Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Minte Caracter şi Personalitate, vol. 2 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 51 — Teama

    Milioane de oameni cuprinși de teamă — Milioane de ființe umane sunt subjugate de religii false, legate în lanțurile sclaviei fricii și ale unei pasivități marcate de indiferență. Trudind asemenea unor animale de povară, ele sunt lipsite de speranță, de bucurie sau de aspirații pentru viața aceasta, iar cu privire la viața viitoare, nu trăiesc decât o teamă ascunsă. Numai Evanghelia harului lui Dumnezeu poate înălța sufletul aflat într-o asemenea stare. — The Desire of Ages, 478 (1898).2MCP 474.1

    Mii de temeri datorate neîncrederii în Dumnezeu — Mulți neglijează să-și adune o comoară în cer, prin înfăptuirea binelui pe care l-ar putea realiza folosind mijloacele pe care Dumnezeu li le-a încredințat. Datorită neîncrederii în Dumnezeu, ei nutresc mii de temeri cu privire la viitor. Asemenea copiilor lui Israel, inimile lor rele sunt lipsite de credință.2MCP 474.2

    Dumnezeu le-a oferit celor din poporul Său din abundență tot ce le era necesar pentru împlinirea nevoilor lor, dar ei continuau să se îngrijoreze în mod nejustificat cu privire la viitor. Pe parcursul călătoriei lor, israeliții erau nemulțumiți, murmurau și se lamentau că Moise i-a scos în pustie ca să-i ucidă prin înfometare, pe ei și pe copiii lor. Dorințele lor imaginare le orbiseră ochii și inimile, astfel încât nu vedeau bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, care îi însoțea în călătorie, și erau lipsiți de recunoștință față de toate darurile primite din partea Lui.2MCP 474.3

    Tot așa sunt și cei neîncrezători, care pretind a fi poporul lui Dumnezeu în acest veac al necredinței și degenerării. Aceștia se tem că ei, copiii sau nepoții lor ar putea ajunge săraci și lipsiți de mijloace de existență. Nu îndrăznesc să-și pună nădejdea în Dumnezeu și nu manifestă nici un fel de încredere în Acela care i-a înzestrat cu binecuvântările și bunurile vieții și le-a dăruit talente spre a le folosi pentru slava Lui și pentru progresul cauzei Sale. — Testimonies for the Church 2:656, 657 (1871).2MCP 474.4

    Satana încearcă să domine prin intermediul fricii — Dumnezeu nu exercită niciodată presiuni asupra voinței sau asupra conștiinței; dar instrumentul neîncetat de constrângere al lui Satana — pentru a prelua controlul asupra celor pe care nu-I poate învinge prin nici o altă modalitate — este reacția omului în fața terorii. Satana se străduiește să domine conștiința și să-și asigure supremația prin forță și frică. Pentru a-și atinge aceste scopuri, el acționează prin intermediul autorităților, atât civile, cât și religioase, influențându-le să impună în mod abuziv legi omenești, care se află în contradicție cu legile lui Dumnezeu. — The Great Controversy, 591 (1888).2MCP 475.1

    A te lăsa călăuzit de temeri — Dacă ne lăsăm călăuziți de îndoielile și temerile noastre sau dacă încercăm să rezolvăm toate dificultățile pe care nu reușim să le înțelegem cu claritate, fără a avea credință în suflet, problemele noastre nu vor face decât să devină mai mari și mai accentuate. Dar, dacă venim la Dumnezeu, cu simțămintele noastre de neajutorare și dependență, așa cum suntem de fapt, și dacă, în umilință și cu încredere, Îi facem cunoscute nevoile noastre Aceluia a cărui cunoaștere este infinită, care veghează asupra întregii creații și guvernează totul prin voința și prin cuvântul Său, El va asculta strigătul nostru și, în puterea Sa, va face ca lumina să strălucească în inimile noastre. Prin rugăciune sinceră, noi intrăm în legătură cu Cel Infinit. Poate că, în clipa în care privirea Răscumpărătorului nostru se îndreaptă spre noi plină de compasiune și dragoste, nu observăm nici o dovadă vizibilă, dar aceasta se întâmplă întocmai. Poate că nu simțim atingerea Lui evidentă, dar brațul Său ocrotitor este întins asupra noastră cu iubire și înțelegere duioasă. — Steps to Christ, 96, 97 (1892).2MCP 475.2

