Capitolul 86 — Acordarea încrederii

Demnitatea încrederii aduce pace minții — Domnul Hristos îi întreabă pe toți cei care poartă Numele Său: “Mă iubești?” Dacă Îl iubiți pe Isus, veți iubi sufletele pentru care a murit El. Poate că o persoană nu are un aspect exterior plăcut, poate că este deficitară în multe privințe, dar, dacă are reputația unei onestități indiscutabile, va câștiga încrederea celorlalți. Dragostea pentru adevăr și încrederea pe care oamenii o pot avea în ea vor înlătura sau vor accepta trăsăturile deficitare ale caracterului ei. A fi demn de încredere în locul și chemarea ta și a avea dispoziția renunțării la sine cu scopul binecuvântării altora vor aduce pace minții și favoare din partea lui Dumnezeu. — Testimonies for the Church 4:353 (1879).2MCP 775.1

Atitudinea față de trădarea încrederii — Nu veți ști niciodată, până la judecată, care a fost influența unui comportament amabil și atent față de cineva nedemn, inconsecvent și iresponsabil. Când ne confruntăm cu lipsa de recunoștință și cu trădarea adevărurilor sfinte, suntem tentați să ne manifestăm nemulțumirea și indignarea. Cei vinovați se așteaptă și se pregătesc pentru aceasta. Dar răbdarea și bunătatea îi vor lua prin surprindere și adesea vor trezi în ei impulsuri mai bune și dorința după o viață mai nobilă. — The Ministry of Healing, 495 (1905).2MCP 775.2

Confidentul nostru este Isus — Puțini apreciază în mod corect și puțini folosesc privilegiul prețios al rugăciunii. Trebuie să mergem la Isus și să-i împărtășim nevoile noastre. Putem să-i aducem micile noastre griji și dificultăți, în același fel cum Îi aducem marile noastre necazuri. Să-i prezentăm Domnului în rugăciune tot ce ne-ar putea tulbura și descuraja. Dacă simțim la fiecare pas nevoia prezenței lui Hristos, Satana nu va avea ocazia să-și strecoare ispitele. Printr-un efort calculat, Satana se străduiește să ne țină departe de cel mai bun și mai înțelegător prieten. Noi nu trebuie să avem nici un alt confident în afară de Isus. Cu El, putem vorbi în siguranță despre tot ce se află în inimile noastre. — Testimonies for the Church 5:200, 201 (1882).2MCP 776.1

Un avertisment cu privire la mărturisiri — Nu-I încurajați niciodată pe oameni să vă considere o sursă a înțelepciunii. Când oamenii vin la voi pentru a fi sfătuiți, îndrumați-i către Acela care cunoaște motivele tuturor inimilor. În lucrarea noastră pastorală, trebuie să se manifeste un spirit diferit. Nimeni să nu aibă rolul de confesor; nimeni nu trebuie să se înalțe pe sine pe o poziție supremă. Lucrarea noastră este aceea de a ne umili eul și de a-l înălța pe Domnul Hristos înaintea oamenilor. După învierea Sa, Mântuitorul a făgăduit că puterea Sa va fi cu toți cei care vor înainta în Numele Lui. Aceasta este puterea și numele care trebuie înălțate. Noi trebuie să păstrăm fără încetare în mintea noastră rugăciunea lui Hristos, când cerea ca ucenicii să fie sfințiți prin neprihănire și adevăr. — Manuscript 137, 1907. (Selected Messages 2:170).2MCP 776.2

Nu mărturisiți oamenilor păcatele ascunse decât dacă sunteți îndemnați de Duhul Sfânt — Persoanelor care vin să vă ceară să vă rugați pentru ele, prezentați-le aceste gânduri: suntem ființe umane; noi nu putem cunoaște nici inima, nici secretele vieții voastre. Acestea sunt cunoscute numai de voi și de Dumnezeu.2MCP 776.3

Dacă vă pocăiți acum de păcatele voastre, dacă nici unul dintre voi nu poate înțelege că într-o anumită situație a acționat în contradicție cu lumina primită din partea lui Dumnezeu și a neglijat să-și respecte trupul, templul și proprietatea lui Dumnezeu, degradându-l prin obiceiuri greșite, să mărturisească aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt nu vă îndeamnă în mod special să vă mărturisiți în prezența oamenilor păcatele de natură particulară, nu le spuneți nici unui suflet. — Our Camp Meetings, Patriarchs and Prophets, 44. 45 (1892). (Counsels on Health, 373, 374).2MCP 776.4

