeze orice efort pentru înaintarea Împărăției Sale.7M 215.1

Pentru ca Evanghelia să poată fi dusă la toate națiunile, neamurile, limbile și popoarele, trebuie să se mențină jertfirea de sine. Cei care se află în posturi de răspundere trebuie să procedeze în toate privințele ca economi credincioși, apărând cu conștiinciozitate fondurile create de popor. Trebuie să se aibă grijă ca să se prevină orice cheltuială zadarnică. La construirea de clădiri și la procurarea de facilități pentru lucrare, să fim atenți să nu facem pregătirea noastră atât de complicată, încât să se cheltuiască banii fără rost; deoarece aceasta înseamnă imposibilitatea de a procura mijloace pentru extinderea lucrării în alte câmpuri, mai ales în țări străine. Nu trebuie să se scoată mijloace din tezaur pentru a înființa noi instituții în câmpul din țară, cu riscul de a stânjeni înaintarea adevărului în regiunile din afara țării.7M 215.2

Banii lui Dumnezeu trebuie să fie folosiți nu numai în imediata noastră vecinătate, ci și în țări depărtate, în insulele mării. Dacă poporul Său nu se angajează în lucrarea aceasta, fără îndoială că Dumnezeu va retrage puterea care nu este în mod drept distribuită.7M 215.3

Mulți dintre credincioși abia au ce să mănânce, totuși, în marea lor sărăcie, ei își aduc zecimile și darurile în tezaurul Domnului. Mulți care știu ce înseamnă a susține cauza lui Dumnezeu în împrejurări grele și descurajante au investit mijloacele lor în casele de editură. Bucuros au suferit poveri și lipsuri și au vegheat și s-au rugat pentru succesul lucrării. Darurile și jertfele lor exprimă recunoștința călduroasă a inimii lor pentru Acela care i-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. Rugăciunile și milosteniile lor se înalță ca o aducere aminte înaintea lui Dumnezeu. Nu e parfum mai plăcut care să se poată urca la cer.7M 215.4

Dar lucrarea lui Dumnezeu este una singură în toată marea ei întindere și aceleași principii ar trebui să acționeze în toate ramurile ei. Ea trebuie să poarte sigiliul de lucrare misionară. Fiecare departament al lucrării este legat de toate părțile câmpului Evangheliei, iar spiritul care domină un departament va fi simțit în tot câmpul. Dacă o parte dintre lucrători primesc salarii mari, sunt alții, din alte diferite ramuri ale lucrării, care la fel vor solicita salarii mari, iar spiritul jertfirii de sine se va slăbi. Alte instituții se vor molipsi de același spirit, iar îndurarea Domnului se va depărta de la ei, deoarece El nu poate să aprobe egoismul. În felul acesta, lucrarea noastră agresivă se va sfârși. E imposibil ca ea să fie dusă mai departe decât numai printr-un continuu sacrificiu. Din toate părțile lumii vin chemări după oameni și mijloace pentru a duce lucrarea mai departe. Să fim noi oare constrânși să spunem: “Trebuie să așteptați; noi nu avem bani în tezaur?”7M 216.1

Unii dintre oamenii cu experiență și evlavioși, care au stat în fruntea acestei lucrări, care au manifestat lepădare de sine și care n-au ezitat de a jertfi pentru succesul ei, dorm acum în mormânt. Ei erau canale rânduite de Dumnezeu, reprezentanții Lui, prin care se transmiteau bisericii principiile vieții spirituale. Ei aveau o experiență de cea mai înaltă valoare. Ei nu puteau fi nici cumpărați, nici vânduți. Curățenia lor, consacrarea lor, jertfirea lor de sine, via lor legătură cu Dumnezeu, erau binecuvântate pentru zidirea lucrării. Instituțiile noastre se caracterizau prin spiritul jertfirii de sine.7M 216.2

În zilele când noi ne luptam cu sărăcia, aceia care vedeau cât de minunat lucrase Dumnezeu pentru cauza Sa considerau că nu poate să li se acorde o onoare mai mare ca aceea de a fi legați de interesele lucrării prin sfintele legături care-i uneau cu Dumnezeu. Să fi pus ei jos povara și să trateze cu Domnul din motive financiare? Nu, nu. Chiar dacă orice oportunist și-ar fi părăsit postul, ei n-ar fi părăsit lucrarea.7M 217.1

Credincioșii care la începuturile istoriei cauzei lui Dumnezeu au făcut sacrificii pentru dezvoltarea lucrării erau pătrunși de același spirit. Ei își dădeau seama că Dumnezeu cere de la toți cei legați cu cauza Lui o consacrare fără rezerve, corp, suflet și spirit, precum și a tuturor energiilor și capacităților lor, pentru ca lucrarea să aibă succes.7M 217.2

Dar în unele privințe lucrarea s-a deteriorat. În timp ce a crescut în întindere și facilități, ea a slăbit în evlavie.7M 217.3