    Cauza suferințelor trupești și mintale — Ceea ce aduce boala asupra trupului și a minții, aproape în toate cazurile, sunt simțămintele de insatisfacție și resentimentele încărcate de nemulțumire. Asemenea oameni trăiesc fără Dumnezeu și fără nădejdea care străbate dincolo de văl și care este asemenea unei ancore sigure și statornice pentru suflet. Toți cei ce nutresc această nădejde se sfințesc, după cum El este sfânt. Ei sunt eliberați de dorințe nestăpânite, de remușcări și de nemulțumire; ei nu caută fără încetare răul și nu se plâng de necazuri imaginare. Adesea, întâlnim mulți oameni care trec înainte de vreme prin timpul de încercare; teama este întipărită aproape în toate trăsăturile chipului lor; ei par să nu descopere nici o mângâiere, dar caută neîncetat să găsească motive de spaimă și îngrijorare. — Testimonies for the Church 1:566 (1867).2MCP 475.3

    Frica nu aduce nici un beneficiu sufletului — Tu ai nevoie de o înțelegere clară a Evangheliei. Viața religioasă nu este caracterizată de tristețe și apăsare, ci este o viață a bucuriei și a păcii, însoțite de demnitatea creștină și de o solemnitate sfântă. Mântuitorul nostru nu ne încurajează să nutrim îndoieli, temeri și previziuni tulburătoare; acestea nu aduc nici un beneficiu sufletului și trebuie respinse imediat. Noi putem avea o bucurie negrăită și o slavă deplină. — Manuscript 6, 1888. (Evangelism, 180).2MCP 476.1

    Credința se dezvoltă, luptând împotriva fricii și a îndoielii — Adesea, Domnul ne așează în situații dificile, cu scopul de a ne provoca la o activitate mai intensă. În providența Sa, uneori, în viața noastră apar neplăceri prin care ne sunt încercate răbdarea și credința. Dumnezeu ne învață lecțiile încrederii. El a prevăzut ca noi să primim aceste lecții în circumstanțe care ne fac să simțim nevoia de ajutor și putere. În acest fel, noi ajungem la o cunoaștere practică a voinței Sale divine, de care avem o atât de mare nevoie în viață. Credința se întărește în condițiile celei mai serioase lupte împotriva fricii și a îndoielii. — Testimonies for the Church 4:116, 117 (1876).2MCP 476.2

    Teama dezvăluie necredința — Așa cum Domnul Isus a găsit pacea prin încrederea în purtarea de grijă a Tatălui, tot astfel și noi trebuie să fim liniștiți, având încredere în purtarea de grijă a Mântuitorului. Dacă ar fi avut încredere în El, ucenicii ar fi rămas liniștiți. Frica lor în fața pericolului le-a dezvăluit necredința. Încercând să-și salveze viața cu disperare, ei L-au uitat pe Isus; și numai după aceea, când încrederea în sine s-a năruit, ei s-au întors la El pentru a fi ajutați.2MCP 476.3

    Cât de adesea trăim și noi experiența ucenicilor! Când suntem asaltați de ispite, când asupra noastră se abat tunete înspăimântătoare, când valurile amenință să ne scufunde, noi luptăm cu furtuna singuri, uitând că alături de noi Se află Acela care ne-ar putea oferi ajutor. Noi ne încredem în propriile noastre puteri, până când pierdem și cea din urmă speranță și simțim că suntem la un pas de pierzare. Abia apoi ne amintim de Domnul Isus și, dacă strigăm către El să ne scape, glasul nostru nu va rămâne neauzit. Deși ne mustră cu durere pentru necredința noastră și pentru încrederea în noi înșine, Domnul nu întârzie să ne ofere ajutor în vreme de nevoie. Fie că suntem pe mare sau pe uscat, nu trebuie să ne temem. Dacă ne încredem în El, Răscumpărătorul va liniști valurile zbuciumate ale vieții și ne va elibera de pericole prin cele mai bune mijloace posibile, în virtutea puterii Sale. — The Desire of Ages, 336 (1898).2MCP 477.1

    Pericolul de a manifesta frica în salonul bolnavilor — Cei ce se ocupă de îngrijirea bolnavilor trebuie să înțeleagă importanța acordării unei deosebite atenții legilor sănătății. Nicăieri nu este mai importantă respectarea acestor legi ca în salonul bolnavilor. Nimeni nu depinde mai mult de credincioșia în lucrurile mici, așa cum depind cei bolnavi. În cazurile grave de boală, o mică neglijență, o ușoară neatenție față de nevoile sau pericolele specifice pacientului, manifestarea fricii, a agitației sau nervozității și chiar a lipsei de simpatie pot dezechilibra balanța ce atârnă între viață și moarte și pot determina agravarea irecuperabilă a stării unui pacient care, în alte condiții, ar fi putut fi vindecat. — The Ministry of Healing, 219 (1905).2MCP 477.2