Dumnezeu să fie confesorul vostru — Toți oamenii au nevoie de o experiență practică și personală a încrederii în Dumnezeu. Nimeni să nu devină confesorul vostru; deschideți-vă inimile înaintea lui Dumnezeu; Spuneți-i toate secretele sufletului. Aduceți la El încurcăturile voastre, mici și mari, iar El vă va arăta o cale de a ieși din ele. Numai Dumnezeu știe cum să vă ofere exact ajutorul de care aveți nevoie. — Gospel Workers, 418 (1915).2MCP 777.1

Mi-am mărturisit păcatul înaintea lui Dumnezeu, iar El m-a iertat — Nu este ceva vrednic de laudă să vorbim despre slăbiciunile și descurajarea noastră. Fiecare dintre noi să spună: “Sunt întristat pentru că am cedat ispitei, pentru că rugăciunile mele sunt atât de superficiale, iar credința mea este atât de slabă. Nu am nici o scuză pentru că viața mea religioasă este pipernicită. Dar mă străduiesc, în Hristos, să ajung la plinătatea caracterului. Am păcătuit, dar încă Îl iubesc pe Domnul Isus. Am căzut de multe ori, dar El și-a întins mâna pentru a mă salva. I-am spus totul despre greșelile mele. I-am mărturisit cu rușine și tristețe că L-am dezonorat. Am privit spre cruce și am rostit: El a suferit toate acestea pentru mine. Duhul Sfânt mi-a descoperit propria mea lipsă de recunoștință și păcatul de a-l fi făcut de rușine pe Domnul Hristos. Cel care n-a cunoscut păcatul a iertat vina păcatului meu. El mă cheamă la o viață mai înaltă și mai nobilă și mă avânt spre ceea ce este înaintea mea”. — Manuscript 161, 1897.2MCP 777.2

Nici o virtute deosebită în mărturisirea înaintea oamenilor — Sper că nimeni nu va ajunge la concluzia că obține favoarea lui Dumnezeu dacă își mărturisește păcatele sau că ar exista vreo virtute deosebită în mărturisirea păcatelor înaintea oamenilor. Pentru aceasta este necesară o experiență a credinței care lucrează prin dragoste și purifică sufletul. Dragostea lui Hristos va supune înclinațiile păcătoase. Adevărul nu numai că poartă în el însuși dovada originii lui cerești, dar în același timp dovedește că, prin harul Duhului lui Dumnezeu, reușește să curețe sufletul.2MCP 777.3

Domnul dorește să venim în fiecare zi la El, cu toate necazurile noastre, și să ne mărturisim păcatele, iar El ne poate dărui odihnă în purtarea jugului și a poverii Sale. Duhul Lui cel Sfânt ne va umple sufletul cu puterea harului Său și fiecare gând va fi adus în supunere de ascultarea față de Hristos. — Testimonies for the Church 5:648 (1889).2MCP 778.1

Omul să nu-și mărturisească păcatele înaintea oamenilor căzuți — Nu este nici o înjosire ca omul să îngenuncheze în fața Creatorului lui și să-și mărturisească păcatele, cerând iertare prin meritele Mântuitorului crucificat și înviat. Este un act nobil să-ți recunoști greșelile înaintea Celui care a fost străpuns și rănit de fărădelege și răzvrătire. Aceasta ne înalță în ochii oamenilor și ai îngerilor; pentru că “cel ce se umilește va fi înălțat”.2MCP 778.2

Dar cel care se pleacă în fața omului căzut și își dezvăluie gândurile tainice și visele inimii se dezonorează pe sine, înjosindu-și demnitatea și degradându-și orice pornire nobilă a sufletului.... Această mărturisire înjositoare a păcatelor înaintea oamenilor este una dintre cauzele căreia i se datorează, într-o mare măsură, creșterea răului care întinează lumea și o pregătește pentru distrugerea finală. — Testimonies for the Church 5:638, 639 (1889).2MCP 778.3

