O solie pentru medicii noștri
Medicul creștin trebuie să fie pentru bolnavi un sol al îndurării, aducându-le leac vindecător atât pentru sufletul bolnav de păcat, cât și pentru corpul bolnav. Atunci când folosește remedii simple pe care Dumnezeu le-a prevăzut pentru ușurarea suferințelor fizice, el trebuie să vorbească despre puterea Domnului Hristos de a vindeca bolile sufletului.7M 72.1
Cât de necesar este deci ca medicul să trăiască în strânsă comuniune cu Mântuitorul! Bolnavii și suferinzii de care se ocupă au nevoie de ajutorul pe care numai Domnul Hristos îl poate da. Ei au nevoie de rugăciuni inspirate de Duhul Său. Cel bolnav se lasă în seama înțelepciunii și îndurării medicului, a cărui iscusință și credincioșie poate fi unica lui nădejde. Medicul să fie deci un administrator credincios al harului lui Dumnezeu, un păzitor atât al sufletului, cât și al trupului.7M 72.2
Medicul care a primit înțelepciune de sus, care știe că Hristos este Mântuitorul său personal, deoarece el însuși a fost condus la Refugiu, știe cum să se poarte cu sufletele tremurânde, vinovate, bolnave de păcat, care se îndreaptă către el după ajutor. El poate răspunde plin de siguranță la întrebarea: “Ce să fac ca să fiu mântuit?” El poate povesti despre iubirea Răscumpărătorului. El poate vorbi din experiență despre puterea pocăinței și a credinței. Stând lângă patul suferindului, străduindu-se să-i spună cuvinte care îi vor aduce ajutor și mângâiere, Domnul lucrează cu el și prin el. Atunci când mintea bolnavului este ațintită la Vindecătorul cel puternic, pacea lui Hristos îi umple inima; iar sănătatea spirituală care i se dă o folosește ca un mijloc ajutător al lui Dumnezeu pentru refacerea sănătății trupului.7M 72.3
Prețioase sunt ocaziile pe care le are medicul să trezească în inimile celor cu care vine în contact un simțământ al marii lor nevoi după Hristos. El trebuie să scoată din comoara inimii sale lucruri noi și vechi, spunând cuvinte de mângâiere și învățătură după care tânjește. El trebuie să semene fără încetare semințele adevărului, nu prezentând subiecte doctrinale, ci vorbind despre iubirea Mântuitorului care iartă păcatele. El nu trebuie să se rezume la a da învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu, învățătură după învățătură, sfat după sfat; ci trebuie să-și amestece învățătura cu lacrimile sale și să o întărească cu rugăciunile sale, pentru ca sufletul să poată fi salvat de la moarte.7M 72.4
În grija lor zeloasă și febrilă de a evita primejdiile trupului, medicii sunt în pericol de a pierde din vedere primejdiile sufletului. Medicilor, fiți atenți; deoarece la scaunul de judecată al lui Hristos voi trebuie să dați ochi cu aceia lângă al căror pat de moarte vă aflați acum.7M 73.1
Solemnitatea lucrării medicului, contactul lui permanent cu bolnavii și cu muribunzii cer ca, atât cât e cu putință, el să fie eliberat de obligațiile de altă natură pe care alții le pot îndeplini. Asupra lui să nu fie puse poveri care nu sunt necesare, pentru ca să aibă timp să facă cunoștință cu nevoile spirituale ale pacienților săi. Mintea lui trebuie să fie pururea sub influența Duhului Sfânt, pentru ca să poată fi în stare să spună la timp cuvinte care să trezească speranța și credința.7M 73.2
La patul muribundului nu trebuie să se rostească nici un cuvânt de doctrină sau de controversă. Suferindul trebuie să fie îndreptat către Acela care este gata să mântuiască pe toți aceia care vin la El în credință. Cu râvnă și cu duioșie străduiți-vă să ajutați sufletul care se află între viață și moarte.7M 73.3