    Frica Îl întristează pe Duhul Sfânt — A avea credință înseamnă a-l crede pe Dumnezeu pe cuvânt, fără a pune sub semnul întrebării declarațiile Sale și fără a insista în încercarea de a înțelege rostul experiențelor dificile cu care te confrunți. Dar multora le lipsește credința. Ei se tem în permanență, inventând necazuri posibile. Deși sunt înconjurați zilnic de dovezi ale iubirii lui Dumnezeu și se bucură de binefacerile providenței Sale, ei trec cu vederea aceste binecuvântări. Iar dificultățile pe care le întâmpină, în loc să-i conducă la Dumnezeu, îi despart de El, copleșindu-i de neliniște și resentimente.... Isus este Prietenul lor. Tot cerul este interesat de bunăstarea lor, iar frica și resentimentele lor Îl întristează pe Duhul Sfânt. Noi nu trebuie să ne încredem în Dumnezeu numai în situația în care vedem sau simțim că El ne ascultă. Noi trebuie să ne bazăm pe făgăduințele Lui. Când venim la El prin credință, să fim convinși că fiecare dintre cererile noastre este tratată cu o deosebită considerație de către Isus. O dată ce am cerut binecuvântările Sale, noi trebuie să credem că le-am și primit și să mulțumim pentru ele. Apoi, să ne întoarcem la treburile noastre cu siguranța că binecuvântările cerute ne vor fi trimise atunci când va fi cea mai mare nevoie de ele. Dacă ne vom obișnui să procedăm astfel, vom trăi cu conștienta faptului că rugăciunile noastre sunt ascultate. Dumnezeu ne va răspunde “cu prisosință”, “după bogățiile slavei Sale” și prin “lucrarea atotputerniciei Sale”. — Gospel Workers, 261, 262 (1915).2MCP 477.3

    Eliberarea de vinovăție aduce eliberarea de frică — Atât Aaron, cât și poporul căutau să evite întâlnirea cu Moise și “le era frică să vină înaintea lui”. Observând confuzia și teama lor, dar neștiind care era motivul, Moise i-a invitat să se apropie. El a mijlocit pentru împăcarea cu Dumnezeu și i-a asigurat de recăpătarea favorii Sale. Nesimțind în tonul vocii sale nimic altceva decât iubire și înțelegere, în cele din urmă, unul dintre cei prezenți a îndrăznit să se apropie de el. Prea înspăimântat pentru a rosti vreun cuvânt, acesta și-a îndreptat tăcut mâna spre Moise, indicând mai întâi înfățișarea feței lui și apoi înălțimile cerului. Marele conducător a înțeles mesajul. Conștienți de vinovăția lor și copleșiți de simțământul respingerii din partea cerului, ei nu puteau suporta lumina divină care, dacă ar fi fost ascultători față de Dumnezeu, ar fi trebuit să-i umple de bucurie. În simțământul vinovăției există teamă. Sufletul care este liber de păcat nu va dori să se ascundă de lumina cerului. — Patriarchs and Prophets, 329, 330 (1890).2MCP 478.1

    Ce să facem când suntem cuprinși de teamă — Numai simțământul prezenței lui Dumnezeu risipește acea teamă care poate transforma viața unui copil timid într-o adevărată povară. El trebuie ajutat să-și întipărească bine în memorie făgăduința lui Dumnezeu: “Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El, și-i scapă din primejdie”. (Psalmii 34, 7.) Îndemnați-l să citească minunata povestire despre Elisei și puternica oștire îngerească ce înconjura cetatea montană asediată de armatele vrăjmașului. Să citească despre Petru, atunci când se afla condamnat la moarte în închisoare și despre îngerul care a apărut în celulă în miez de noapte și l-a condus pe slujitorul lui Dumnezeu, în siguranță, dincolo de gărzile înarmate și dincolo de poarta masivă de fier, cu toate încuietorile și lacătele ei.2MCP 478.2

    Să citească scena aceea de pe mare, când Pavel, prizonierul, aflat în călătorie spre locul persecuției și al procesului de judecată, le-a adresat următoarele cuvinte de curaj și speranță marinarilor și greu încercaților soldați obosiți de trudă, veghere și foame: “Fiți cu voie bună; pentru că nici unul dintre voi nu va pieri.... Pentru că un înger al Dumnezeului meu, căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte, și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’” Încrezător în această făgăduință, Pavel și-a asigurat tovarășii: “Nu vi se va pierde nici un fir de păr din cap”. Și așa s-a întâmplat. Pentru că, pe acea corabie, se afla un bărbat prin care Dumnezeu Își putea îndeplini lucrarea, au fost salvați toți pasagerii, soldații și marinarii păgâni. “Ei au ajuns cu toții teferi la uscat”. (Faptele Apostolilor 27, 22-24.34.44.) — Education, 255, 256 (1903).2MCP 479.1