Dezvăluirea publică a păcatelor ascunse răspândește răul — Mi s-a arătat că multe, multe mărturisiri nu trebuie rostite niciodată în auzul oamenilor muritori; deoarece rezultatul unui asemenea act nu poate fi anticipat de judecata parțială a unor ființe limitate. Semințele răului sunt împrăștiate în mintea și inima celor ce ascultă mărturisirile, iar atunci când vor fi ispitiți, aceste semințe vor încolți și vor aduce roade, iar experiențele triste se vor repeta. Pentru că cei ispitiți vor gândi că aceste păcate nu pot fi atât de grave; nu au mărturisit și aceia care sunt de multă vreme creștini că au făcut tocmai aceste lucruri? Prin urmare, mărturisirea publică în biserică a acestor păcate ascunse se va dovedi mai degrabă o mireasmă a morții decât o mireasmă de viață spre viață. — Testimonies for the Church 5:645 (1889).2MCP 778.4

Dezvăluirea secretelor desparte sufletul de Dumnezeu — Am văzut că, atunci când surorile care sunt predispuse să vorbească se adună în grupe, Satana este întotdeauna prezent, deoarece își găsește de lucru. El este gata să stârnească mintea și să profite cât se poate de mult. Satana știe că șoptirile, vorbirea de rău, colportarea povestirilor, dezvăluirea secretelor și disecarea caracterelor altora despart sufletul de Dumnezeu. Aceasta înseamnă moartea spiritualității și scăderea influenței religioase.2MCP 779.1

Sora _____ păcătuiește mult prin vorbire. Cuvintele ei ar trebui să exercite o influență spre bine, dar ea vorbește adesea la întâmplare. Uneori, cuvintele ei construiesc o imagine falsă a lucrurilor transmise. Uneori exagerează. Prin urmare, aceasta este minciună. Deși nu există intenția de a greși, obiceiul de a vorbi mult și de a discuta despre subiecte nefolositoare a fost cultivat atât de mult timp, încât ea a devenit neglijentă și neatentă la ceea ce spune și deseori nici măcar nu mai știe ce a declarat. Aceasta distruge influența bună pe care ar fi trebuit să o aibă. Este timpul unei schimbări totale în această privință. Societatea ei nu a fost apreciată așa cum ar fi putut fi dacă nu și-ar fi îngăduit un asemenea mod păcătos de vorbire. — Testimonies for the Church 2:185, 186 (1868).2MCP 779.2

Turnând necazurile în urechi omenești — Uneori turnăm propriile noastre necazuri în urechile altora și împărtășim întristările noastre unor persoane care nu sunt în stare să ne ajute, neglijând să I le spunem lui Isus, care este capabil să transforme căile tristeții în cărări ale bucuriei și păcii. — The Signs of the Times, 17 martie, 1887. (Our High Calling, 97.)2MCP 779.3

Fiți atenți cu oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu — Continuându-și instrucțiunile date ucenicilor Săi, Isus a zis: “Păziți-vă de oameni”. Ei nu trebuia să-și pună încrederea în aceia care nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu, Împărtășindu-le preocupările lor și cerându-le sfatul, deoarece aceasta ar fi oferit un avantaj agenților lui Satana. Adesea, ideile și metodele oamenilor împiedică planurile lui Dumnezeu. Cei care zideau templul Domnului trebuia să construiască după planul descoperit pe munte — asemenea celui divin. Când slujitorii Săi depind de sfatul oamenilor care nu se află sub călăuzirea Duhului Sfânt, Dumnezeu este dezonorat și Evanghelia este trădată. Înțelepciunea omenească este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Cei care se lasă conduși de ea vor greși în mod sigur. — The Desire of Ages, 354 (1898).2MCP 779.4

Nu trădați încrederea și misiunea sfântă — În fiecare dintre instituțiile noastre va veni o perioadă de criză. Vor fi exercitate presiuni împotriva lor atât din partea credincioșilor, cât și a celor necredincioși. Nu trebuie să existe nici o trădare a încrederii sau misiunii sfinte pentru beneficiul și înălțarea eului. Noi trebuie să veghem în permanență asupra vieților noastre și să fim cât se poate de vigilenți, pentru a nu crea o impresie greșită în fața lumii. Transmiteți, prin cuvinte și fapte: “Eu sunt creștin. Nu pot acționa după învățăturile lumii. Eu trebuie să-l iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele meu ca pe mine însumi. Nu pot să fiu de acord sau să mă implic în vreun plan care ar putea să afecteze, chiar și măcar în cea mai mică măsură, capacitatea mea de a fi folositor, să scadă influența mea sau să-mi distrugă încrederea în vreunul dintre trimișii lui Dumnezeu”. — Testimonies for the Church 5:479 (1889).2MCP 780.1