Medicul niciodată n-ar trebui să-i facă pe pacienții lui să-și fixeze atenția la el. El trebuie să-i învețe să apuce cu mâna credinței mâna întinsă a Mântuitorului. Atunci mintea va fi iluminată de lumina care radiază de la Soarele neprihănirii. Ceea ce încearcă medicii să facă Domnul Hristos a făcut în faptă și adevăr. Ei se străduiesc să salveze viața; El este viața însăși.7M 73.4
Străduința medicului de a îndrepta mintea pacienților săi spre o acțiune sănătoasă trebuie să fie liberată de orice amăgiri omenești. El nu trebuie să le îndrepte atenția spre cele ale firii omenești, ci să se avânte în sus către cele spirituale, apucând cele veșnice.7M 74.1
Medicul nu trebuie să fie făcut un obiect al criticilor lipsite de amabilitate. Faptul acesta aduce asupra lui poveri care nu sunt necesare. El are de purtat răspunderi grele și are nevoie de simpatia celor legați cu el în lucrare. El trebuie să fie susținut prin rugăciune. Faptul că se știe apreciat îi va da nădejde și curaj.7M 74.2
Medicul creștin inteligent înțelege tot mai profund legătura dintre păcat și boală. El se străduiește să vadă tot mai clar legătura dintre cauză și efect. El se îngrijește ca persoanele care urmează cursul de infirmieri să ajungă să cunoască profund principiile reformei sanitare; să fie deprinși cu o strictă cumpătare în toate privințele, deoarece nepăsarea cu privire la legile sănătății este de nescuzat la aceia care sunt puși să-i învețe pe alții cum să trăiască.7M 74.3
Când un medic vede că un pacient suferă de ceva datorită faptului că mănâncă și bea cum nu trebuie, și cu toate acestea neglijează să-i spună lucrul acesta și să-i arate nevoia de reformă, el aduce un prejudiciu semenului său. Bețivii, maniacii și aceia care se lasă în voia pasiunilor animalice — toți strigă către medic să declare clar și lămurit că suferința este urmarea păcatului. Noi am primit multă lumină cu privire la reforma sanitară. Atunci, pentru ce nu suntem mai hotărâți și plini de râvnă în străduința de a lupta împotriva cauzei care produce boala? Văzând veșnica luptă cu durerea, lucrând fără încetare să ușureze suferința, cum pot medicii să fie liniștiți? Se pot ei abține să nu ridice glasul pentru a avertiza? Sunt ei generoși și miloși dacă nu susțin stricta cumpătare ca un remediu împotriva bolii?7M 74.4
Medicilor, studiați avertismentul pe care îl dă Pavel romanilor: “Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu; cea bună, plăcută și desăvârșită”. (Romani 12, 1.)7M 75.1
*****
Lucrarea spirituală din sanatoriile noastre nu trebuie să fie sub controlul medicilor. Lucrarea aceasta cere gândire, tact și o adâncă cunoaștere a Bibliei. Predicatorii care posedă calificativele acestea trebuie să fie în legătură cu sanatoriile noastre. Ei ar trebui să înalțe stindardul temperanței dintr-un punct de vedere creștin, arătând că trupul este templul Duhului Sfânt, făcându-i pe oameni să înțeleagă răspunderea pe care o au, ca proprietate a lui Dumnezeu răscumpărată de El, să facă tot ce pot ca mintea și corpul să fie un templu sfânt, pregătit pentru locuirea în el a Duhului Sfânt. Dacă temperanța va fi prezentată ca o parte a Evangheliei, mulți vor vedea nevoia lor de reformă. Vor vedea răul care e în băuturile îmbătătoare și că abstinența totală este unica platformă pe care poporul lui Dumnezeu poate sta cu conștiința împăcată. Dacă se dă învățătura aceasta, oamenii vor ajunge să se intereseze și de alte puncte ale studiului biblic.7M 75.2