Există o învățătură pentru noi din istoria vieții lui Solomon. Începuturile vieții acestui împărat al lui Israel străluceau de promisiuni. El a ales înțelepciunea lui Dumnezeu și slava domniei lui a trezit uimirea lumii. El ar fi putut merge din putere la putere, de la prestigiu la prestigiu, apropiindu-se tot mai mult de asemănarea cu caracterul lui Dumnezeu. Dar cât de tristă e istoria vieții lui! El a fost înălțat până la cele mai sacre poziții de încredere, dar s-a dovedit necredincios. El a fost plin de mulțumire de sine, de îngâmfare și de înălțare de sine. Plăcerea după putere politică și grandoare personală l-au determinat să încheie alianțe cu națiunile păgâne. Argintul de Tarsis și aurul de Ofir au fost procurate cu cheltuieli îngrozitoare, care au mers chiar până la sacrificarea integrității și trădarea sfintelor sale sarcini. Asocierea cu oameni idolatri i-au corupt credința; un pas greșit a fost urmat de un altul; a avut loc o sfărâmare a barierelor pe care Dumnezeu le ridicase pentru siguranța poporului Său; viața lui a fost coruptă prin poligamie; iar în cele din urmă, s-a dedat la adorarea zeilor falși. Un caracter care fusese tare, curat și înălțat a ajuns să fie slab, marcat de incapacitatea lui morală.7M 217.4

N-au lipsit nici sfetnicii răi, care dirijau mintea aceea, pe vremuri nobilă și independentă, așa cum doreau ei, datorită faptului că el nu făcea din Dumnezeu călăuza și sfetnicul său. Simțurile lui fine s-au tocit; spiritul conștiincios și plin de considerație de la începutul domniei lui s-a schimbat. Satisfacerea poftelor a ajuns să fie zeul lui; și, drept urmare, purtarea lui s-a caracterizat prin judecată severă și tiranie crudă. Extravaganța practicată datorită satisfacerii poftelor a făcut necesar să se pună impozite ruinătoare asupra săracilor. Din cel mai înțelept împărat care a purtat vreodată sceptrul, Solomon a ajuns un despot. Ca împărat, el fusese idolul națiunii și ceea ce spunea și făcea el era copiat. Exemplul lui a exercitat o influență al cărei rezultat poate fi cunoscut pe deplin numai atunci când faptele tuturor vor fi revizuite înaintea lui Dumnezeu și fiecare om va fi judecat potrivit cu faptele făcute în trup.7M 218.1

O, cum poate să suporte Dumnezeu răutățile acelora care au avut parte de multă lumină și mari avantaje și totuși au apucat pe un drum pe care și l-au ales singuri, spre paguba lor veșnică! Solomon, care la dedicarea templului a cerut în mod solemn poporului: “Inima voastră să fie în totul a Domnului, Dumnezeului nostru” (1 Împărați 8, 61), și-a ales propria sa cale și în inima sa s-a despărțit de Dumnezeu. Mintea, care pe vremuri fusese predată lui Dumnezeu și fusese inspirată de El să scrie cele mai prețioase cuvinte ale înțelepciunii (cartea Proverbelor) — adevăruri imortalizate — mintea aceea nobilă a ajuns, prin întovărășiri rele și prin cedarea în fața ispitei, incapabilă, slabă, în ceea ce privește puterea morală, și Solomon s-a dezonorat pe sine, l-a dezonorat pe Israel și L-a dezonorat pe Dumnezeu.7M 218.2

Privind la tabloul acesta, vedem ce devin ființele omenești atunci când se aventurează să se despartă de Dumnezeu. Un pas greșit pregătește calea pentru un altul și fiecare pas se face mai ușor decât ultimul. În felul acesta, sufletele se trezesc urmând un alt conducător decât pe Isus Hristos.7M 219.1

*****

Toți cei care ocupă poziții de răspundere în instituțiile noastre vor fi puși la încercare. Dacă vor face din Domnul Hristos modelul lor, El le va da înțelepciune, cunoștință și pricepere; vor crește în har și aptitudini în calea Domnului Hristos; caracterele lor vor fi modelate după asemănarea cu El. Dacă ei nu mai țin calea Domnului, un alt spirit le va stăpâni mintea și judecata și vor face planuri fără Domnul, vor urma propria lor cale și vor părăsi pozițiile pe care le ocupau. Lumina le-a fost dată; dacă se despart de ea, nimeni să nu le prezinte vreo momeală pentru a-i ispiti să rămână. Ei vor fi o piedică și o cursă. A venit timpul când urmează să fie clătinat tot ce poate fi clătinat, ca să rămână ce nu poate fi clătinat. Fiecare caz vine la cercetare în fața lui Dumnezeu; El măsoară templul și pe închinătorii care se află în el.7M 219.2