    Dumnezeu lucrează deschis — Domnul nostru nu ne amăgește. El nu ne spune: “Nu aveți nici un motiv de teamă; nu există nici un pericol în calea voastră”. El știe că există pericole și încercări și ne abordează în mod onest și deschis. El le promite copiilor Săi că îi va lua din lumea păcatului și a răului și îi îndrumă spre o cetate de scăpare care nu va cădea niciodată. Rugăciunea Lui pentru ucenici a fost: “Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău”. El spune: “În lume veți avea necazuri: dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. (Ioan 17, 15; 16, 33.) — Steps to Christ, 122, 123 (1892).2MCP 479.2

    Îndepărtați-vă atenția de la voi înșivă — Îndepărtați-vă atenția de la voi înșivă și îndreptați-vă privirea spre Isus. Chiar dacă simțiți că nu sunteți decât niște păcătoși, totuși este privilegiul vostru acela de a-l recunoaște pe Hristos ca Mântuitor. El nu a venit în lume ca să-i cheme la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși. Satana va prezenta înaintea minții omenești dificultăți și sugestii menite să îi slăbească credința și să îi distrugă curajul. El se folosește de ispite nenumărate și foarte diverse, care vă vor invada mintea, una după alta; dar a acorda o prea mare atenție propriilor emoții și a-ți descătușa simțămintele fără nici un discernământ înseamnă a spune bun-venit îndoielii. Procedând astfel, vă aruncați în mod deliberat în pânzele de păianjen ale confuziei și disperării. Poate că vă întrebați: Ce trebuie să fac cu aceste gânduri înspăimântătoare? Alungați-le din minte, privind și contemplând inegalabila profunzime a iubirii Mântuitorului. Nu vă exacerbați sentimentele, vorbind despre ele și închinându-vă înaintea lor, indiferent dacă acestea sunt bune sau rele, triste sau încurajatoare. — Letter 41, 1893.2MCP 480.1

    A învinge teama prin încrederea în Isus — Isus ne invită să venim la El, iar El va ridica povara grea de pe umerii noștri și va așeza în locul ei jugul Său, care este ușor, și povara Sa, care nu este grea. Dacă am umbla fără încetare pe calea pe care ne invită Isus să umblăm, nu am ajunge niciodată să trăim simțăminte de panică. Suntem asaltați de dificultăți și încercări dureroase numai atunci când ne abatem de pe calea datoriei. Sacrificiile pe care suntem nevoiți să le facem pentru a-l urma pe Hristos nu sunt altceva decât pașii pe care trebuie să-i facem pentru a ne întoarce pe calea luminii, a păcii și a fericirii. Îndoielile și temerile cresc atunci când sunt tolerate și, cu cât persistăm mai mult în această atitudine, cu atât vor fi mai greu de învins. Noi nu suntem în siguranță decât dacă renunțăm la soluțiile noastre omenești și ne agățăm de brațul Aceluia care i-a salvat pe ucenicii aflați în corabia ce se scufunda în marea furtunoasă. — Testimonies for the Church 4:558 (1881).2MCP 480.2

    Hristos este purtătorul poverilor — Împărtășiți-I Domnului toate dorințele, bucuriile, necazurile, grijile și temerile voastre. Prin aceasta, El nu va fi prea împovărat și nici nu-L vom putea face să obosească.... Inima Lui iubitoare este sensibilă față de suferințele noastre și este mișcată de strigătul durerilor noastre. Să venim la El cu toate dificultățile care ne tulbură gândurile. Nici o povară nu este prea grea pentru El, deoarece Dumnezeu este susținătorul tuturor lumilor, El conduce toate lucrările universului. Nimic din ceea ce ar putea tulbura în vreun fel pacea noastră nu este prea mărunt pentru a nu fi observat de El. Nici un capitol al experienței noastre nu este atât de întunecat și de șters, încât să nu poată fi citit de El și nu există nici o încurcătură pe care El să nu o poată dezlega. Nici o nenorocire nu se poate abate chiar și asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi; nici o teamă nu poate tulbura sufletul; nici o rază de bucurie și nici o rugăciune sinceră nu poate fi rostită de buzele noastre, fără ca Tatăl ceresc să nu le observe îndată pe toate.... Relația dintre Dumnezeu și un suflet omenesc este atât de distinctă și de plenară, ca și când acela ar fi singurul suflet care există pe întregul pământ, singurul suflet căruia îi este acordată întreaga atenție și purtare de grijă și pentru care El a dăruit viața Preaiubitului Său Fiu. — Steps to Christ, 100 (1892).2MCP 480.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents